Volumul III: Salvează-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 12 - DA!

Capitolul 12 - DA!

✽

JOSEPH

Persoanele se aglomerau în jurul nostru, însă pentru mine nu existau, erau pur şi simplu invizibili, dispăruseră de pe scenă. O vedeam doar pe ea, pe ea şi pe mine, încercând să nu ne lăsăm copleşiţi de emoţii şi ca acel moment să se transforme în cea mai frumoasă zi din viaţa noastră. M-am gândit foarte mult la asta, poate chiar exagerat de mult... mi-am luat inima în dinţi şi am decis să fac pasul ăsta. Nu eram atât de sigur că ea voia, dar cum sunt foarte încăpăţânat, nu aveam să mă dau bătut până nu primeam un răspuns pozitiv din partea ei. Ştiam prea bine că trecuse printr-un mariaj îngrozitor şi că nu îşi dorea ca povestea să se repete, însă eu nu aveam să o rănesc niciodată... căci ştiam cât de mult suferise din cauza lui.

Am riscat pentru ea, căci încă aveam speranţă pentru povestea noastră de dragoste. Odată cu apariţia Nataliei în viaţa mea, în acea zi am ştiut că nu mai voiam să o mai las vreodată, iar în momentul în care apăruse în faţa apartamentului meu, mi-am promis că orice s-ar întâmpla şi s-ar pune, nu aş mai părăsi-o nici dacă mi-ar cere-o ea. În ciuda celor întâmplate, Natalie mi-a promis că nu mă mai lasă iarăşi şi am crezut-o, am văzut în ochii ei cuvintele sincere. Şi chiar dacă nu mi-a spus-o până acum, ştiam că mă iubea din toată inima ei.

Încă aveam o speranţă, din acea zi, am transformat povestea noastră într-un pentru totdeauna.

Datorită Biancăi am ales Tiffany's pentru inelul de logodnă. Când am intrat în magazin şi i-am cerut vânzătoarei să îmi arate ce are, i-am spus clar şi răspicat: Îl vreau pe cel mai scump. Am ales un inel cu in diamant enorm în mijloc, de 8·,33 carate, restul inelului fiind din argint. Micile diamante care îl conturau pe cel mare aveau 0,70 carate fiecare. Arăta superb, iar Bianca mi-a repetat pe tot parcursul drumului că dacă Natalie nu îl voia, avea de gând să se căsătorească ea cu mine. Da, n-o spunea în glumă! Chiar dacă eu negam printre râsete.

Bianca m-a ajuns cu telefoanele, aşa încât totul să fie special. Ştiam cât de mult ura Natalie să atragă atenţia asupra a ceea ce făcea, de aceea nu îmi doream să o fac să se simtă incomodă, ci doar să îşi aducă aminte de acel moment tot restul vieţii sale. Ideea mea era una simplă, romantică şi mai ales specială, aşa cum era şi ea pentru mine.

Şi uite unde ne aflam! La ţărmul râului Manhattan-ului, faţă în faţă cu podul Brooklyn, perfect iluminat în acea seară mai întunecată decât de obicei, cu Skyline-ul oraşului în depărtare. Eu în genunchi, ţinând inelul îndreptat spre ea, cu mâiinile tremurânde şi aşteptând un răspunsul din partea frumoasei Natalie.

Curioşii ne înconjurau, fiind din ce în ce mai aproape, fotografiind şi filmând întreaga scenă. Mă bucuram totuşi că şi noi urma să avem parte de o amintire legată de acea cerere în căsătorie, căci un elicoper care zbura deasupra noastră, filma totul. La urechile noastre ajungeau din ce în ce mai bine opiniile celor din jurul nostru, dându-şi cu părerea despre posibilul răspuns al Nataliei. În zilele noastre, refuzul nu mai intra în planurile mele, ci doar da vreau. Dar întârzierea răspunsul ei mă punea pe gânduri. Voia să-mi spună că nu?

-Natalie..., am strigat-o aproape în şoaptă, cu vocea tremurându-mi, căci îmi era prea frică de acel răspuns.

Ochii i s-au umplut de lacrimi, iar acest lucru nu-mi spune decât altele trei lucuri: ori voia, ori nu voia, ori i se părea mult prea devreme. Inima mea începuse să bată cu rapiditate, pompând sângele în întregul corpul, făcându-mă să simt bum-bum puternic. Dacă nu îmi dădea un răspuns cât mai prompt, inima avea să-mi sară din piept şi să se arunce în râu. Privirea ei era confuză, mă privea când pe mine, când pe inel, iar atunci am vrut să mă ridic. Însă ea ma oprit, apropiindu-şi mâinile de ale mele şi de acea cutie cu inelul.

- Da! am auzit-o spunând, iar inima mi-a tresărit din piept.

Câteva ţipete s-au auzit pe fundal.

- Da? am întrebat surprins, confuz, emoţionat şi neştiind ce se simt în acel moment în afară ce o fericire enormă.

A dat din cap în semn de da şi mi-a zâmbit. Acel zâmbet m-a făcut cel mai fericit bărbat din lume. Natalie urma să fie femeia mea, soţia mea, prietena mea, amanta mea... viaţa mea.

Am luat inelul din cutiuţă şi i l-am pus pe deget. Întotdeauna s-a spus că bărbaţilor nu le pasă de asemenea lucruri, că suntem puţin romantici... poate aveau ceva ADN de femeie în mine, dar cred că eram mult mai emoţionat decât ea. Era logodită, logodită cu mine. Am zâmbit aşa cum n-am făcut-o niciodată. În sfârşit viaţa mea era completă, eram fericit şi aveam ceea ce visasem de atâta timp. Tot ce mai lipsea era lupta împotriva lui David, căştigarea divorţului... Însă acest aspect mă interesa cel mai puţin în acel moment. Nimic nu putea să-mi facă fericirea să dispară.

Mi-am apăsat buzele de ale ei, erau reci, poate din cauza vântului ce se stârnise brusc. Toată lumea începuse să aplaude şi să ţipe, am putut să aud câteva felicitări, să fiţi fericiţi. Da aveam să fim!

Am încheiat sărutul şi mi-am sprijinit fruntea de a sa, închizându-mi ochii şi imaginându-mi că nu visam.

- Mulţumesc, Natalie, i-am spus, iar emoţia se putea citii în tonul vocii mele.

Privirea mi s-a pierdut în ochii ei, ea mi-a zâmbit şi şi-a întins braţele spre gâtul meu, îmbrăţişându-mi cu putere. Am prins-o de mijloc şi am tras-o spre mine, luând-o şi mai strâns în braţe.

- Joseph, o să mă rupi! a ţipat printre râsete atunci când am luat-o în braţe şi am început să mă învârt odată cu ea.

Am fost să sărbătorim logodna la Le Baron situat în ChinaTown. La niciunul dintre noi nu ne-a dispărut zâmbetul de pe buze. Iar eu, văzând-o atât de fericită şi relaxată, mă făcea să simt o triplă bucurie şi pace sufletească.