Volumul III: Salvează-mă (FINALIZATĂ)

Capitolul 14 - A dispărut!

Capitolul 14 - A dispărut!

✽

JOSEPH

- Bianca, am nevoie de ajutorul tău, am spus în timp ce mă aşezam pe cel mai apropiat geam. Au răpit-o pe nepoata Nataliei, am spus, aşezându-mă lângă ea. Am luat primul avion către Madrid, am replicat în timp ce îmi ţineam telefonul cu umărul la ureche, pentru a-mi putea pune centura de siguranţă. Am nevoie să te ocupi de ce a mai rămas pentru a cumpăra acel hotel.

- Nu ştiu dacă o să reuşesc, am spus, iar eu am simţit nesiguranţa în vocea ei.

Însă ea era unica persoană care mă putea ajuta căci aveam încredere în ea şi era suficient de capabilă să o vacă. Eu nu pot s-o las singură pe Natalie într-o situaţie de genul!

- Bianca, am încredere în tine. O să fii! am spus, iar o stewardeză mi-a atras atenţia.

- Domnule, o să decolăm, a zis, arătând către telefonul mobil.

- Bianca, te las. Să mă ţii la curent, la revedere, i-am spus închizând apelul şi totodată telefonul, băgându-l în buzunar.

Am privit-o pe Natalie, iar aceasta avea privirea pierdută spre orizont, aşteptând neliniştită ca avionul se decoleze. I-am sărutat fruntea şi mi-am trecut braţul peste umerii ei, atrăgând-o către mine.

- O s-o găsim, am replicat, punându-i capul pe pieptul meu, iar aceasta începuse să plângă.

După apelul surorii sale, informându-ne că fiica ei Carla dispăruse, totul începuse să capete sens. După ea, David era în spatele acelor rele, căci o folosea pe nepoata ei ca metodă de presiune pentru ca ea să se întoarcă la el. De asemenea, se simţea vinovată pentru moartea lui Charlie, chiar dacă în acest caz nu eram de acord cu ea. Charlie îşi alesese singur soarta alegând să lucreze pentru David, el singur şi-a căutat finalul, chiar dacă nu îi doream un sfârşit de genul acela. Niciodată nu mi-aş fi putut imagina că ar exista un bărbat atât de bolnav precum David, capabil să facă orice pentru a-şi duce la bun sfârşit ceea ce şi-a propus.

Am privit-o pe Natalie, adormise pe umărul meu. I-am mângâiat chipul, iar ea s-a mişcat, dar fără a se trezi. Nu ştiam cum de Natalie reuşise să mă ţină încă lângă ea, în ciuda tuturor problemelor pe care le avea eu rămăsesem alături de ea. Puteam paria că altcineva ar fi fugit dacă ar fi fost în locul meu. În acel moment aveam încredere în ea, căci alesese să se căsătorească cu mine. Dar... încă exista o frică. Teama ca viaţa ei să ia iarăşi o întorsătură din cauza lui David şi să fie nevoită să aleagă dorinţele lui în loc de ale în, să îi salveze pe toţi în loc să se salveze pe ea.

I-am luat mâna stângă în mâini, acolo unde se afla şi inelul de logodnă, mângâind-o odată cu degetul ce purta acea bijuterie. Totul o să fie bine, mi-am repetat continuu de când am aflat vestea. Încercam să mă menţin pe picioare şi să nu înnebunesc din cauza evenimentelor teribile care se întâmplau. Voiam să rezolv odată pentru totdeauna cu divorţul Nataliei de David, dar ştiam că nu avea să fie uşor deloc, căci nenorocitul acea nu voia să i le semneze. Dar speranţa moare ultima şi eu nu voiam s-o pierd încă.

Avionul avusese câteva minute întârziere, ceea ce o făcuse pe Natalie să înceapă să se neliniştească. Am aterizat pe pământul spaniol al capitalei abia la amizată şi am fost primii care au abandonat aeronava.

- Cred că o să merg direct acasă la sora mea, a comentat aceasta în timp ce ieşeam din aeroport.

- Ar trebui să mergem acasă. În starea în care eşti şi după un zbor atât de lung, am sfătuit-o pentru binele ei.