Cage

12. Cu un picior afara din iad

Unul dintre soldati mi-a sapat o gaura unde pot sta la adapost. Ma simteam prost, nu mi-am sapat-o singura si nici macar nu am cerut. I-am multumit totusi si m-am asezat cuminte, incercand sa ma strang cat de bine puteam pentru a ma incalzi. Mainile mele inca erau plinde se sange, mai ales printre unghii, ceea ce imi dadea un aspect morbid.

In timp ce inghetam de frig l-am observat pe Capitanul Winters indreptandu-se spre mine impreuna cu Eugene. Eram confuza la inceput, habar nu aveam ce se petrece. Sa nu mai spun ca nu mai puteam de frig iar ochii mei erau incetosati. Nici nu stiam daca este in regula sa ma culc de teama sa nu mor inghetata.

— Renee, am rezolvat, incepe Eugene, un ATV vine intr-o ora cu directia spre Normandia.

— Normandia? am intrebat muscandu-mi buza simtind cum ma inteapa lipsa de sange activ in corp. Si dupa aceea?

— Destinatia finala este Louisiana.

Am inghitit in sec. De acolo vine Eugene. Dar pana la urma ce sa caut eu in Statele Unite? Ce as putea face acolo? Inafara de Eugene, eu nu cunosc de fapt nimeni de acolo. Cum sa ma descurc? M-am rezumat insa la a da din cap. Eugene a ramas langa mine, privindu-l amandoi pe Winters cum se indeparteaza de noi. Am atras multe priviri ale soldatilor, insa nu ma mai interesa acum niciun fel de privire. Imi era indiferent in ce el ne priveau ei pe noi. Se uita fix in ochii mei, iar eu nu faceam altceva decat sa ii intorc privirea. Este ciudat cum din femeia slaba ce eram odata, sa il pot privi fara sa simt cum inima mi-o ia la galop. Presupun ca acestea sunt conditiile, Eugene.

S-a asezat, langa mine, in groapa mea... In fine, groapa sapata de altcineva pentru mine. A scos o hartie mototolita, galbena si murdara intr-un colt iar din acelasi compartiment un creion pe jumatate ros, mic cat degetul meu inelar. Si-a folosit piciorul stang pentru un plus de sprijin, incepand sa scrie ceva pe micuta foaie. Am auzit cateva injuraturi spuse in barba urmate de cateva oftari. Dar intr-un final, creionul s-a oprit din a mai mazgali foaia. A impaturit-o, inmananda-mi-o. L-am privit confuza, insa el parea destul de entuziasmat sau facea un mic dans pentru a se incalzi. Am despaturit foaia unde m-am trezit cu o groaza de cuvinte insirate. La inceput a trebuit sa clipesc de mai multe ori pentru a imi da seama ce scrie. Si nu doar din cauza oboselii, insa Eugene avea chiar un scris destrabalat.

— Ce este asta? am intrebat nereusind sa descifrez micul mesaj.

— Este adresa unde locuiesc eu, ei bine... unde locuiesc parintii mei.

— Eugene... am spus putin rusinata, nu as putea... adica...

— Nu accept un refuz, Renee, spune tintuindu-ma bine, nu iti face griji, ambii mei parinti vorbesc franceza... ei bine, mai mult mama. Sunt sigur ca o sa te primeasca, daca le explici situatia.

Am inghitit in sec. Dumnezeule, Eugene! Ai facut atatea pentru mine, incat nici nu stiu daca te voi putea rasplati vreodata. Imi venea pur si simplu sa plang, sa incep sa plang iar ca o fraiera ce sunt. Intr-o ora avea sa las totul in urma. Intr-o ora avea sa parasesc Bastogne si toata suferinta. Dar in acelasi timp, avea sa nu il mai vad pe Eugene. Acesta se prea poate sa fie ultima noastra zi impreuna. Lucru care ma intristeaza si mai rau.

