Demonii de dincolo de cortină

XXVI. Aiden

                           //All he had to say was goodbye//

          Următoarele două săptămâni au fost liniştite. Mă întorsesem acasă, în apartamentul meu umil de unde nu am reuşit să evadez prea des. Ce-i drept, am mai ieşit la o bere cu colegii noştri de trupă, evident fără Thomas, căci el ne cam evita. De fapt, după fiecare turneu se refugia în America, unde îşi petrecea timpul cu prietenii lui. Aflasem că nu făcuse asta, ci rămăsese în Londra. Nu o ducea prea bine, din spusele băieţilor, dar nici că mă interesa. Am evitat să discut despre el şi despre relaţia noastră, iar ceilalţi au înţeles şi au păstrat distanţa. Erau conştienţi că nu puteau să ne rezolve problemele, ceea ce era într-adevăr, adevărat.

          Până într-o zi de vineri când am decis să îi convoc la o adunare fulger, dar doar pe Thomas şi Joseph şi asta pentru că aveam să îmi închei toate socotelile cu ei şi să păşesc, în sfârşit, pe drumul meu. Ştiam că nu avea să fie pavat cu aur şi nici că o minune nu avea să se întâmple, dar speram la ceva mai bun. Astfel, era vineri dimineaţa şi mă aflam în biroul lui Joseph, aşteptându-l pe Thomas care întârzia ca de obicei. Joseph nu îmi adresase nici o întrebare şi nici nu era dornic să discutăm, ceea ce mă mulţumea având în vedere relaţia noastră tensionată. Ura faţă de el nu se stinsese în sufletul meu, aşa că era mai bine dacă nu mă provoca. Nu ştiam cum aveam să reacţionez, dar cu siguranţă l-aş fi băgat în spital pentru tot răul pe care îl făcuse. Thomas îşi făcu apariţia în cele din urmă şi intră sfios în birou. Era aranjat şi îmbrăcat frumos, ca întotdeauna, de altfel. Pentru câteva secunde nu am putut să îmi iau ochii de la el, deşi era total greşit ceea ce făceam.

— Care-i treaba cu întâlnirea asta? întrebă, după care îşi drese vocea şi mă privi uşor surprins.

— Habar nu am, răspunse Joseph. Aiden are să ne comunice ceva.

— Într-adevăr. Ca să nu o lungim, vreau să mă retrag din trupă, am spus scurt, privind în direcţia lui Thomas.

— Eram sigur, răspunse Joseph uşor amuzat. Proaste decizii iei în ultima vreme, nu-i aşa, Aiden?

— Tu să taci, nu te-a întrebat nimeni nimic.

— Cred că am dreptul la o opinie, îmi spuse, aşezându-se mai comod în scaunul său.

— Aiden, tu te auzi? Cum să faci asta? izbucni Thomas, vizibil nervos.

— Are dreptate, se băgă iarăşi Joseph, câştigând astfel o privire ucigătoare din partea mea.

— Efectiv nu mai vreau să fac parte din trupă. Sunt sigur că sunt atâţia care şi-a dori să îmi ocupe locul. Şi da, Thomas, eşti liber să rămâi. Vorbesc doar în numele meu, deci nu e ca şi cum visul tău s-ar ruina.

          Nu spuse nimic, dar am putut să citesc neputinţa din privirea lui. Era pierdut şi nu ştia ce să zică, iar o mie de emoţii îl cuprinseseră. Doar atunci când conştientiză gravitatea situaţiei, mă prinse brutal de braţ şi mă scoase furios pe hol. Fără alte cuvinte, mă trânti de perete şi mă privea ameninţător.

— Să nu îndrăzneşti să faci asta! Să nu îndrăzneşti să mai spui că pleci din trupă, nici măcar să te gândeşti sau să visezi la asta! Ai înţeles? Cum poţi să fii atât de crud şi nemilos? Cum poţi să mă laşi de izbelişte?

          Am surâs la vorbele lui, iar acest lucru îi accentuă furia, căci lovi cu putere peretele.

