End ~ A Year To Live? // z.m. PAUZĂ

Chapter 7 - Evol

                                                  Chapter seven     -     Evol

- Ce-a fost asta?

     Soptesc trantindu-mi tot corpul pe salteaua deloc confortabila a patului. Imi strecor mainile in par si privesc crispata tavanul. Incerc sa improspaterz momentele ce s-au petrecut in urma cu putin timp. M-a ajutat, chiar prea mult. Banii, mana de ajutor ducandu-ma la el acasa. Desi doar atat a facut, simt ca ajutorul lui a fost mult mai mare. Zambesc la gandul ca el chiar m-a ajutat, un om de-al raului m-am ajutat pe mine. El nu-i atat de rau. E un diavol cu o suta de fete! Mi-a spus subconstientul. Eu sunt propriul meu subconstient si nu trebuie sa-mi schimb parerea asa repede despre oamenii rai, dar el... Eu nu sunt rea si ar trebuii sa caut binele din sufletul fiecaruia. El si-a aratat mica partacica de bine in fata mea si totusi incerc sa nu ma grabesc cu parerea. Sa zambesc la purtarea lui frumoasa sau la ma ingrijorez la o posibila capcana?

     Il trag la raspundere prea mult. E trist si asta mi-a aratat-o. Sunt sigura ca n-a fost asa din totdeauna. Poate sa minta, dar eu sunt sigura ca aceasta atitudine a lui ascunde alt comportament. E ranit si simt ca nici aceasta aura de persoana dura nu i-a alinat durerea ranii. O rana undeva in interior.

     Ma ridic in sezut cand usa camerei se deschide. Silueta mamei apare din intuneric si zambesc la zambetul care ii apare dupa expresia somnoroasa. Vine repede spre mine si fara a spune ceva ma trage intr-o imbratisare.

- Oh Doamne, Evol, esti bine? Unde ai fost pana acum? Ma palpeaza pe obraji si ma analizeaza din cap pana-n picioare.

- Sunt bine si am fost...Unde am fost? Ce sa-i spun? Cum sa-i spun ca am fost la cel care mi-a ranit tatal?

- Am vorbit cu Ron, mi-a spus ca esti la el. Mi-a zambit asezandu-se langa mine pe pat. E un baiat bun, desi n-am spus pana acum. Zambetul mamei era unul cu subinteles.

- Da, e un prieten minunat. Am dat din cap privind in gol.

- Puiule, stiu ca azi  a fost Anul Nou, dar te rog fi atenta. Nu te schimba. Mi-a soptit sarutandu-ma pe tampla.

- Chiar daca voi stat pe acest pat privind doar tavanul, anul acesta, el insasi va fi unul total schimbat...diferit. Am respirat prevenind orice posibila varsare de lacrimi.

- Evol... Vocea mamei mi-a facut pielea de gaina...vreau, de fapt, cat de curand iti voi spune o poveste. Cu incheierea propozitiei s-a ridicat de pe pat si a vrut sa iasa.

- Ce poveste? Am spus speriata.

- Povestea noastra, povestea ta. Cum a inchis usa dupa ea, am reusit sa-mi inghit nodul din gat. 

     Miscandu-ma in reluare, m-am ascuns sub patura. N-ar trebuii sa intru imediat in panica, imi va spune doar o poveste si probabil va fi neinsemnata. 

     Raman cu ochii atintiti pe fereastra si urmaresc miscarea crengilor.  Atata liniste intr-un timp totusi scurt, dar linistea este intrerupta din cand in cand de mici sunete in surdina datorita tinerilor care inca au artificii. Imi strang ochii in incercarea de a adormii, dar tot felu de ganduri imi strapunge mintea. Ron. M-a ajutat fara ca macar sa-i ii cer ajutorul. Mi-e asa o rusine de el. Ultima zi din an si eu ar fi trebuit sa ma intalnesc cu el, si totusi am uitat complet. L-as suna acum, dar sigur e ocupat sau poate deja doarme. Maine dimineata il voi suna. Respir adanc si incep sa repet in cap un cuvant, pentru a bloca orice alt gand de mi-ar alunga sumnul. Dorm, dorm, dorm...

**   

     Respir profund intinzandu-ma pe toata salteaua, pana ce picioarele mele deja atarnau pe margine. Simt o caldura peste fata mea si o lumina curata ce imi indeamna ochii sa privesc in jurul meu. Trang din nou aer in piept intr-un mod lacom ca si cum as vrea doar eu sa respir aerul acesta curat. Probabil mami mi-a deschis fereastra. Ma ridic in sezut si imi mai intind o data mainile. Deschid ochii si dau sa fug din pat cand in dreptul ferestrei sta un trup mare si acoperit de negru. Pardon, haine negre. El? Ce cauta aici?