Miracolul

capitolul 16

Cap 16

        Zeci de susuoteli se auzeau toate avand acelasi subiect dar sub alta firma "cum a zis?", "cine e John?",  "se pare ca nu sunt eu acela"  "cand il gasesc pe John ala ii fac bucatele". Agitatia domnea in pensiune, nimeni nu se mai intelegea pe nimeni, zeci de miscari bruste, cuvinte strigate si nebagate in seama, un adevarat haos.

       -Ma place pe mine. Stiam eu,se auzi un glas iesind dintre grupul de baieti. toti isi indreptara privirile catre cel ce strigase. La prima privire arata ca si tocilarul scolii: ochelari cat mai mari de vadere, multe cosuti, scund, cu nici un muschi pe el si cu niste carti in mana.

      -Cine e? o intreba Laura pe Ellie indreptandu-si degetul inspre baiatul cu atatea sperante false

       -El e John Lennon si cum cred ca ti-ai dat seama e cel mai mare tocilar cunoscut de mine pana acum. Saracu, isi face sperante false, ii raspunse Ellie voacea ei fiind pe jumatate amuzata cu privire la tabloul acesta.

       -Pustiu',striga Laura inspre tocilar, hai, stai jos si nu te mai fa singur de rusine, ca nu tu esti acela, cand spuse acele lucruri se simti destul de rau, nu o fi el alesul inimii ei dar totusi, era groaznic sa spulberi sperantele  unei fiinte pe cale de disparitie ca el.

       Laura se ridica si se indeparta de grupul care mai avea un pic si se imbatau de tot. Iesi afara indreptandu-se spre o stanca pe care o descoperise in timp ce explora imprejurimile  cu cele 2 prietene ale sale. De acolo, din varful stancii, puteai admira o priveliste care iti taia rasuflarea. era o priveliste care te calmea, era acea priveliste la care ravnea ea atunci cand era trista.

      In timp ce statea in liniste, ca o umbra care a luat viata, aparu si John. In prima faza a inceput sa o tachineze in legatura cu declaratia indirecta pe care i-o facuse. Apoi, dupa ce isi dadu seama, cu surprindere, ca nici macar nu se oboseste sa ii raspunda inapoi, incepu sa vorbeasca despre bietul baiat care isi facuse sperante false (reusi sa scoata de la ea vro 2-3 "Aha"-uri si un 'Si mi", nimic mai mult).

      -De ce ai plecat de acolo, o intreba intr-un final John cu speranta ca de data aceasta va scoate mai mult de doua silabe de la ea.

     -Nu ai vazut? Erau cu totii manga! Chiar si ala micu'! Ca nu avea el atata curaj in cat sa atraga atentia tuturor asupra lui.

     -Si de ce nu te-ai dus in camera? De ce ai venit aici? intreba Casper nedumerit.

    -Din doua motive ii raspunse Laura si zambi: in primul rand, cand toata lumea se uita dupa "John", Anna si Alexander au dat o fuga pana in camera noastra si in al doilea rand locul asta ma linisteste, nu stiu  de ce dar ma linisteste.

    Laura se intinse si incepu sa se uite la stele. Era o seara de decembrie si totusi cerul era atat de senin si afara era destul de cald. Bunul ei prieten se aseza langa ea si incepura sa admire cerul impreuna. Intre ei se lasa linistea, dar nu era o liniste din aceea in care faceai tot posibilul sa gasesti un subiect pentru a o sparge, nu era o liniste apasatoare, era genul acela liniste care spune totul. Prin acea liniste pluteau cuvintele spuse de inimile lor, pluteu cuvintele de dragoste care puteau fi auzite doar de ai

    -Mai, mai, mai.Ce am gasit noi aici? Daca nu e chiar cleguta noastra, se auzi o voce din spatele lor. Laura tresari sperita si se uita cu teama la cel care spuse acele vorbe. Erau trei baieti pe care ii vazuse pentru prima oara in seara aceea la joc. Ceea ce o enerva pe Laura nu era ca cei 3 ii stricase momentul de vis, parca scos dintr-un film, ceea ce o enerva pe ea era ca ei erau beti, manga, si mai ales, erau furiosi.

    -Mamii, spuse Laura incet si se dadu cu un pas inapoi. Ce putea face? Unde se fuga? Daca era numai unul avea ea sa il rezolve ea cumva, dar acum erau 3 si nu avea cale de scapare.

    Primul baiat, care parea a fi cel mai beat, se indrepra spre Laura si o apuca de mana, fata vru sa scape, dar acesta stranse si mai tare, facand-o sa scoata un ignet de durere.

   -Deci esti de vreo trei luni la liceul nostru si tu nici nu ne cunosti numele. Ne-ai facu sa credem ca poate nu te intereseaza o reletie si acum tu apari cu nu stiu ce John....incepu sa spuna cel care o tinea strans de brat. Laura se bloca pentru un moment si apoi raspunse:

   -Hai ca esti josnic, spuse ea catre colegul ei cam necioplit, alt motiv de a ma viola nu ai gasit?

    La auzirea acestor cuvinte baiatul isi pierdu de tot mintile si o impinse pe Laura, care nu se astepta la reactia acesta si isi pierdu echilibrul. Caderea ei fusese foarte rapida dar totusi avu timp sa mai priveasca odata la chipul lui John.

    Draga ei fantoma era asa speriata si in acelasi timp furioasa. Era furios pe el insusi ca nu poate face nimic pentru Laura, nu o purea apara si in momentele acestea puterile lui nu aveau nici un efect, deoarece nu functionau in stare de stres.

   Capul fetei se lovi de ceva tare si in momentul acela toata lumea ei se intuneca.

 ***

   Laura se trezi intr-o camera alba si pustie. II trebui cateva momente pentru asi aminti ce se intamplase, sa isi aminteasca de John , de joc de nebunii aia betivi si de cazatura.

  -Doamna Sava, ma bucur nespus ca ati putu ajunge. Vreau sa va anunt ca fiica domneavoasta nu a patit nimic in urma loviturii la cap. E posibil sa se trezeasca chiar astazi dar problema e alta: in urma analizelor facute am descoperit ca sufera de o boala care ii provoaca halucinatii si o face sa creada ca aude voci.