Agenții CIA

Capitolul 27

Julie povestește.

La înmormântarea tatei au fost foarte mulți,fix de mirare lor nu mai puteam. Toți prieteni mei de la școală au venit chiar și doamna diriginta. Cu toții m-au întrebat din ce cauza murise tata. Pe toți trebuia să îi mint ca a murit din cauza unui infarct cardiac,am făcut asta pentru că m-a rugat Noah pentru identitatea anonimă a agentiei CIA. Au venit chiar și mătușa mea,Tania ,pe care nu am mai văzut-o după înmormântarea mamei mele. Ea vine doar de evenimente speciale. Nu țin legătură cu ea, nu ma interesează!
Eram îmbrăcată intr-o rochie lunga ,simpla si neagra. Părul era prins intr-o împletitură simpla si acoperit de un șal negru lung. Nu eram machiată căci lacrimile mele nu se opresc deloc. Nici macar n-am reușit să îi spun tatei cat de mult îl iubesc sa să îl prezint lui Adam. A fost o revedere prea scurtă,deja mie dor de el. Imaginea scenei în care Jason l-a ucis pe tata îmi soare de fiecare dată când închid ochii, de fiecare dată când plang,de fiecare dată când na simt singura.
Cum am spus, au fost multi la înmormântare. Chiar si Nicky a venit. Si mai ales m-a lăsat mască când a venit la mine si m-a luat în brațe și mi-a spus " să fii tare, ești puternică" . Adam nu m-a lăsat singura o clipă,a stat lângă mine mereu. A încercat să-mi dea mâncare cu lingura însă nu puteam să mănânc. Avea buzunarele pline cu batiste umplute cu lacrimile mele. Ma ținea în brațe și mă mângâia încet pe față pentru a-mi sterge lacrimile. Îl iubesc atât de mult pe băiatul ista.
Viața uneori nu este așa cum ti-l dorești tu să fie. Vin persoane noi pe care le cunoști greu și plecă ușor. Nu știi niciodată când sa te aștepți la pierderea unei persoane dragi. Si mai ales să moară în fața ta si sa ii vezi sângele curgând. O scenă incredibilă mi-a pictat mintea și inima în culori cenușii si negre. Am devenit rea si cu mine căci am fost atât de cascata încât nu am putut să-mi salvez tatăl. Unii așteaptă un destin colorat,inflorit si frumos însă nu toți știu că ei înșiși sunt destinul. Ei singuri hotarasc dacă vor să fie înflorit sau vestejit. Putin gândesc că trăim intr-o călătorie unica iar noi ne vom reîncarna în viața următoare. Putin stiu ce înseamnă a iubi...
*****
Aflasem de la colegi ca cipul prototipului se afla in creierul meu. Chiar n-am avut chef de glume la ce stare aveam. Însă Adam mi-a explicat :
-Este,Julie.
Noah ii ia povara lui Adam si îmi explică totul de la capat.
- Anul trecut , Adam ,Irina si David au fost nevoiți să se transfere la liceul în care inveti tu pentru a afla mai multe detalii despre prototip.
-Noah...
Adam ii rostește numele ca si cum i-ar cere să se opreasca din vorbit. Apoi am înțeles totul:
-Deci si pe voi va intereseaza prototipul Ila afurist? Pentru asta m-ati tinut lângă voi? N-ati putut aprecia o prietenie? V-am considerat familia mea.
-Julie, nu e așa cum crezi tu!!
-Nu e?? Nu e? Tu ai profitat de mine doar pentru un cip.
Adam încerca să se scuze dar nu mai vroiam sa aud nicio poveste înflorită.
-Lasa-ma în pace Adam . Cu toții să mă lăsați în pace. Si când spun asta,o spun pentru totdeauna!
M-am întors și merg grăbită după un taxi, vreau acasă! Nu ezit să mă întorc însă niciunul dintre ei nu are puterea să vină după mine. Proiectul tatei a fost mai important decât mine. Eu am fost doar cheia lor. Chiar si Irina,cea mai buna prietena a mea ,de fapt fosta.... . Acum sunt singura , dar nu si neajutorată. Îmi voi începe o viață noua,fara ucideri sau planuri malefice. Voi duce o viață normală lângă oameni normali.
***
Deschid ușa casei mele, si intru în bezna ce radare în interior. Încep să vărs din nou lacrimi . Locul acesta e plin cu amintiri frumoase alături de familia mea și colegii din agenție. Dar acum,se pare că trebuie să fac o schimbare. Timpul mă va vindeca cumva,insa cea mai cruda soarta a unui om este singurătatea.
Urc scările până în camera mea și mă asez pe patul meu moale lasandu-mi privirea în jos. M-am cufundat foarte adânc în amintiri si durere, iubire si ura, singurătate și liniște. Îmi răsfoiesc albumul meu al amintirilor alături de părinții mei. Îmi amintesc atât de bine cele mai frumoase momente petrecute alături de ei. N-aș fi crezut ca îmi vor lipsi atât de mult.
Mă ridic ușor fun pat si deschid un sertar al dulapului meu. Din sertar scot o poza , o poza in care se află mama,tata si eu. Aveam 8 ani pe atunci. Era așa frumos pe atunci,iar acum sunt singura...
O lacrimă cade de sub pleoapa mea și aterizează pe poza . Încep să plâng mai tare neputand să mă opresc. Gândurile îmi sunt desfigurate , frumusețea vieții ce o simțeam s-a transformat intr-un infern interior. Simt cum totul arde în mine, iar fiecare lacrima ce imi părăsește trupul cald devine tot mai neputincioasă. Totul e în zadar de-acum , orice as face nimic nu mai are rost.
Mă aplec tot mai tare pana când trupul meu ajunge de tot pe podea inecandu-ma tot mai tare in plâns. Lacrimile nu vor să se oprească iar trupul meu cedează tot mai mult. Intr-o zi ma voi ridica si ma voi răzbuna pe toți cei care mi-au schimbat viața. Mi-au furat viața iar pentru trădarea asta voi cere un preț scump.

971 cuvinte.
Va pup!!!!