Miracolul

capitolul 20

  Cap 20

 - De ce nu mi-ai zis nimic John? intreba Laura incet cand ajunse in camera ei, dar in voce i se simtea nervozitatea.

   Toata lumea se ingrozise la vederea scheletului (toata lumea cu exceptia Laurei, deoarece ea stia cine era cel care murise in aceasta casa). Invitatii mai statura acolo doar pentru a o calma pe Ellie. Nici ei nu prea doreau sa mai ramana in compania noului lor prieten  alcatuit din oase dar stiau ca panica lor nu ii va face binei bietei fete deja speriate de moarte. Pe data ce lacrimile ei se potolira ceilalti  plecara.

    Samantha nu putea sa accepte faptul ca ar mai dormi inca o noapte cu un schelet in casa asa ca telefona imediat la un preot ce ii spuse ca era craciun si nu putea face inmormantari in ziua aceea dar ca ziua urmatoare va fi disponibil. Cu inima impacata, mama celor 2 copii place in camera sa, lasandu-i pe cei doi sa face ce vor.

   -Pentru ca ma simteam mai legat de casa asta stiind ca corpul meu (sau in fine, ce a  mai ramas din el) este aici, raspunse John la intrebarea Laurei cu o voce si mai tacuta decat a ei, in glas simtindu-i-se trintetea. Stiam ce va face mama ta daca va afla.

   -Si ce te face sa crezi ca i-as fi spus mamei? intreba fata uitandu-se urat la fantoma, apoi dupa un moment de tacere Laura recunoscuse: bine, bine ai dreptate.

    Fata se puse in pat si astepta ca somnul sa o cuprinda. In seara aceea nu avuse nici un vis in jurul ei era doar negura. Nu intelegea de ce, dar avea impresia ca atunci cand se va trezi va da peste o zi  care o va marca complet. Incerca sa isi alunge acest gand, dar el tinea sa ii inunde toate gandurile fetei.

    Dimineata veni repede si toata lumea era in picioare. Acea zi se anunta a fi foarte frumoasa. Strazile erau  imbracate intr-un vesmant alb si rece iar cerul era senin. In scurt timp aparu si preotul impreuna cu dascalul. Luara scheletele din acea camara ascunsa si cu totii se indreptara spre cimitir.

   Toti cei care au fost in seara precedenta acasa la Laura, erau acum prezenti la inmormantare. Se simteau  datori fata de cel pe care l-au gasit sa se roage pentru el. Cand ultima lopata de pamant puse asupra mortului john ii sopti Laurei la ureche:

   -Imi pare rau, stiu ca tiam promis ca nu te voi parasi niciodata, dar nici macar eu nu am prevazut asta, dupa ce spuse acestea disparu, vorbele lui facandu-se doar niste sunete ale vantului.

  Insfarsit, Laura intelese de ce John nu ii spuse de trupul lui. Fiind inmormantat pe un pamant sfintit sufletul lui se duse sus, la judecata de apoi si stia exacti in ce loc va merge prietenul ei. Lacrimile incepura a curde pe ubrajii ei si apoi simti cum picaturi de ploaie se revarsa. desi era iarna ploua: cerul plangea impreuna cu ea.

   Fata puse o ultima floare la mormantul celui pe care il iubise si pe care inca il iubea si sopti: "Vei fi mereu cel care imi va ocupa inima, John, sa nu uiti asta nicodata". O mana usoara se puse pe umarul ei si Laura se intoarse: cea din spatele ei era Ellie.

  -Imi pare rau, Laura, sopti Ellie cu tristete glasu-i fiindu-i tremurand. Laura nu intelegea. De ce ii parea rau? Ce facuse rau?

  -Pentru ce?

  -Stiam ce va fi in camera aceea, stiam ce e John, Ellie ii facu semn Laurei sa taca atunci cand ea vroia sa intrebe ceva si continua. Atunci, inainte sa deschid usa, o Voce m-a indrumat  spre locul acela. Eu vedeam doar perete, dar Voce imi spunea ca e o usa, asa ca am deschis-o. Cand am vazut ce era inauntru ce era acolo m-am speriat. Singura care nu era speriata erai tu, tu te uitai cu furie la cineva, apoi mi-am dat seama. Cand am facut legatura dintre serile in care vorbei singura in excursie, intre schelet si intre John, mi-au dat lacrimile. De asta imi pare rau Laura. Imi pare rau ca ti l-am luat pe John.

  Laura isi imbratisa prietena si plecara impreuna spre casele lor.

***

  Trecusera ceva timp de cand John plecase si Laura era schimbata.In fiecare zi dupa scoala mergea la cimitir, se punea langa piatra de mormanta a fantomei si incepea sa povesteasca. Incepea sa povesteasca despre noile cupluri, despre notele la mate, despre pariurile castigate, despre baietii care  ii faceau avansuri si despre multe alte lucruri. Petrece ore in sir acolo dar niciodata nu uita sa ii spuna cat de dor ii este de el.

   Acum Laura era o fata silitoare, cu zeci de diplome si premii de la diferite concursuri, era in corul bisericii si nu dadea inapoi cand venea vorba sa se joace cu fratiorul ei. Aceasta schimbare se datora faptului de a intelege. Ea a inteles ca John fusese un miracol, o ajutase sa se schimbe si o facuse sa iubeasca