End ~ A Year To Live? // z.m. PAUZĂ

Chapter 1 - Evol

Chapter one - Evol

Stau lipita de peretele umed al cabinei de dus si incerc sa-mi linistesc corpul mult prea tensionat cu apa rece. In zadar. Ma clatesc si ies din dus, ca mai apoi din baie. Infasurata cu un prosop mare de la san in jos pana la genunchi, ma apropii de fereasta camerei mele, si privesc cerul senin de jos in sus. Poate ar fi fost mai usor sa-l privesc de la etajul zece al blocului, decat de la parter printre crengile copacilor. Oftez si ma indrept spre micutul meu dulap de unde scot un tricou negru si o pereche de pantaloni simpli. Dupa ce reusesc cu greu sa-mi usuc parul cu un prosup mai mic decat cel de corp, intru in baie pentru a-mi lua preventiv la mine un elastic de par. Deschid usa camerei si in miscare apuc repede si ruxacul pentru scoala. Dau din micul spatiu asa numit hol, in sufragerie si ii zambesc mamei care tocmai imi turna ceai in pahar. Ma asez la masa si incep sa-mi pregatesc o felie de paine cu miere.

"A plecar deja tata?" O intreb pe mama in timp ce musc din felie.

"Da, azi a plecat mai devreme..." In vocea mamei se simtea clar tristetea si asta facea ca inima mea sa se sfaramite de durere, doar pentru ca ma ofticam ca desi munceam si eu pentru al ajuta pe tata, ma uram ca parca fara nici un rezultat ajutorul meu.

De ce nu putem si noi sa avem o casa mai normala, putin mai spatioasa? De ce e diferita situatia tatei fata de restu parintilor ai copiilor pe care-i cunosc, dar ei nu pe mine? De ce trebuie tata sa munceasca la fel de mult ca alti parinti, dar intr-un final sa nu se aleaga cu nimic? Vreau sa-l pot ajuta, sa-l pot ajuta mai mult de atat. Uneori ma simt diferita, mai diferita si decat restul copiilor care sunt in aceeasi situatie ca a mea. Loviti de saracie. Dar parca si acesti copii saraci sunt mai bogati si decat mine. Am pufnit oarecum amuzata de mica mea tampenie si mi-am aplecat privirea spre felia de paine pe care nu o terminasem dar inca o tineam in mana, si mierea deja era scursa pe degetele mele.

"Evol, iubito! Esti bine? Pari palida si nici nu ti-ai mancat felia." mama s-a apropiat de mine si si-a lipit mainile fine de fata mea. "Oh, Evol, ai putina febra. V-a trebuii sa vorbesc cu tata-l tau sa iti faca un control la doctor." s-a aplecat si mi-a sarutat fruntea.

"Nu-i nevoie, mama. E din cauza oboselii si probabil am nevoie de odihna." M-am ridicat de la masa si mi-am sters degetele cu un servetel umed.

"Bine, iubito. Suna-ma daca te simti rau!" a strigat dupa mine cand am iesit pe usa casei si am urcat doua trepte pentru a iesi pe usa blocului.

Afara deja se simtea aspru inceperea gerului pentru o iarna puternica. Am strans in jurul gatului, gulerul vechiului meu palton negru.

Londra, un oras minunat, dar totusi sarac in locurile pustii unde persoane de statulul meu n-au posibilitati. Desi zilele trec normal, eu in fiecare zi privesc in jurul meu parca cautand ceva. Ceva nou aparut in zona casei mele, dar nimic. Aceasta bucata a orasului, pare uitata si pierduta. Imi sucutur capul si presez degetele usor in capul pieptului, pentru a alunga mica senzatie de durere. Stramb din nas cand in imaginea mea vizuala apare o cladire cunoscuta. Liceul. Ma bucur ca sunt in ultimul an, si ca deja din el a trecut aproape un semestru. Dar totusi ciudat pentru ca eu am abia sapesprezece ani.

Cum am pasit pe poarta incintei, am simtit loviturile a mii de priviri. Am oftat lasand capul jos si rugandu-ma sa ajung mai repede in interiorul liceului. Ne atenta, dau cu fruntea in usa din geam a liceului si imediat aud un chicotit batjocoritor. Imi frec fruntea de durere in ce-mi intorc capul spre rasul enervant. Era ea, cea mai oribila persoana pe care am conoscut-o, Beyon. Miss in toti cei patru ani de liceu, si iubita unuia dintre cei mai buni membrii ai echipei de fotbal ai liceului. I-am aruncat un zambet sters care a facut-o sa se opreasca din ras si sa-i stranga cu putere tricoul partenerului ei ce o tinea in brate. Am clatinat din cap oarecum dezamagira si mi-am continuat drumul spre dulapul meu. Of, nu din nou, nu inca ceva. Am dat cu picioarul in gresia imaculata a coridorului, cand inima mea este presata de inca ceva, inca o dezamagire, un neavut...