Cage

8.Prizoniera "krautilor"

Au trecut trei zile de cand Eugene a venit iar la infirmerie. Nu pot sa cred ca am pierdut o sansa de a vorbi iar cu el. Imi doresc mai mult ca orice sa il ating. Simt ca nu mai pot continua! Insa in ultimul timp am inceput sa ma gandesc la cat de idioata sunt. Ce lucruri ma pot preocupa pe mine in acest timp. De parca altceva de facut nu am, pentru ca am. Proviziile au venit, insa deja se simt lipsa lor. Multi mor inainte sa fie tratati iar cei prea raniti mor inainte sa se vindece. Cel mai mult ma intristeaza faptul ca.. Nu o sa fie lasati la vatra intr-un mod onorabil, asa cum merita. Oare Eugene o sa aiba parte de felicitari si scandari?

Am racit, ceea ce ma face sa rad de situatie. Tocmai eu, care am indurat atatea strigate si sange, corpuri mutilate pe care a trebuit sa le ingrijesc.. Sunt doborata de o raceala.

— Quelle stupide la situation.. am spus ragusit (1)

Stateam pe un scaund cu fata in pamant. Imi sprijineam capul in palme, iar printre degete statea batista mea super lipicioasa in momentul de fata. Mi-am mai suflat odata nasul atunci cand am simtit ca se infunda iar.

— Quelle stupide la situation .. am repetat (1)

Vreau acasa.. Vreau sa o vad pe mama, facand baghetele ei faimoase. Pe tata spunandu-mi despre traznaile lui din copilarie si poznele pe care i le juca doicei lui. Surorile mele care mereu dadeau sfaturi crezand ca sunt mari trecute prin viata. Chiar si Alexander care incerca, dar nu era deajuns.

Aveam haina groasa pe mine din cauza frisoanelor ce le sufeream adesea. Am auzit barfe despre: "Saraca Renee, o doboara o simpla raceala". Ei bine ma bucur ca e o raceala si nu un obuz care vine cu viteza spre capul meu.

In momentul acela se auzi un vajait, apoi o bubitura puternica. Apoi zgomotele s-au repetat de circa patru ori. Am zis ca mi se arata, ca insfarsit a venit Iisus spunandu-mi: Gata, Renee. Esti libera! Una dintre ele a lovit biserica, trezindu-ma la realitate.. Ceea ce inseamna.. Focuri de localizare! Am sarit ca arsa de pe scaun nestiind ce sa fac. Sa plec? Sa fug? Sa ajut? Sa plang? Stiam un singur lucru, insa: nu e timp de panica! Am facut exact ce faceau toti, m-am repezit sa ajut pacientii.

***

— Medic!

Sunetele obuzelor lansate inca imi tiuiau in ureche. Caram unul dintre pacienti pe umarul meu. Nu aveam timp de plans, insa imi doream asa de tare sa ma descarc.

— Ai dracului nemtalai! striga unul dintre soldati, miscati-va mai repede afara din infirmerie!

"— Mainile tale, spune el uitandu-se la fata mea.

— Ce este cu ele?

— Atingerea ta, ii calmeaza. Este un dar, de la Dumnezeu.

— Nu.. am spus incet dezaproband intristata, Dumnezeu nu ar oferi ceva atat de grotesc.

— Tie iti pasa de oameni, Renee. Tratezi soldatii ca pe apropiatii tai. "

Cuvintele lui imi rasuna in minte precum un ecou dragut sau o avertizare. Era prea greu sa alerg pe scari incercand sa car pe cineva invalid care e de trei ori mai mare ca mine.

— Passez, Renee! o aud pe Anna strigand din spatele meu. (2)

Inca un obuz a lovit biserica, scuturand-o si mai bine de data aceasta. Am reusit sa ajung la cele doua usi mari inainte sa se intample.. Tragedia. Scarile impreuna cu peretii cladirii au cazut, blocand intrarea. Brusc mi-am amintit ca.. Anna era in spatele meu.

— Non! am strigat, cela ne se produit! Il ne peut pas être vrai! Anna! (3)

M-a sustinut, si incurajat.. Pana si in ultima ei clipa. Iar eu.. Sunt aici. In viata. Nu meritam asta! Ea a facut atatea pentru mine, iar eu nu am apucat sa o rasplatesc! Mai intai familia mea.. Acum Anna. Ce urmeaza?