End ~ A Year To Live? // z.m. PAUZĂ

Chapter 14 - Evol & Louis

                                                  Chapter fourteen     -     Evol & Louis

          Ies de la dus intr-un capot de culoarea gri si aproape ca rad cand il vad cum atarna pe mine. Totusi, e al lui si chiar el mi l-a oferit sa il imbrac cand ies. Sunt pozitionata in fata oglinzii din baie si ma privesc, dar, nu pe mine. Raman fixata cu privirea in oglinda si imi las gandul sa zboare la ce se petrece cu noi. Ne apropiem atat de frumos unul de altul, dar asta doar odata cu lasarea seri. Acum, cand voi aparea in fata lui, atitudinea lui v-a fi precum a unui stapan in fata nimicului. Imi doresc atat, dar atat de mult sa stiu motivul pentru care ma tine aici langa el. M-am simtit pana sa il cunosc, ca o pasare in colivia destinului, acum ma simt in colivia facuta de el. Un om cu suflet mare, intr-un final da drumul bietei vietuitoare, dar eu? Mie imi va da drumul?

Intru in dormitor si las capodul sa alunece in jos pe podea. Imi pun repede pe mine lenjeria intima si peste imi trag un tricou alb si o pereche de pantaloni de trening negri. Imi las parul liber pe spate si simt cum mici picaturi trec prin materialul tricoului ajungand pana la piele. Ajung in living si el nu este. Zgomotul din bucatarie imi atrage atentia si cand intru il vad band dintr-o ceasca de cafea chiar deasupra chuvetei. Nu ma observa si continui sa-l privesc cum duce ceasca sub jetul apei si o spala. Uau, nu ma asteptam ca el sa fie asa de ordonat. Cobor privirea in podea cand ochii lui ma atintesc. Este incaltat, semn ca va pleca. Sau ma va lua si pe mine cu el. Nu imi spune nimic si privirea mi-o ridic cand in vad in fata mea. Tine in mana o pastila, iar in cealalta un pahar cu apa.

- Poftim. E serios.

- Da... Soptesc.

Cum apuc paharul si pastila, el trece pe langa mine lasandu-ma singura in bucatarie. Desi mi-e frica de el si nu il cunosc, tot mai frica imi e in lipsa lui. Chiar daca sunt aceste momente cand nici nu ne privim, ma simt bine in preajma lui. Ma simt in siguranta de restul lumii. Nu e in apele lui si asa va fi toata ziua, cu siguranta. Starea lui mi-a fost transmisa si mie, pentru ca in secunda urmatoare arunc la gunoi pastila si apa o dau pe gat. Clatesc paharul si-l pun la locul lui. Cum parasesc bucataria il vad in hol imbracandu-si paltonul negru si lung pana aproape de genunchi. Arata atat de bine il acea haina. Il face sa arate precum un om mare. Ma apropii de el si vreau sa il intreb daca pleaca desi este evident.

- Pleci? Am nevoie sa-l fac sa vorbeasca cu mine, macar putin.

- Mhm. Nu ma asteptam la asta, dar e bine si asta. Nu ma priveste si asta ma supara. Am facut ceva?

- Te-am suparat cu ceva? Adica am facut ceva gresit? Pentru ca daca am facut, imi pare rau. Dar... Degetul lui se aseaza peste buzele mele si tocmai atunci ochii lui ii intalnesc pe ai mei. Realizaz ca deja intrasem intr-o stare de panica si el m-a oprit. M-a calmat. Ochii lui au facut-o.

- Nu ai facut nimic. Mana lui a alunecat pe obrazul meu.

Ochii ii erau tulburi. Ceva il speria. Spaima? Imposibil! Nu la el. Totusi ceva il framanta. A apucat din cuier cheile si il priveam nedumerita cum le priveste ganditor. Isi apleaca privirea spre mine si ma priveste insistent. Dau din cap confuza si privesc in alta parte. Tresar cand imi apuca palme si imi aseaza setul rece de chei. Nu ma asteptam nici o clipa la asta. Ce sa fac cu ele?

- De ce? Privirea lui e serioasa, chiar inspaimantatoare.

- Baietii vor venii aici. Evol...se apropie de mine. Din instinct ma dau in spate, dar degeaba. Prezenta peretelui in avantajeaza sa se apropie exagereat de mult de mine...nu incerca vreo escapada. Te voi gasi orice ar fi. Chiar daca ma vei face sa nu te mai doresc, te voi gasi doar pentu a-ti arata ca nu poti scapa de mine. Sopteste pe gatul meu si simt cum parul pe spate mi se ridica.