Demonii de dincolo de cortină

VII. Thomas

                           //And it seems I've been buried alive//

           Adoram oraşul New York. Adoram să stau la balcon şi să-l privesc pe timp de noapte. Mă făcea să revin la viaţă, mă liniştea şi îmi oferea speranţă. M-am desprins de balustradă şi am străbătut încăperea, dorindu-mi să mă duc peste Aiden şi să împart acel moment unic împreună cu el. Am ajuns în faţa uşii ce dădea în camera sa de hotel şi am bătut de două ori. Niciun răspuns, nimic, dar am zis să încerc să intru. Surprinzător, uşa nu era încuiată, iar întunericul mă izbi în faţă.

— Aiden? am şoptit, crezând că doarme, dar când m-am apropiat de pat, am constatat că acesta lipsea cu desăvârşire. Inima mi s-a strâns în piept, dar am încercat să nu mă panichez foarte tare. Am traversat camera ordonată a amicului meu şi m-am oprit în dreptul uşii de termopan ce dădea în balcon.

            Am simţit că mă prăbuşesc la pământ. Aiden stătea pe marginea de beton a balconului, cu picioarele atârnate în afară, privind la agitaţia oraşului. Nu ştiam cum să reacţionez şi cum dracului să îl fac să coboare de acolo. M-am strecurat lângă el fără să îi vorbesc, lăsându-l astfel să se obişnuiască cu prezenţa mea. A oftat şi şi-a întors chipul către mine. Ochii albaştri îi erau plânşi şi se înroşiseră. Buza inferioară îi tremura şi parcă îmi cerea ajutorul din priviri.

           Puteam să îl pierd. Putea să se arunce, iar într-o fracţiune de secundă totul să se năruie. Frică mă paralizase. În mintea mea era de neconceput. Adrenalina îmi ucidea trupul.

— Aiden, hai coboară de acolo, i-am spus blând. I-am întins braţul, dar refuză categoric.

— Adio, Thomas! Îţi va fi mult mai bine fără mine, îţi promit!

           Cuvintele lui m-au nenorocit şi mi-au frânt sufletul. Mâinile îmi tremurau, şi nu numai, dar trebuia să rămân ferm. Trebuia să îl conving să nu facă prostia asta. Trebuia să îl prind înainte să sară.

           Surâse ironic.

— Ţi-am scris o scrisoare. Sper că o vei citi. Păstrează-mă în sufletul tău, te rog.

— Aiden, încetează! Sunt mulţi oameni cărora le pasă de tine.

           Am făcut un pas în direcţia lui, iar el tresări. Eram şocat.

— Aiden, te rog.

— Thomas, spuse cu lacrimi în ochi.

           N-am mai stat nici o secundă şi am încercat să îl prind, dar a fost prea târziu. Am simţit doar materialul fin al sacoului sau cum mi se strecoară printre degete şi groaza mi s-a instalat în trup.

           Sărise.

— Aiden! am reuşit să scâncesc înainte să simt podeaua rece.

           Am tresărit brusc şi respiram greu. Plângeam. Am ţopăit din pat şi m-am repezit la geam în speranţa că Aiden nu se aruncase.

           Aiden sărise? Nu am apucat să îl salvez! Eram în New York..., dar afară plouă. Plouă şi lumina produsă de reclama de la parterul imobilului pâlpâie.

           Sunt în Londra şi a fost doar un coşmar. Acelaşi coşmar. Acelaşi coşmar ce l-am trăit cândva pe pielea mea.

           M-am întors pe călcâie şi mi-am trecut degetele prin păr în speranţa că îmi voi potoli bătăile violente ale inimii. Mă speriasem îngrozitor de tare, mă speriasem pentru că Aiden a avut, în trecut, o tentativă de sinucidere.

           Am fost acolo. Eram în New York, eram în turneu şi stările lui depresive îl mâncau de viu. L-am salvat din ghearele morţii, ne-am salvat pe noi.

           Mi-am turnat puţin coniac în pahar şi mi-am aprins o ţigară, încercând astfel să alung furtuna ce se dezlănţuia în sufletul meu. Mă gândeam la el, îmi era frică pentru el. Eram îngrozit că îl puteam pierde pentru totdeauna.

-----------------------------------------------------------------------------------------

N/A

Salut! M-am întors! Sper să vă placă noul capitol și direcția în care se îndreaptă cartea. Mâine voi posta mult mai devreme! Pupici x

Capitolul îi este dedicat Ștefaniei! Mulțumesc mult pentru tot!