Cage

11. Medic neoficial

Ma uitam stupefiata la baticul meu. L-am atins cat de mult am putut. Imi treceam buricele degetelor peste material, intrebandu-ma daca nu care cumva visez. M-am uitat la fata lui Eugene care era pur si simplu inexpresiva. Sau cel putin asa mi se parea atunci. Deoarece nu mi-am putut da seama daca era stanjenit sau nu, mai ales pentru ca nu se uita la mine. Privirea lui era cu totul in alta parte. Ma deranja asta, voiam sa fiu in centrul atentiei, dar nu a oricui, ci a lui. Mi-am inghitit insa orice fel de cuvant pe care l-as fi putut scoate la momentul respectiv. Am zambit, in modul meu super stangaci. Mi l-am ajustat iar dupa marimea corecta a capului meu, astfel redevenind Renee Flora: asistenta din Bastogne.

Cred ca ma pot considera cu adevarat norocoasa pentru ca sunt obisnuita cu durerea. M-am tinut zdravan de haina lui Eugene pentru a ma putea ridica. Am schiopatat putin la contactul piciorului meu cu pamantul, insa m-am tinut bine pe picioare. Mi-am inghitit saliva incercand sa imi calmez intepaturile si focul ce il simteam constant in locul cu pricina.

— Statiile sunt inghetate, avem noroc daca mai stie cineva de existenta noastra, a zis Nixon.

M-am simtit extrem de dezamagita in clipa aceea. Nici nu mai eram asa de sigura ca putem termina razboiul, dar sa il castigam! Totul parea atat de imposibil. Precum o bucla, ne invarteam in cerc, doar ca aici daca moare cineva, ziua nu se restarteaza. As fi vrut sa fie asa, mai mult ca orice. Insa din nou, se pare ca ceea ce isi doreste Renee Flora nu este luat in considerare. Uitandu-ma la fetele lor, mi-am dat seama ca in momentul acesta, ceea ce vreau eu chiar nu conteaza. Tot ce am facut pana acum, a fost doar sa tratez niste sange curgand din gropi in corpul uman. Pe langa ei, prin mare lucru nu am trecut. Eu nu am alergat printre schije precum Eugene, nu am stat cu orele de paza precum Luz si Malarkey si cu siguranta nu m-am ingrijit de o companie intreaga precum Winters. Ceea ce rezuma ca eu sunt egal cu zero in fata lor. Si fie ca imi place sau nu, asa o sa fie o perioada lunga.

Trebuie sa incep sa fac ceva.. ceva de care eu sa pot fi mandra. Sa simt ca nu pot sa mor pana cand nu realizez acel ceva.

" Huh! Un tel grand rêve, Renee. " (1)

Am ras. Am ras de gandurile mele stupide, cum nu este prima oara cand o fac. Ma amuza prin simplul fapt ca mereu ma gandesc peste limitele mele emotionale. Cum gandurile mele mereu au o legatura groteasca in cele din urma cu moartea, sinuciderea sau pierderea. Dar pana la urma asa sunt eu in momentul de fata, nu-i asa? Doar o simpla fiinta pe o planeta plina de rautate. O fiinta care doreste sa caute pace, atat in sufletul ei dar si a tuturor oamenilor. Cat de mult as vrea ca istoria sa nu se repete vreodata. Nu as vrea ca cineva sa treaca vreodata prin iadul prin care eu am trecut.. Atat eu, cat si cei care au prins aceasta perioada groteasca.

— Poftim, ii spun lui Eugene.

I-am inmanat o foarfeca, pe care am gasit-o intamplator intr-unul dintre buzunarele gecii mele. La inceput nici macar nu ma mira, daca as gasi si ciocolata prin vesta mea, as considera-o ceva normal. Am continuat sa ma uit in jos, la foarfeca. Acesta a luat-o, iar atunci am constatat cat de reci erau mainile lui pe langa ale mele. Insa am realizat ca nici ale mele nu erau mai prejos atunci cand aproape nu i-am simtit mana atingand-o pe a mea.

— Poti face ceva util? ma intreaba Nixon.

— Pana acum consider ca asta am facut.

— Perfect, spune aruncandu-mi o geanta asemanatoare cu a lui Eugene, atunci sper ca nu mai ai nevoie de explicatii.

Am inghitit in sec, uitandu-ma cand la geanta, cand la capitan. Adevarat ca prima data nu prea a priceput ce voia de la mine, insa mi-a rasunat in cap super clar. Nu voiam sa recunosc asta, insa eram folosita ca o inlocuire. Ceea ce inseamna ca un medic a murit de au o geanta in plus. Iar gandindu-ma ca in locul lui ar fi putut fii Eugene, imi cresc bataile inimii considerabil. Nu aveam nimic impotriva, singurul lucru care ma deranjeaza este piciorul meu, care o sa ma impiedice sa imi fac treaba asa cum doresc eu. Adica cat mai bine posibil.