Volumul III: Salvează-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 16 - O să mor

Capitolul 16 - O să mor

✽

M-am întors către el, privindu-l cu irisurile dilatate.

- Uite-mă aici, am zis, deschizându-mă de braţe. Unde e copila?

Un zâmbet strâmb în apăruse pe faţă, iar picioarele începură să i se mişte, apropiindu-se lent, prea lent de mine. Am încercat să elimin neliniştea care mă copleşise, dar şi să nu exteriorizez nervozitatea de a-l avea în faţa mea. Puteam să mă aştept la orice lucru de la el şi toate lucrurile care îmi treceau prin cap nu erau deloc bine. Rămăsesem pietrificată în mijlocul intrării casei, cu mâinile pe lângă corp şi ţinându-mi geanta strâns.

Ochii mei încă îl priveu pe David, iar irişii lui albaştri nu mă scăpau din vedere, încercând să nu clipească pentru a nu pierde contactul viual cu mine. Nu voia să piardă nici măcar o mişcare din partea mea, în caz că voiam să fug din acel loc. Cum aveam să fac una ca asta când mă ţinea închisă acolo?

M-a înconjurat precum un leu îşi înconjoară prada şi s-a oprit iarăşi în faţa mea.

- David, unde e nepoata mea?

Şi-a dat ochii peste cap, aplecându-şi capul şi privindu-mă printre gene. Privirea lui era obscură şi am simţit cum muşchii feţei i se tensau, la fel ca mâinile, care le-a strâns în pumni.

- Natalie, Natalie..., mi-a repetat numele negând cu capul.

M-a înconjurat iarăşi, oprindu-se de data aceasta la spatele meu. L-am privit peste umăr, aştepându-i mişcarea. Mâinile lui mi-au încojurat gâtul, ceea ce m-a făcut să tresar.

-Nu te speria, draga mea. Nu o să îţi fac nimic..., a zis apropiindu-se de urechea mea. Pentru moment, mi-a şoptit.

Mi-a prins mânecile bluzei pe care o purta şi a tras de ea, încercând să mi-o scoadă. Cel mai bine era să rezist cât mai puţin posibil, aşa încât el a reuşit să mă dezbrace mult mai uşor. Odată ce a dat-o jos, a luat-o şi a aruncat-o pe cuierul de la intrare. Şi-a pus mâinile pe braţele mele şi a început să le mângâie, de sus până jos. O simplă atingere a degetelor lui îmi făcea pielea să se zburlească şi frica mea să aumenteze.

- Natalie, linişteşte-te, mi-a şoptit la ureche, jucându-se cu suviţele mele. Nu o să se întâmple nimic... nimic din ce nu ai mai experimentat până acum.

Care s-au întâmplat deja? Ce plan avea?

- După cum poţi vedea, e o casă enormă... Ar trebui să te faci cu ea.

- Cum? La ce te referi cu asta? am întrebat speriată.

A mers către dreapta, deschizând uşa.

- Aici e o baie, nimic ce nu ai mai văzut, o chiuvetă şi un WC, a spus, iar eu nici nu m-am uitat. Ador entuziasmul tău, a zis, închizând uşa şi continuând turul.

- David, te-am întrebat ceva, am spus, prinzându-l din instinct de braţ.

- Natalie, m-a prins de încheieturi. Trebuie să îţi aduc aminte cine pune întrebările aici? Să nu uiţi cine comandă, a spus, iar corpul mi-a tresărit în faţa ameninţării lui. Ai înţeles? a întrebat, iar eu am afirmat ca un robot. Aşa îmi place, a spus, sărutându-mi buzele.

Mi-a făcut turul întregii casei, arătându-mi fiecare dintre detaliile pe care le avea: mobila, parchetul de diferite culori, băile, scările, bucătăria şi aşa mai departe.