Demonii de dincolo de cortină

XIX. Thomas

                       //Is anybody listening? Can they hear me when I call?//

          Tremuram ca o vargă şi mă lipisem de peretele rece al holului luminat. Mi-am prins chipul în palme şi eram terifiat din cale afară. Inima mi se zbătea în cutia toracică şi nu ştiam cum să fac faţă şocului. Nu îmi aminteam exact ceea ce se întâmplase în noaptea precedentă, dar mă rugam din tot sufletul să nu fi făcut vrun gest necugetat faţă de Aiden.

          M-am scotocit în buzunare încercând să găsesc cartela aceea nenorocită, dar mâinile îmi tremurau ca naiba. Cartela făcu click şi uşa se deschise în faţa mea. Am oftat adânc şi până să apuc să îmi arunc sacoul pe podea, cineva îşi drese vocea, făcându-mă astfel să tresar.

— Unde ai fost?

— Cum ai intrat în camera mea? am întrebat înghiţind în sec.

— Nu contează! Răspunde-mi la întrebare, spuse pe un ton calm, apropiindu-se de mine.

          Sângele îmi îngheţă deja în vene şi uitasem să respir. Nu ştiam cum să reacţionez sau ce naiba să fac pentru că nu mă aşteptasem o secundă la o astfel de mişcare din partea lui. Se părea ca Joseph era întotdeauna cu un pas înaintea mea şi niciodată nu îmi dădea de ales. De fapt, îmi puteam lua singur deciziile, dar acestea l-ar fi afectat în mod direct pe Aiden.

          Iar Aiden nu merită asta, nu după tot răul pe care îl făcusem deja.

— Ce vrei? am rostit scurt, încercând să îmi ascund teama.

— Ce am vorbit noi ieri la prânz?

          Mi-am înghiţit cuvintele, deşi ştiam ce îi promisesem.

— Vorbeşte, idiotule! Nu vrei? aproape urlă, prinzându-mă de ceafă într-un mod violent. Tu mai eşti sănătos la cap? Eu mă lupt să vă menţin imaginea curată şi tu ce faci? Îţi baţi joc de mine?  continuă pe acelaşi ton, apoi mă aruncă pe podea ca pe un câine.

— Câte vrei să mai îndur de la tine? Tu nu vezi în ce hal ai ajuns?

— E şi vina ta! i-am întors vorba. Ai pus atâta presiune pe umerii mei inutil! Mi-ai distrus visul şi l-ai transformat într-un coşmar!

          M-am ridicat brusc şi l-am prins de gulerul cămăşii într-un mod ameninţător. Zâmbi în colţul gurii şi mă îndepărtă cu uşurinţă. Traversă încăperea, lua două ziare de pe măsuţă şi se întoarse iarăşi către mine.

— Tu îţi distrugi singur visul, prietenia cu Aiden, viaţa, a spus lovindu-mă cu ziarele. Ia şi citeşte! Vezi ce se spune despre tine, nenorocitule!

          Atunci nu am mai rezistat şi am izbucnit. Spre ruşinea mea, am sărit la bătaie, dar având în vedere că încă eram mahmur, nu am avut nici măcar o şansă în faţa lui. Am aterizat în pat cu faţa în aşternuturi incapabil să mă mişc sau să cer ajutor.