Demonii de dincolo de cortină

XXVIII. Aiden

//Take my hand and lead the way out of the darkness and into the light of the day//

          Tremuram şi nu îmi venea să cred că Thomas, dintre toţi oamenii, avea sentimente pentru mine. Thomas. Bărbatul perfect, inteligent, creativ, carismatic şi extrem de frumos, ce avea toate femeile la picioare... tocmai el să ascundă aşa ceva? Eram de-a dreptul şocat şi nu ştiam cum să procesez informaţia sau ce să spun. Îl înţelegeam perfect de ce nu avusese puterea să îmi spună pentru că şi eu mă aflasem în acea situaţie, îi înţelegeam până şi atitudinea. Dar nu puteam să nu mă gândesc la cât de idioţi am fost amândoi. Atât de idioţi încât din cauza orgoliului şi a fricii, ne-am distrus reciproc.

          Mi-am sprijinit braţele pe blatul din bucătărie şi nu ştiam cum să reacţionez. Ce aveam să îi spun? Ce aveam să îi mărturisesc când trupul meu era paralizat de frică? Pierdusem totul doar din cauza neputinţei noastre, din cauză că ne-am temut amândoi de reacţia celuilalt. Dar oare era adevărat? Oare Thomas chiar a ascuns acest secret sau doar l-a folosit ca şi pretext? Eram confuz, iar paranoia începea să se instaleze în mintea mea.

          M-am întors în încăpere cu paşi mărunţi, neştiind ce dracului să zic. Aveam întrebări de pus, dar şi confesiuni de făcut şi chiar nu ştiam cu ce să încep.

— Iartă-mă Aiden! A trebuit să îţi spun chiar dacă ştiu că tu nu îmi împărtăşeşti sentimentele. Nici nu trebuie, nici nu aş fi îndrăznit să îţi cer asta. Vreau doar să facem muzica împreună.

— Opreşte-te! i-am spus când a încercat să plece din faţa mea. Se opri, dar nu îndrăzni să se întoarcă. Îşi duse mâna la gură şi încercă să nu plângă.

— Eşti un idiot! Un nemernic ce mi-ai smuls sufletul din piept! i-am urlat mânat de furie.

— Poţi să mă urăşti, Aiden!

          Mi-am închis ochii şi am oftat adânc. Cum dracului să îl urăsc? Cum să îl dau afară? Cum să las orgoliul să intervină iarăşi între noi? Am încercat să mă calmez şi să nu fac un gest pe care să-l regret.

— De ce eu? Ce poţi vedea în mine atât de fascinant? l-am întrebat dorindu-mi să îi ştiu motivele, şi mai presus de toate, voiam să ştiu cum mă percepea el.

— Dacă ai putea să te priveşti prin ochii mei ai înţelege că eşti un om minunat. Ai înţelege că eşti perfect aşa cum eşti tu, ai înţelege că eu fără tine sunt incomplet, că tu dai viaţa vocii mele, că eu nu sunt şi nici nu am fost vreodată mai presus de tine. Destinele noastre s-au împletit şi doar aşa am fost capabili să aducem un strop de speranţa celor ce cred în noi.

          Am tăcut şi am ascultat, i-am surprins ochii căprui, de acum lipsiţi de speranţă şi trişti. Tot ce spunea el părea rupt dintr-un basm, dar ştiam că era adevărat. Îmi explicase de nenumărate ori că nu am de ce să nu am încredere în mine, îmi spusese că sunt foarte talentat, îmi spusese multe, doar că nu am avut urechi să aud şi suficient creier încât să îi percep mesajul.

— Voi pleca acum, spuse forţând un zâmbet şters. Mă bucur că te-am revăzut. Nu o să-mi mai cer încă o dată iertare pentru că bănuiesc că ai înţeles cât de rău îmi pare. 

— Thomas!

          Se întoarse, căci deja se afla în holișor şi era gata de plecare. M-am dus după el şi nu m-a lăsat inima să îl gonesc încă o dată.

— Nu pleca. Am şi eu ceva de spus şi crede-mă, nici eu nu îmi găsesc curajul să fac asta. Dar trebuie să dăm cărţile pe faţă şi să nu ne mai jucăm cu noi înşine.

           Mă privi îngrozit şi doar atunci am decis să continui. Suferise prea mult, amândoi suferisem suficient şi venise timpul să ne mai acordăm o şansă şi să ne iertăm. Să ne iertăm pentru frica şi întunericul în care am trăit.

— Şi eu am... şi eu am sentimente pentru tine. Dar nu am putut să îţi spun din aceleaşi motive. Mi-a fost atât de frică, m-am temut că voi distruge totul. M-am gândit că mă vei înlătura din viaţa ta. Se întâmplă de câţiva ani deja. Şi m-a durut cumplit să te văd cât de rece şi indiferent eşti. Şi eu m-am luptat cu mine, şi eu m-am blestemat pentru sentimentele mele, dar niciodată nu am avut aşteptări din partea ta. Şi nici nu o să am.

— Aiden...