Cage

5. Nu te pot uita, Eugene.

Josephine tot abera despre faptul ca Dumnezeu s-a pogorat din cer si a ajutat-o aducandu-l inapoi pe Marcelo al ei. Insa Eugene tot incerca sa ii explice ca nu e adevarat ce tot indruga ea, si sa-l lase in pace. Eu si Anna ne-am pus mainile in cap. Voiam sa o iau pe bruta de Josephine de pe Eugene. Uram sa ii vad in postura aceea. Sa fie asta gelozia? Nu.. Nu cred. Imposibil! E nu pot sa fiu geloasa pe Josephine! E vaduva, pentru numele lui Dumnezeu! 

As fi vrut sa o apuc de par si sa o trag departe de el. Dupa care sa o leg, probabil ca pe un caine. Insa mi-am amintit de capul in gura pe care l-a tras medicului acela. Desigur ca si Anna stia despre asta, de aceea nu a intervenit. 

— Josephine, opreste-te! am strigat la ea, insa nu m-a auzit.

— Josephine, ajunge! Lasa medicul in pace! striga Anna la ea.

Josephine striga intr-una: Marcelo, si il tinea stras de gat pe Eugene. La un moment dat s-a linistit, astfel el reusind sa se ridice. Inca se tinea de gatul lui ca o nebuna. Ma uitam la ea si nu imi credeam ochilor. Am alertat mai pe toata lumea.

— Ce naiba se intampla aici? striga Nina la noi.

— Josephine.. S-a dus iar, i-am raspuns.

— Haide Josephine, el nu e Marcelo, i-a spus Nina asteptand ca Josephine sa il lase in pace pe Eugene. 

— Mincinosilor.. Vreti sa ma despartiti iar de Marcelo al meu!

— Pricepe ca a murit! am strigat eu.

Josephine s-a oprit din a mai urla ca o descreierata. Mi-am pus mana la gura cascand ochii. S-a desprins de la gatul lui Eugene uitandu-se la el. Ochii ei au inceput sa lacrimeze dand din cap dezaprobator. Pun pariu ca urechile lui tiuiau. 

— Tu nu esti Marcelo.. Nu-i asa? 

Eugene a dat din cap iar atunci Josephine a izbucnit in cel mai jalnic plans. Cel putin asta credeam. S-a lasat in genunchi, acestia facand un zgomot teribil cand au atins podeaua tare. Ma uitam terifiata la ea. Cum de i-am putut spune ca sotul ei a murit? Acum o sa fie distrusa! Mai mult decat era deja. Sunt o persoana oribila, nu ma pot privi, nici nu am mai facut-o in ultima vreme. Mi-am pus mainile in cap incepand sa ma invart pe loc. Respiram greu, si aproape imi venea sa plang alaturi de Josephine care era mai mult decat distrusa. 

M-am dus langa ea, asezandu-ma in vine. Am apucat-o de umarul drept incercand sa o imbrtisez. Insa aceasta s-a smucit la un moment dat imbrancindu-ma. Avea atata forta incat a reusit sa ma arunce destul de departe de ea, ori asta ori faptul ca eu eram prea slaba. Am dat cu capul de podea destul de tare incat sa simt presiune in urechi. Capul imi zvacnea iar privirea era incetosata. Imi auzeam numele strigat, cand de o voce masculina care am presupus ca era Eugene, cand de mai multe feminine. 

Nici nu stii, Eugene.. Cat ma bucur ca iti pasa de mine. Oare te iubesc atat de tare incat sunt gata sa ucid pentru tine? Nu! Eu nu pot ucide.. Ce tot vorbesc? Treaba mea este sa am grija ca altii pot continua sa ucida, deci posibil ca eu sa ucid indirect. Dar nu.. Eu nu vreau ca ei sa ucida, eu vreau ca ei sa fie bine sa poata termina razboiul. 

Stiu sigur acum Eugene ca te iubesc ca o nebuna. Insa nu sunt in stare sa ucid, nici pentru tine, nici pentru altcineva. Si stiu ca si tu ai fi de acord cu asta. Stiu sigur ca nu te-as putea uita nici daca as vrea. Nici nu vreau sa te uiti, nu o sa pot, si nimeni nu o sa reuseasca. 

****

Toti strigau disperati la corpul lui Renee ce statea intins pe jos pierzandu-si cunostiinta, primul care facuse ceva fusese chiar Eugene. Practic s-a aruncat pe jos langa ea trecandu-i mana prin fata de mai multe ori. Ochii ei priveau in gol inchizandu-se incet. Nu s-a gandit in momentul acela, insa daca ea avea sa piara, el avea sa fie foarte demoralizat. Atat de mult incat sa nu mai vrea sa fuga printre copaci si schijele copacilor. Sa nu mai fuga din transeu in transeu tratandu-si prietenii, camarazii lui nebuni. Mai ales idiotul de George Luz, cand ar mai putea sa ii auda imitatiile?