Agenții CIA

Capitolul 5

In față cu vreo doi pași era David lângă Irina iar eu cu Adam în spatele lor mergând după sursa de fum. Mă simt incontinuu confuză si aeriană și nu pricep de ce Adam nu e de acord sa anunț la autorități in legătură cu dispariția țaței. Totuși el știe ceva si nu vrea sa spună. Bănuiesc doar sau poate vrea ca noi sa fim patrula de detectivi sau agenți să descoperim totul. Având in vedere ca Irina va da la Academie,David la Detectivist,Adam la IT iar eu la medicină avem destula capacitate sa căutăm o persoană,speram sa nu apăra prea multe complicații. Mersesem câteva minute după care urma să intrăm in pădure .
-Bun, de aici ne despărțim. Spuse Adam cu o voce scăzută.
-Dar nu era vorba sa mergem împreună? Interveni brusc Irina
-Pentru ce am făcut stațiile?
- Sunt de-acord cu Adam . Așa mai econosim timp. Spuse David.
-Bine dar trebuia totuși sa facem nai multe exemplare cu harta făcută de David,am zis eu.
-M-am ocupat eu de asta, spuse David căutând in rucsacul lui copiile.
-Bun. Deci cine si cum si unde? Se întreba Irina privind pădurea .
- Fiecare pe unde apuca dar direcții diferite,am spus eu si alegând una din direcții pe unde voi merge eu.
David porni prin mijlocul pădurii,Irina in lateral spre est , David spre vest iar eu între nord-vest intre cei doi băieți. As fi vrut sa merg cu Irina su tem fete totuși insa ma voi descurca , nu ma interesează cum dar trebuie să-l găsesc pe tata.
Pădurea era deasă acoperită numai de verdețuri, flori salbatice, veverițe, albine , șopârle si din când in când observam cate o pasăre atârnată pe crengile copacilor înalți.
Scosesem harta copiată si un marcăr sa pot marca ziba pe u de voi merge. Am ales un marcat fosforescent sa-l zăresc mai bine noaptea. Trecuse 2 ore in care nu m-am oprit deloc ci mergeam tot înainte ci speranță că voi găsi ceva în legătură cu tata. Am devenit foarte sensibilă în ultima vreme de când nu-l mai am pe tata aproape , chiar dacă nu era el foarte apropiat de mine dar îmi este tată. Îmi este foarte dor si de mama,dar stiu ca pe ea nu o pot revedea,insa am dorință arzătoare in suflet să nu-l pierd și pe tata.
Ora 20 și 46 de minute. Scot lanterna căci începea sa se întunece in sezonul ista de primăvara. Am scos și stația și începeam sa-l deschid spunând:
-Unde ați ajuns?
- Sincer nu stiu unde sunt dumul meu ocolește munți stâncoși. Spuse Irina.
- Eu mai am vreo 3 km si urc munții,zise David
-Adam? Tu? Am zis eu îngrijorata
-Eu sunt aproape . Acuși ajung.
-De ce așa repede?
-Chiar cum?
-Nu sunt sedentar ca voi. Terminat
-Hai,hai, se enerva Adam. Terminat.
-Terminat, eu si Irina.
Tot drumul meu era neliniștit pentru că gândul meu era doar la Adam. Un sentiment ciudat mă invada incontinuu dar nu înțelegeam de ce. Stresul,numai stresul poate fi cauza. Adam e mai mult pentru mine, e acel băiat descurcăreț la toate și liniștit dar eu an alta părere despre oamenii liniștiri. Aceea ca aceștia dau dovada a fi liniștiri dar adevărata lor față e alta,exact opusul. Dar in privința lui Adam nu cred ca există, ne-a ajutata atât de mult mereu mai ales pe mine și îi mulțumesc mult. Oarecum sentimentele mele sunt confuze pentru el, țin la el ca un prieten cel mai bun prieten dar nereu mă gândeam ca poate fi ceva mai mult de atât. David a fost mereu cel mai amuzant băiat din gașcă. Irina cea mai energică iar eu cea teoretica si calculată.
-Am ajuns la baza stâncilor, recepționat Julie.
-La fel si eu Julie,recepționat David.
- Sunt la mijlocul stâncilor. Recepționat Adam.
-Eu nu stiu unde sunt. Auzeam vocea îngrijorata a Irinei.
-Unde ești Irina? Se repezi Adam s-o întrebe.
-Nu stiu ,nu stiu , sunt mlaștini, ierburi putrezite si miroase a cadavre aici.
- Intoarce-te!!! A strigat David.
-Vino înapoi iar eu vin spre ține , m-am oferit eu.
-Nu!! Fiecare la locul sau. Irina daca nu poți merge mai departe intoarce-te !
-Ce tot spui Adam? Cum sa plec si sa faceți voi toată treabă? Este vorbă despre tatăl Juliei iar Julie e prietena noastră.
-Irina are dreptate, toti am fost de acord s-o ajutam. Interveni David
-Bine cum doriți.
David a devinit alt om, nu e glumețul pe care-l știam sau onul care să scoată mereu cate un cuvânt urat despre toate. Adam e rece, nervos parca nu mai e Adam cel liniștit si ascultător. Irina e speriata nu mai e ințepată si plină de viață . Se pare că niciunul din nou nu se descurcă la practică doar la teoretică . Exact! Daca aici lângă mine ar fi un on rănit n-aș putea face nimic nu ma puteam descurca dar da a o iau teoretic tot pot.
Se înnoptează tit mai tare,lanterna o țin in mână dreaptă iar stația în stânga. Ochii mei fulgerau tot ce priveau, urechile ascultau tot să fiu sigura ca sunt singura viețuitoare mișcătoare din zonă.
Am presentimentul că ...