Capitolul 6 - Ajung la tine iar...

2.7K 246 33
                                    

Capitolul 6 - Ajung la tine iar...



- Haide înauntru, îmi spune Joseph.

Mâna lui s-a scurs pe spatele meu, apucându-mă uşor de şolduri şi făcându-mă merg alături de el. Am mers în linişte, iar atunci când am intrat în apartamentul său, m-am reîntâlnit cu blondina aceea enervantă. Era aşezată pe canapea, cu picioarele lungi încruţişare şi cu mâinile sprijinite de pielea crem. Imediat ce ne-a văzut, şi-a arcuit ambele sprâncene, cerându-i explicaţii din priviri lui Joseph.

- Natalie, aşteptă-mă aici o secundă, mi-a cerut în timp ce o striga pe blondă.

Joseph a lăsat valiza mea lângă intrare şi a plecat alături de blondă pe hol, luând-o spre dreaptă. Odată ce am rămas singură şi nu aveam ce să fac, am început să analizez încăperea. Nu arăta deloc diferit faţă de apartamentul din Madrid. O mare canapea gri, pe care acum câteva secunde era aşezată blonda, chiar în mijlocul salonului. Încăpeau în jur de şase persoane, ba chiar mai multe dacă stăteam unii lângă alţii, fără spaţii între ei. În faţa canapelei, atârnată de perete, era o plasmă foarte mare. Mă întreb, oare de ce îi plac atât de mult televizoarele mari? Ori de câte ori mi-am petrecut timpul cu el, ieşind şi intrând în apartament, nu l-am văzut o singură dată aprinzându-l sau uitându-se.

În faţa mea, masa din sticlă fumurie, mi-a atras prima dată atenţia. Era un design simplu şi obscur. Ceea ce mi-a atras iarăşi atenţia au fost pereţii-ferestre din faţa mea. M-am ridicat în picioare şi am început să merg către aceştia. Mi-am încruţişat braţele la piept şi am profitat de peisajul pe care New York mi-l oferea.

Central Park îi cădea la picioare zgârie-norului unde locuia Joseph. O panoramică superbă, căci puteam să observ orice trecător şi detaliu accentuat al parcului. Am auzit câţiva paşi în jurul meu şi m-am întors. Joseph şi blonda s-au întors, iar pe chipul ei puteam să văd cât de mult îi displăcea apariţia mea.

- Bianca deja pleca, îmi spune.

Am zâmbit pentru mine. Oh da, punct pentru mine. Ţi s-a sfârşit noaptea, drăguţo!

- Oh! Chiar nu voiam să vă deranjez! exclam puţin afectată sau mai bine spus, încercând să par afectată.

Chiar nu îmi păsa de prezenţa ei şi nici de faptul că tocmai îi stricasem distranţia. N-o voiam aproape de Joseph, nu de Joseph al meu!

- Nu îţi face griji, tocmai am terminat, a adăugat Joseph.

Era clar că pe Joseph îl durea în cot de acea tipă. S-a apropiat de canapea, acolo unde îi erau lucrurile şi i le-a dat.

- Păi... Încântată, Bianca! Am spus, zâmbind şi ridicându-mi mâna pentru a lua rămas bun.

Răspunsul ei... nu a existat. Doar m-a fulgerat cu privirea. Joseph a condus-o până la uşă, iar apoi s-a întors la mine.

- Ai mâncat ceva? m-a întrebat imediat ce a văzut-o pe blondă plecând.

L-am privit şi nu îmi venea să cred că era din ce în ce mai frumos şi sexi. Ţinea mâinile în buzunarul pantalonilor şi mă privrea preocupat.

- Natalie, ai mâncat? m-a întrebat iarăşi, văzând că nu îl băgasem în seamă deloc.

Am plecat capul şi mi-am fixat pupilele pe mâinile care îmi ţineau burta. Am negat dând din cap, ruşinată.

Volumul III: Salvează-mă (FINALIZATĂ)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum