Miracolul

capitolul 6

Cap 6.

        Un băiat de aproximativ 1 metru 70 înălțime, cu par șaten, care ii stătea rebel, cu ochi mari și căprui și cu o fata puțin palida, stătea rezemat de biroul vechi și uzat al Laurei.

        Acest băiat, care la suprafața părea liniștit și calm, care la suprafața avea un zâmbet ștrengar de copil, acest baiat era măcinat de zeci da gânduri si nelinisti.

       Acest baiat era john, care se certa singur pentru prostia care o facuse.

       Cum indraznea el sa creada ca , facandu-se vizibil in fata ei,ii va alunga durerea din suflet?

       Cum indraznea el sa creada ca, tachinand-o , ii va aduce pe buze zambetul ei minunat, de care se indragosti-se atunci cand ea intra pt prima oara in acea casa?

      Cum indraznea el sa creada ca ea, care ii respinse pe toti baietii din oras, vafi impresionata de el, o fantoma.

       Cum indraznea el sa creada ca ea, care il crede pe fratele ei nebun pt ca vorbea cu el, nu va fi ingrozita de aparitia lui?

        Cum indraznea el sa creada.....

        Laura isi dadu drumul la parul ei negru iar acesta cazu peste umerii ei gingasi.

        John nu mai gandea. Pentru prima oara in 62 de ani isi doarea sa fie viu, isi dorea sa mearga langa ea si sa ii stearga lacrimile fierbinti, sa ii sarute buzele ei rozalii si sa ii alunge toate supararile.

       Ce vise frumoase, ce dorinte imposibile de realizat.

       John privi ochii verzi ai Laurei: acestea erau ingroziti, disperati.

       -Eu........, incerca John sa spuna dar, imediat ce Laura ii auzi vocea, aceasta inchise speriata ochii si is puse mainile la urechi exact asa cum face un copil speriat de furtuna.

       John se dadu batut. Mai arunca o ultima privire la  Laura si apoi disparu.

       Ziua de marti ii provoca  Laurei o durere ingrozitoare de cap, iar zilele de miercuri , joi si vineri avusera acelasi efect nedorit.

       Vineri seara, dupa cina, Laura se tranti in pat cu o tristete sfasietoare. Zeci de ganduri negre ii invadau mintea iar ea nu avea cu ce sa o ocupe: temele facute de mult. curatenia facuse de 2 ori si prieteni, asa ceva nu exista in vocabularul ei.

       John nu mai suporta, nu mai suporta sa o vada asa pe Laura. Trebuia sa faca ceva si asta urgent.

      John isi facu putin curaj si apoi ii spuse Laurei:

      -Daca vei continua in ritmul asta vei ajunge mai fantoma ca mine.

      -O, nu! Nu din nou! spuse laura cu o voce  spulberata de tristete.

        Laura se intoarse pe o parte, si vazu acelasi tip chipes, de luni seara, care de data acesta statea langa patul ei. Era ceva schimbat la el. Dar ce? Laura il analiza indelung pe intrusul din camera ei ai apoi isi dadu seama: ochii. Luni seara ochii lui erau nelinistiti si tristi ,dar acum erau hotarati.

      Vocea lui dulce si linistita i se adresa Laurei:

     -Buna, sunt John, dupa ce spuse acestea facu un semn de salut

      Laurei nu ii venea ai crede ce ii aud urechile. Pentru un moment tacu, pt asi reveni din soc, dar mai apoi incepu sa urle cat o tinau plamanii:

     -Mama, mai avem pastile de cap, cred ca innebunesc...(se opri pentru o clipa, dar cand vazu ca John nu disparu incepu iar) sau poate am vro boala ceva, ca mai nou ii vad prietenul imaginar al lui John.

     -Asta crezi tu despre mine? Crezi ca sunt produsul nebuniei sau a bolii? intreba John vizibil iritat

     Cei doi incepusa sa se incrunte unu la altul, iar atunci cand Laura vru sa tipe pentru a doua oara, usa se deschise si in camera intra Samantha cu o pastila si on pahar de apa in mana.

       Laura dadu pastila pe gat. John disparu. Laura astepra 5- 10 minute. Nu se intampla nimic. Ce bine, pastila avuse efect.

        Laura se duse la baie si isifacu ritualul , nu ii venea sa creada cat de calmanta putea fi o baie calda.

        -Cam lung ritualul asta al tau, spuse John din oglinga.

        Laura se înecă. Scuipa apa de gura iar mai apoi incepu o tuse care parca nu mai vroia sa se termine.

       -Acum stiu cum te poate ucide nebunia, spuse Laura dupa ce tusea se terminase, si apoi se uita in oglinda: Jhon disparuse.

-Inca mai crezi ca esti nebuna? intreba John din spatele Laurei. Laura se intoarse si ii privi pe John in ochi si cu o voce grava spuse un DA hotarat.

       -Ei bine, ar fi bine sa te obisnuiesti cu nebunia asta deoarece nu o sa scapi prea repede de mine, i-o tranti John fericit Laurei. Laura isi dadu ochii peste cap si cu o voce usoara intreba:

       -Oare de ce aveam impresia ca vei spune asta?

       John ridica amuzat din umeri.

       Dintr-o data se auzira niste izbituri in ura urmate mai apoi de glasul miorlait a lui Mark:

      -Lala, izbituri in usa, ce faci acolo? alte izbitiri . Ai adormit? inca o serie de izbituri in ura veche de lemn.

      Laura dechide nervoasa usa si cu o voce plina de rautate si nesimtire isi intreba fratele:

         -Ce te grabesti asa?  Te- a parasit prietenul imaginar si acum ai nevoie la baie?

         -In primul rand nu e imaginar iar in al doilea rand nu m-a parasit, a zis ca vrea sa se joace si cu tine  putun, i-o intoarse Mark sororii sale si apoi intra victorios in baie.

        -Si nu puteai sa ma avertizezi si pe mine? bolborosi iritata "Lala" si se tara spere camera ei.    

         Intra in camera, tranti usa, merse spre pat, se aseza pe el si astepta. Doua minute mai tarziu isi facu aparitia si John.

         -Deci, sa spunem ca nu sunt nebuna si tu esti o fantoma, il intampina Laura pe John

         -Sa zice, repata John cu zambetul pe buze.

        -Cum dovedesti asta? il presa Laura

        John cazu o clipa pe ganduri apoi spuse:

        -Sambata dimineata, tatal vostru va veni aici si va vrea sa va scoata in oras.

        - Asta vom afla noi dimineata, spuse Laura si apoi se culca