Miracolul

capitolul 8

Cap 8

    Si iata ca sosi si dimnineata zilei de duminica. Laura se trezi  pe la ora 10 si cobora lenesa din pat, facu un dus, se imbraca cu ceva lejer si cobora  scarile.

    -Se pare ca numai eu sunt cea somnoroasa, spuse Laura fazandu-i pe cei doi membrii ai familiei ei cum se uitau la televizor in  sufragerie.

    -Mda, spuse Samantha, cam asa ceva. Acum ca te-ai sculat pregateste-te pt ca plecam.

   -Unde? intreba mirata "frumoasa din padurea adormita"

    -Pai, mergem in vizita la bunica. Mergem la tara, raspunse mama la intrebarea fiicei.

    Laura e ra in cumlmea fericirii. Nu mai fusese de mult timp la tara si nu isi mai vazuse prietenii ( adevaratii ei prieteni)  de tot atata vremea, deci se pregarti repede si toti iesiresa din casa in doar 15 minute.

      Drumul spre dunici dura o ora jumatate, dar cui ii pasa de timp cand stia ca dupa atata asteptare va avea o zi grozava.

      Masina se opri in fata unei casute destul de frumoasa cu multe flori si cu 2 bancute in  curte. Casuta bunicii ramasese neschimbata: acelasi aer batranesc, aceasi simplitate si aceasi caldura care ii invaluia atunci cand intrau in ea.

      -Bunicoooooooo, strica Mark extaziat de vederea bunicii. Mai ai bomboane din alea de ciocolata?

      -Mark! striga Samanta furioasa, pentru asta ai venit tu la bunica?

      -Scuze bunico, imi pare bine sa te vad, Mark ii dadu un pupic bunicii si apoi o imbratisa. Samantha se mai calma si se duse sa imi imdratiseze si ea mama in timp ce Mark disparu( desigur se ascunse intr-un loc unde nu il vedea nimeni pt asi manca bomboanele pe care i le dadu bunica in timp ce o imbratisa).

      -Laura, scumpa bunicii, ce mare te-ai facut. Hai la mine sa te pup si sa te vad mai bine, bunica isi puse ochelarii si se prefacu ca o analizeaza iondelund pe Laura. D esigu asta era doar o mincuna de-a batranei. Ea nu avea nevoie de ochlari, vedea mai bine si decat Mark si laura stia prea bine asta, dar, nu spuse numic: se multumi doar sa zambeasca.

      - Lina, se auzi o foce subtire de fata. Laura se intoarse si afisa un zambet lung. O singura persoana  avea curajul sa ii spuna asa si aceea tocmai se intrepta spre ea cu pasi mari si repezi. Da , ea era, zambareata Sally in persoana, mereu fericita si glumeata.

      -Sally, striga Laura si se indrepta spre ea, dar api se intorse spre bunica ei.

      -Hai, du-te, ce mai astepti, raspunse batrana la intrebarea muta din ochii Laurei.

    Laura nu mai astepta nici o clipa si fugi spre Sally pt a o imbratisa. Era neschibata: la fel de scunda, parul ei blond era tot carliontat si nuanta pielii la fel de alba.

      -O, Lina nu pot sa cred ca esti tu, se minuna Sally . Cand  te-am vazut vazut in curte la bunicata am crezuta ca am vedenii, Salyy se opri o clipa pt a medita, apoi puse o intrebare brusca: ce zici ti-ar placea sa mergi cu noi la padure?

      -Noi, care? intrebase Laura curioasa. Daca era acei NOI la care se gandea ea mai mult ca sigur ca isi va petrece ziua la padure.

      -Cum adica "care noi"? Noi adica tot batalionul: Andrei, Denis, Sergiu, Iulian, Silvia, Ema, Diana, Diana, Georgiana si desigur persoana mea.Da, era acei noi la care se gandea Laura, deci era stabilit. Urmatoarea oprire: PADUREA.

       Sally si Laura se indreptara cu zambetul pe buze spre cei 9 crai care fura uimiti cand o vazura pe Laura .

      -Oooo, pe cine avem noi aici, spuse Denis desigur, vrand sa faca o gluma proasta ca de fiecare data, Ursule da ce tea facut sa iesi din barlog si sa ne faci si noua o vizita.