M-am strans mult mai bine si asta nu doar din cauza frigului pe care il simteam in tot corpul, cat si a sentimentelor ce tocmai ma incercau. Am lasat ochii in pamant, nu mai aveam ce spune. M-a blocat complet, incat simt ca orice as spune... Ar fi inutil. Am dat din cap si sunt sigura ca aveam pe chip expresia unui copil necioplit si nemultumit de cadoul primit. Eram intradevar posomorata, insa nici macar eu nu imi puteam da seama de ce in intregime.

M-a atins. Atunci am tresarit. Eram surprinsa iar sincera sa fiu, fiecare gest de al lui ma surprinde de fiecare data. Nu stiu la ce sa ma astept, mai ales cand e in fata colegilor lui. M-am uitat la mana lui grea, stand peste bratul meu pe care aproape de il mai simteam. M-a privit afectuos, simtind cum privirea lui incearca sa ma imbarbateze. Nu stiu daca acesta a fost efectul dorit sau unul secundar, dar orice ar incerca, merge. Urasc faptul ca iti cad atat de usor in farmecele tale, Eugene. A oftat zgomotos intr-un final, facandu-ma si pe mine sa ii urmez exemplul, undeva, adanc in sufletul meu. Am inceput sa oftez din ce in ce mai des. Atat intern cat si extern.

S-a ridicat cu greu, probabil din cauza degerari. S-a mai uitat odata la mine inainte sa inceapa sa se plimbe pentru a-si pune sangele in circulatie. Eu am ramas acolo, uitandu-ma la el cum se indeparteaza atat de mine cat si de orice am putea insemna. Am ramas pur si simplu acolo asteptand sa plec. Imi simteam capul din ce in ce mai greu. Ma lasam din ce in ce mai mult intr-o singura parte. Privirea mi se incetosa cu cat clipeam mai tare si am stiut ca deja corpul meu cerea odihna pe care nu i-am oferit-o de mult timp.

***

Am simtit cum cineva ma scutura, iar pana sa imi deschid ochii sa vad, m-am simtit parca readusa la viata. Corpul meu era complet inghetat, abia de imi puteam misca un muschi fara sa simt durerea degerarii. Am tras aer adanc in piept, insa destul de greoi. Mi-am simtit tot corpul prea greu pentru a mai face vreo miscare. Cand insfarsit ceata din ochii mei a disparut, am reusit sa il vad spre surprinderea mea pe Liebgott. Parea ca se simte mai bine, cel putin asa credeam. Am ales sa cred asta cel putin.

— Trebuie sa te grabesti. mi-a spus incepand sa traga de mine.

Am incercat sa ma ridic din sezut, de multe ori esuand. Sunt destul de sigura ca l-am exasperat pe Liebgott insa nu aveam ce face. Chiar nu aveam. Intr-un final am reusit, fiind sprijinita de el. Nu imi placea sa fiu ajuata tocmai de el, pentru ca tocmai ce il tratasem si rana lui nu s-a vindecat. Ma intrebam insa pe unde oare este Eugene. Cu greu imi mai simteam sangele in corp, dar am continuat sa inaintez pana cand nu se mai vedea micul loc unde se aflau gropile cu soldati. Am inghitit in sec, înaintând.

Am reusit sa vad ATV cu care trebuia sa plec de aici, tot odata si pe Eugene. Am simtit cum o greutate mi s-a luat de pe suflet. Am inspirat aer adanc, bucurandu-ma de prezenta lui si de faptul ca apuc sa il mai vad inca odata inainte sa plec.

S-a intamplat aproape intr-o secunda, insa mi-a sarutat mana dreapta, simtinu-i nasul netezindu-mi mana cateva secunde. Inainte sa apuc sa spun ceva, a batut de doua ori in masina iar aceastsa a pornit. Ma uitam inapoi muscandu-mi buza. Printre vijelia si zapada care imi slabea vedera, am putut vedea pret de doua secunde chipul trist al lui Eugene.