Agenții CIA

Capitolul 7

  Un lucru trebuia s-o fac sigur: să anunț poliția chiar dacă Adam nu era de acord cu așa ceva. Însă el spusese clar si fara logică că trebuie sa ne descurcam singuri să dăm dovadă de inteligență si săvârșire. Dar opiniile mele erau altele, să ne aliăm cu autoritățile. Cu siguranță ne puteau crede niște puști proști . Dar acum afirm propoziția caci noi chiar suntem afurisiți in privința șanselor noastre spre victorie.
  Plămânii mei încep să-mi spună că cantitatea de aer pe care o inspir regulat nu e de ajuns din cauza oboselii musculare. Intreaga anatomie a organismului se afla dintr-o stare de antieuforie si o senzație de tahicardie din cauza fricii. Privind in jur pare să fie totul in regulă și aleg să mă așez. Sprijinită de un copac uscat a cărui frunze erau mai vestejite puteam să văd cerul luminat de stele si Lună. Ochii mei erau magnetizați când priveam cerul liniștit si atât de astral. Dintr-o clipă mi-am închis ochii să-i odihnesc nițel iar o mișcare bruscă se aude din stânga mea . Ma înnod imediat si rămân paralizata simțind ca am tetraplegie. Lobii urechii mele erau ațintiți asupra sunetului iar ochii rămânând foarte mari de spaimă. M-am ridicat foarte încet să nu fac prea mare zgomot si am luat-o la fugă . Dar din nefericire individul își mărea pasul odată cu mine urmarindu-ma grațios. Nu știu pe unde o iau dar fug să-mi salvez viață, poate cel din spatele meu are vreo legătură cu dispariția tatei. Gâfâi foarte repede iar picioarele îmi umbla unde apuca sa se salveze si ele. Apoi mi-am amintit că in rucsac aveam un cuțit , in timp ce fugeam ma cotrobăiam prin geantă să il iau macar sa am o arma la îndemână. Ochii mei erau ațintiți mai mult pe gheozdan si nu mai puteam vedea bine pe unde alerg si m-am împiedicat de o creanga care mi-a făcut o rana destul de dureroasă. Încerc să ma ridic lasandu-mi toată greutatea corporală asupra membrului inferior santatis adică cel stâng. Scot cuțitul si strig.
  -Oricine ai fi nu te mișca. - in mana stânga tinuandu-mi cuțitul in plan sagital -
  -Julie! Tu ești?
Vocea lui Adam mă face să ma simt în siguranță si expir ușurata inchizandu-mi pentru o clipă pleoapele ca semn de euforie matinală. Aprinde lanterna ce o strapunge la nivelul mimicii iar ochii mei își ascund vizibilitatea.
  -Julie , ce bine !! Doamne...
  -Adam .. Cum...??
  Ma lua in brațe fericit dar pe de altă parte eram si eu fericită de îmbrățișarea caldă primita de la Adam Poge.
  -Te-ai rătăcit? L-am întrebat eu nedumerita imediat ce m-am smuls din brațele lui.
  -Cam da,si mi s-a dezmemvrat si statia si cauza unei căzături . Probabil va făceați griji. -ochii lui cenușii de abia se vedeau in lumină zgârcită a Lunii însă vocea lui ușurata ma face sa ma simt mult mai calma.
-Adam,avem o problemă! ..  Nu dam de Irina
-Irina s-a întors , la fel si David am luat eu legătură cu ei înainte sa alerg după tine.
-Bine ... Bine că sunt bine. Ne întoarcem si noi?
-Nu,Julie. Noi continuam.
- Pai si ?
- Am zis ca ei sunt bine. Vom merge noi sa nu pierdem vremea poate tatăl tau nu mai are mult de trăit.
-Poftim???
  Cu glasul meu mirat de intenția atât de misterioasa a lui Adam am început să-i spun pe un ton ridicat:
  - Eu nu stiu ce-i cu tine! Tu ai fost de-acord să ne despărțim in pădure însă nu a fost un plan reușit. Tot tu ai creat statiile de comanda dar nu sunt foarte bune , nu se aude emițătorul deloc , tot tu ai zis ca ai ajuns in mijlocul munților si imediat ajungi , de ce si cum ai ajuns aici?
  Adam rămăsese uimit de reacția mea si de protestul meu asupra situației. Însă am ezitat din nou..
- Înțeleg ca ești priceput in PC, si deviezi sa fi lider unui grup si mai ales îți mulțumesc pentru ca te-ai oferit să ma ajunti dar nu înțeleg de ce facem noi treabă asta pe când politia su jandarmeria se ocupă cu asemenea complicații. Stiu, e tatăl meu si il iubesc mult dar tu ceri prea mult.
  -Julie,nu e ceea ce pare... Eu te ajut mai mult decât crezi.
  Nu înțelegeam ce vouă sa spună prin asta dar nervozitatea mea ce curgea prin vene ma făceau sa plec singură . Mi-am îndesat rucsacul pe spate si am plecat inainte spre drumul meu. Adam ma urmarea si îmi rit repetă.
-Julie, ceva m-a schimbat. Subt alt om decand an apărut la liceul unde ești si tu. Crede-ma ce spun , am întâlnit oameni care iubesc și merită iubiți si de oameni care au crescut fara pic de mila sau suflet.
  Ma întorc zbugiumata de vorbele lui si ii declar:
  - Tot nu înțeleg. - si îmi continui drumul neprivind in spate-
  - Nu poți singura,Julie!!-striga Adam-
  -Au dreptate,nu pot singura! Sună la 112 si ei sigur vor știi ce e de făcut.
  - Te înșeli. Trebuie sa devii un C.I.A. sa poți reușii.
  -Un ce??-ma strâmb sănătoasă si ma întorc spre el cu scopul de ai cere detalii-
  -Ai nevoie de temperament.
  -Eu nu vreau sa fiu niciun agent C.I.A sau F.B.I sau ce mama dracu' mai există. Eu doar vreau sa-l găsesc pe tata. Cer prea mult??
 

909 cuvinte in acest capitol. Sper sa va placa si scuzati-mi greșelile.