Demonii de dincolo de cortină

XXII. Aiden

                                    //Such a beautiful lie to believe in//

          Priveam razele blânde ale soarelui cum străpungeau pătura de nori aproape risipită. Priveam absent şi speram la o minune, la ceva care să ne aducă înapoi ceea ce am pierdut. Dar degeaba speram, degeaba mă rugam, degeaba mă străduiam. Nimic nu se schimbase şi nici nu avea să se schimbe.

          Prima parte a turneului nostru s-a terminat acum o săptămână şi jumătate, în Los Angeles, unde am susţinut ultimul spectacol. Thomas a rămas acolo alături de prietenii lui, iar eu am ales să mă întorc în Londra împreună cu restul trupei. Nu i-am mai auzit vocea de atunci pentru că nu s-a sinchisit să dea măcar un semn. Măcar un simplu mesaj. S-a rupt total de tot, iar singurele veşti le-am aflat din presă. Evident că se pusese într-o lumină proastă, dar nu îmi păsa. Voiam doar să ştiu că era bine.

          În câteva ore aveam să îl revăd pentru că trebuia să pregătim noul playlist şi să repetăm. Aveam doar o săptămână la dispoziţie să repetăm noile cântece şi să ne pregătim pentru ultimul segment al turneului. Eram nerăbdător şi entuziasmat, astfel că am decis să mă prezint la studio mult mai devreme decât ne propusesem să ne întâlnim. Nu era un secret că Thomas nu suporta să se trezească dimineaţa, iar Joseph ştia asta. Joseph se obişnuise cu tabieturile noastre şi încerca pe cât posibil să ne facă toate mofturile. Dar eu adoram să petrec puţin timp cu mine însumi, să îmi adun gândurile şi, de ce nu, să vin cu câteva propuneri.

          Am tras aer adânc în piept şi am păşit pe uşa de metal ce adăpostea umilul nostru studio. Era linişte şi o răcoare plăcută, specifică locului mă întâmpină. Am zâmbit în sinea mea şi aproape am simţit că avea să fie o zi măreaţă. Mă hotărâsem să îmi schimb atitudinea şi să privesc încrezător către viitor, şi asta doar în cele douăzeci de minute petrecute pe drum. 

          Până să apuc să mă dezmeticesc, am ajuns aproape de uşa ce dădea către camera unde înregistram. Auzeam o voce, vag, dar o auzeam. Am înghiţit în sec şi m-am apropiat de geam, dorindu-mi să văd dacă ajunsese cineva înaintea mea.

Mare greşeală.

Am înlemnit şi inima mi-a stat în loc.

          Thomas zăcea ghemuit pe podea, mâinile îi acopereau chipul, iar Joseph, nemernicul de Joseph, îl lovea cu bestialitate. Şi urla la el. Urla şi îşi vărsa mânia pe el. Am tresărit când cureaua i-a lovit încă o dată spatele bietului Thomas şi doar atunci m-am trezit la realitate şi am dat buzna peste ei.

— Te omor cu mâna mea dacă mai îndrăzneşti să îl atingi! am urlat din toţi rărunchii şi m-am năpustit asupra nenorocitului. Te omor!

          M-a izbit de podea fără urmă de regret, dar m-am ridicat înainte să apuce să facă altă mişcare.

— Eşti un nenorocit!

— Ce cauţi aici? mă întrebă încercând să îşi recapete suflul. Mă sfredelea cu privirea şi cu siguranţa m-ar fi strâns de gât până ce aş fi rămas fără aer. Dar nu îmi era frică de el.

— Nu eşti în măsură să îmi ceri explicaţii, m-am răstit, încercând să îmi stăpânesc furia şi să nu fac vreo tâmpenie, deşi ar fi meritat-o.

          Thomas se ridică în cele din urmă şi fugi fără să se uite în direcţia mea. N-am stat pe gânduri şi am alergat după el, dar nu înainte să îi mai arunc câteva cuvinte idiotului acela ce se credea managerul nostru. Eram şocat şi deabia mă ţineam pe picioare, dar am reuşit să îl prind înainte să se închidă în baie. Sângele îi bufnise pe nas şi pe gură. Stătea sprijinit pe marginea chiuvetei şi se chinuia să nu se înece.

— Thomas, lasă-mă să te ajut! i-am spus luând câteva şerveţele şi încercând să îl ajut. Inima mi se zbătea cu putere în piept şi îmi pulsa sângele cu violenţă.

— Aiden, pleacă! îmi spuse pe un ton dur fără să se uite la mine.

          Braţele îi tremurau şi nici nu puteam să îmi imaginez prin ce dureri trecea în acele momente. Nu l-am ascultat, astfel că mi-am pus cu grijă mâinile pe umerii lui şi l-am ridicat. Nu plângea, dar avea ochii deja umeziţi. Se simţea umilit şi puteam să înţeleg de ce nu mă voia prin preajma lui, dar pentru mine nu conta. Îi eram încă cel mai bun prieten şi dacă nici atunci când era la pământ, eu nu îi stăteam alături, atunci când?

          Epuizat fiind, s-a depărtat de mine şi s-a aşezat pe gresia rece, încă tremurând.

— Să ştii că eu chem o ambulanţă!

— Să nu faci asta. Sunt bine, Aiden, a şuşotit sprijinindu-şi capul de perete. M-am lăsat la nivelul lui şi a tresărit. I-am cuprins chipul cu palmele, făcându-l să se uite la mine. Îmi era frică să nu păţească ceva, să nu pice în vreo comă sau cine ştie. Leneş, îşi deschise ochii şi îmi prinse braţul stâng.

— Aiden...

          Şi doar atunci am fost propulsat în trecut, în noaptea în care era beat şi se prinse de mine ca o pisică, cerându-mi ajutorul şi implorându-mă să nu îl las cu Joseph. Iar apoi, seara în care a dormit în camera mea, spatele lui făcut praf, frica, groaza, reacțiile...

          Fusesem un idiot. Cum de nu îmi dădusem seama? Cum de nu făcusem legătura? Nu aş fi crezut o secundă ca Joseph îl adusese în acea stare deplorabilă, dar de ce? Cu ce greşise Thomas? Ce piesă din puzzle îmi lipsea?

— De ce nu mi-ai spus? De ce ai ţinut totul ascuns? Nu mai înţeleg nimic...

A zâmbit scurt în colţul gurii.

— Nu voiam să ştii, nu voiam să fii părtaş la nimic din ceea ce se întâmplă în realitate. O merit. Am distrus tot.

— Despre ce tot vorbeşti? Thomas?

          Dădu dezaprobator din cap şi mă îndepărtă. Cu greu se ridică în picioare, aşa că am insistat să îl ajut. N-am rezistat şi l-am luat în braţe, fără să îl strâng prea tare pentru că nu voiam să îi provoc şi mai multă durere. Pentru câteva secunde nu a reacţionat, dar am simţit cum mâinile lui ajung pe spatele meu şi cum îmi permite să îl aduc mai aproape.

— Sunt aici. Orice s-ar întâmpla, să ştii că sunt aici. Nu e nevoie să mă îndepărtezi. Nu o mai face! Te rog. Te rog, Thomas.

------------------------------------------------------------------

Bună tuturor! Revin cu un capitol nou. Îmi pare rău că scriu atât de rar, dar efectiv nu am timp. 

P.S: Pentru cei ce citesc "Tentații periculoase", nu vă faceți griji! Urmează și acolo să postez. 

Pupici.