— Aiden, şopti apoi, după ce se adună şi îşi schimbă starea. Te rog, te implor! Nu mă lăsa singur. Cum vrei să mă descurc fără tine?

— Te vei descurca, eşti talentat şi ai tot ce îţi trebuie. O să fii bine, Thomas.

— Nu... nu! Nu! a strigat cu vocea frântă.

          Mi se rupea sufletul să îl văd aşa, dar trebuia să fac asta. Trebuia pentru binele meu, dar şi al lui. Nu mai rezistam.

— Dar de ce? De ce nu mă laşi să îţi demonstrez contrariul? Noi nu funcţionam unul fără celălalt. Eu nu funcţionez fără tine. Sunt incomplet. Sunt un artist incomplet.

— Nu spune prostii. Nu ai ce să îmi demonstrezi, nu ai ce să mai repari. Acceptă plecarea mea şi îţi va fi mai uşor.

— Te rog, Aiden! Te implor! Nu mă distruge şi tu, nu lua totul cu tine. Nu mă lăsa în întuneric, şopti scurt în timp ce îşi lipise fruntea de a mea.

          Mi-am închis ochii şi l-am lăsat să stea aproape de mine. L-am lăsat pentru că ştiam că era ultima dată când aveam să îl văd şi să îl simt lângă mine. Voiam să plâng şi să îl strâng în braţe. Voiam să îl iert şi să ne mai acord o şansă, dar asta ar fi însemnat să mă arunc singur de pe o stâncă. Adevărul era că îl voiam, în sufletul meu încă îl vedeam lângă mine, ne vedeam făcând muzică. Dar totul era o iluzie. O iluzie ce m-a bântuit atâţia ani şi care m-a distrus încet.

— Vremea noastră a apus, i-am spus deschizându-mi ochii şi împingându-l uşor doar ca să mă eliberez. Îşi şterse rapid o lacrimă şi mă lăsa liber. Braţele îi căzură pe lângă corp şi intră singur în biroul lui Joseph, iar eu l-am urmat.

— Deci, care e decizia finală? Ştiţi că nu puteţi da înapoi, iar dacă trupa se desfiinţează, tot ce aţi creat până acum va rămâne la mine. Nu veţi mai avea dreptul să folosiţi piesele. Nu vă aparţin.

— Cine a zis asta?

— Una din clauzele contractuale. Stai liniştit, Aiden. Mi-am luat măsuri de precauţie atunci când am ales să vă lansez în muzică. Şi, ca să fiu sincer, aţi început să vă stingeţi. Aţi atins apogeul cu al doilea album, dar al treilea a fost un mic dezastru, ca să spun aşa. M-am gândit mult ce să fac cu voi, iar din câte observaţi, nu am ales să vă las. Acum, pare o idee bună pentru că nu am ce să mai fac cu voi.

— Gata cu discursurile. Desfă contractul, ia-ţi piesele şi banii şi gata. Fără Aiden eu nu am niciun rost în trupă, aşa că... fă ce trebuie să faci. Trupa nu va mai exista şi cu asta basta, a spus Thomas pe un ton stins, după care ieşi ca o furtună din birou.

— Vezi? Dacă faci alegeri stupide? Eşti cam egoist, Aiden. La el nu te-ai gândit o secundă, ci doar la tine.

          Nu am avut putere să îi dau o replică bună, aşa că am vrut doar să plec şi să ies din acel coşmar.

— Vă las să vă mai gândiţi?

— Nu. Decizia a fost luată.

          Şi am plecat. Am plecat şi am luat totul cu mine. Visul lui Thomas, speranţele lui, sufletul lui. Şi mă simţeam groaznic, rupt, sfâşiat, călcat în picioare.

Probabil că el mă ura. 

------------------------------------------------------------------------

Iată că am ajuns și în acest punct, când deciziile au fost luate, iar unul dintre ei a căzut. Curioși ce se va alege de ei? Vă aștept cu drag parerile! 

Pupici

Irina x