Demonii de dincolo de cortină

XL. Aiden

                               //In silent moments I imagine you here//

          M-am trezit a doua zi ameţit şi cu o durere insuportabilă de cap. Am îngânat când mi-am trecut mâna peste chip şi am deschis leneş ochii. Vremea era închisă şi locul de lângă mine gol. Indignat, am înjurat scurt. Nu îmi plăcea să mă trezesc singur şi Thomas ştia asta. În casă era o linişte apăsătoare, motiv pentru care m-am ridicat şi am tras hainele pe mine, dornic să văd ce făcea Thomas. Probabil era în studio şi compunea sau pregătea cafeaua, iar oricare dintre aceste variante îmi conveneau. Am deschis geamul înainte să părăsesc încăperea şi am lăsat aerul rece să îmi mângâie obrajii. În camera de zi nu l-am găsit pe Thomas, nici în studio şi deja începusem să mă panichez puţin.

— Thomas? am strigat, în speranţa că avea să îmi răspundă. Dar nimic.

          Mi-am trecut mâinile prin păr şi pentru o secundă m-am gândit că poate s-a dus să cumpere ceva de la magazin, iar eu mă ambalam degeaba. Am oftat în timp ce traversam camera de zi şi îmi încheiam nasturii cămăşii. Am deschis uşa bucătăriei şi un miros fad de ţigară mi-a inundat nările. Am pus ibricul pe aragaz şi când m-am întors să iau borcanul cu cafea, am observat pe masă o hârtie împăturită şi deasupra inelul lui Thomas ce îl purta pe degetul mic.

          În acel moment, inima mi-a îngheţat în piept, iar cele mai negre gânduri au început să curgă în mintea mea. M-am repezit să iau hârtia şi să citesc ce dracului scria.

          Am înlemnit.

          De la primele rânduri am simţit cum mi se tăie respiraţia şi cum înnebunesc. Am căzut efectiv în genunchi în timp ce îi citeam scrijeliturile. Un nod în gât mi se puse şi nu ştiam cum să reacţionez. Cum era posibil aşa ceva? Era cumva o glumă proastă? Thomas era idiot sau se prefăcea?

          Am început să plâng.

          Plângeam şi strângeam hârtia la piept. Mă durea inima în piept şi panica mă cuprinse. Eram singur. Fusesem lăsat singur, de izbelişte, în bătaia violentă a sorţii.

          De ce?

          Nu îmi explicam, nu înţelegeam, nu percepeam ce se întâmpla şi îmi venea să urlu. Îmi venea să deschid geamul şi să mă arunc, să sar în gol şi să îmi închei socotelile cu viaţa. Oricum nu avea cine să mă mai prindă. Nu avea cine să mai stea lângă mine şi să îmi aline suferinţa, nu mai avea cine să... Am vrut să rup bucata de hârtie, dar ştiam că era singurul lucru ce îmi rămăsese de la el. M-am lungit pe gresia rece în timp ce plângeam în hohote.

— De ce?

— Unde eşti, Thomas?

— Ce ai făcut?

          Dar era linişte. Era linişte şi el nu avea să intre pe uşă şi să mă ridice, să mă strângă în braţe şi să îmi spună că a fost doar un vis urât. Un coşmar.

          De fapt, realitatea mea se transformase într-un coşmar.

— Thomas, unde eşti?

          Dar eram singur. Singur şi pustiit, aruncat precum o cârpă. Un nimeni, un nenorocit. Strângeam inelul în pumn şi priveam tavanul. Lacrimile încă îmi curgeau pe obraji şi doar atunci am avut puterea să mă ridic şi să fug în dormitor. O parte din haine îi dispăruseră, la fel şi actele.

          Plecase. Thomas chiar plecase.

          Am încercat să îl sun, dar numărul fusese deja deconectat. Am oftat şi mi-am lăsat trupul să cadă pe podea. Ce aveam să fac? Cui aveam să îi cer ajutorul? Ce avea să se aleagă de mine?

          Câteva zeci de minute mai târziu, m-am ridicat de pe podea şi m-am târât pe balcon. Mi-am sprijinit mâinile de balustradă şi tremuram. Eu nu puteam să trăiesc fără Thomas, eu nu existam fără el, eu eram nimic fără el. Mi-am ridicat privirea către cer şi nu ştiam dacă eram suficient de puternic să mă ridic şi să îmi continui drumul fără el. El era totul pentru mine.

          Şi am căzut. Am căzut în întuneric şi în acelaşi abis dureros. Mi-a tăiat aripile şi mi-a luat sufletul.  

-----------------------------------------------------------------------------------------------------------

Am ajuns și aici!  Știu că probabil mă detestați în acest moment, dar eu tot sunt curioasă să vă citesc comentariile. Voi posta epilogul în curând, așa că rămâneți pe aproape. 

Irina x