Mă urc în maşină, deja nu mai reuşeam să mă mai țin pe picioare, încercam din răsputeri să îmi abțin lacrimile nu voiam să mă vadă că plâng. Ajungem acasă şi eu ies cât pot de repede din maşină şi fug înăuntru, mă arunc pe pat şi atunci bufnesc într-un plâns isteric, nu mai puteam să mă controlez, nu reuşeam să îmi abțin tremurul care m-a apucat, îmi era imposibil să cred ca de data asta îl pierdusem, că a venit alta şi mi la suflat de sub nas. Într-un târziu am adormit nu ştiu cât era ceasul, dacă era zi sau noapte, dar prea puțin mă interesa, voiam să fiu în lumea viselor în lumea în care puteam să fiu alături de el, în lumea în care erau amintirile cu el, amintiri pe care nimeni şi nimic nu mi le va putea lua.
- Am zis că ne vedem în seara asta. O aud difuz pe Laura cum îmi vorbea.De ce a trebuit să vină acum, de ce a trebuit să mă întrerupă din visare, eram în brațele lui, era aşa de bine, apoi a venit ea și a strcat totul, voia să mergem la discotecă, trebiua să mă duc deşi nu aveam nici chef dar nici starea de spirit necesară.
- Vrei tu neapărat să mergem?
- Hai mă Mari de ce eşti aşa, am bătut atâția amar de kilometri ca să ne simțim bine împreună şi tu acum ai o față de înmormântare.Avea dreptate, mă ridic din pat ßi mă uit în oglindă, iar când mă văd mă speri. Aveam cearcăne adânci la ochii, îmi dispăruse strălucirea din ei . Se vedea că nu mai aveam chef de viață. Nu trebuia să îl las să vadă că sufăr din cauza lui, nu trebuia să îi arăt cât de tare mă doare că ne-am despărțit.
- Bine mergem, dar trebuie să aştepți să mă machez. Nu pot să apar aşa plânsă la discotecă. Trebuie sa arăt cât mai strălucitoare, sunt sigură că şi el va fi acolo.
- Bine, hai să vedem cum să te facem să arăți cât mai sexy. Zice Laura în timp ce scormonea prin dulapul meu în căutare de cea mai sexy rochie. Eu eram în fața oglinzi şi mă machiam de zor, trebuie să ascund toate imperfecțiunile.
- Eu sunt gata cu machiajul, tu ai găsit vreo rochie?
- Am găsit şi eu ceva. Ce zici de asta? Îmi arată o rochie neagră până la genunchi care avea un decolteu generos. Eu cred că o să îți pună în valoare formele tale apetisante şi o să îți scoată în evidență talia subțire.
- Da, concluzionez eu asta rămâne.Mă îmbrac rapid, îmi prind părul într-un coc ministerial lăsând doar câteva şuvițe să îmi încadreze fața. Mă uit în oglindă şi mă uimeşte rezultatul final. Arătam de parcă aş fii căzut dintr-o revistă de modă.
- Wooaww, zice Laura uimită.
- Chiar că Wooaww, aud o voce bărbătească. Mă întorc şi îl văd pe Hunter în uşă cu ochii cât cepele se holba la mine.
- Ce bine arăti iubito, dar unde plecați voi, zice el uitându-se la Laura care era la fel de elegantă ca mine, ea avea o rochie roşie care îi venea ca turnată.
- Mergem la discotecă, zice Laura sec.
- Ce mi-aş dorii să merg şi eu cu voi, dar trebuie să mă duc la facultă, ai să fi cuminte micuța mea? Zice el în timp ce vine şi mă ia în brațe sărutându-mă pe frunte.
- Promit.
- Hai Romeo las-o că trebuie să plecăm.
- Pot să vă duc eu cu maşina dacă vreți.
- Nu mulțumesc am venit eu cu maşina, cine o să ne aducă înapoi?
- Bine atunci, eu îmi iau rămas bun de la voi, am venit să iau fetele şi să plecăm la Timișoara.
- O să îmi lipseşti. Îl iau în brațe şi îl sărut dulce. Era singura persoană care mă iubea ca un nebun.Ajungem în discotecă era plin de tineret, ne aşezăm la o masă pe care a rezervat-o Laura dinainte.
Îl caut cu privirea, ştiu sigur că nu e departe de mine, privitea lui mă arde, îi simt ochii cum se plimbă pe corpul meu.
- Pe mine mă cauți aşa de intens cu privirea? Zice Tudor apropiindu-se de urechea mea.
- Din păcate nu eşti pe lista preferințelor mele.
- Ce aş putea să fac ca să mă înscriu?
- Să o tai de la masa noastră, i-o aruncă Laura fără măcar să se uite la el.
- Bine dacă tu zici, cam războinică prietena ta.
- Eu zic să o asculți altfel o încurci are centura neagră la karate. Mint eu cu nonșalanță.Îl văd cum pleacă cu coada între picioare fără să mai zică vreun cuvânt.
- Hai să dansăm, că doar de aia am venit aici. Mă prinde Laura de mână şi mă trage în ringul de dans.Muzica era bună, dansăm deja de cam o jumătate de ora. Două mâini mă cuprind de mijloc şi dansa în spatele meu încercând să mă atingă cât mai mult.
- Eşti superbă în seara asta iubito. Îmi şopteşte la ureche după care îmi linge fin lobul. Dacă nu m-ar fi ținut în brațe aş fi căzut jos de atâtea senzatii.
- O să te vadă Carina că te dai la mine şi toată lumea ştie că noi am fost împreună.
- În seara asta nu există alta înafară de tine.
- Eşti beat, Andi. Nu realizezi ce faci, lasă-mă te rog nu te face de râs.
- Tu ai fost, eşti și vei fi marea mea dragoste, până am să mor.
- Gata termină cu prostiile, ne-am despărțit ieri.
Mă eliberez din brațele lui şi fug afară, discoteca avea o grădină in spate, mă refugiez acolo şi îmi aprind o țigare, speram să nu mă găsească.
- De mine nu ai unde să te ascunzi iubito.
- Nu vreau să mă ascund, vreau să evit să devi penibil de față cu toată lumea.Vine spre mine şi mă ridică de pe scaun se pune el apoi mă aşează în brațe la el.
- Îmi dai şi mie un fum?
Îi întind țigarea să tragă din ea, trage cu sete după care expiră fumul.
- Ştii de ce m-am îmbătat în seara asta? Eu am fost treaz şi nu aveam de gând să beau nimic în seara asta, am scos-o pe Carina la discotecă în ideea de a ne distanta. Apoi ai intrat tu înăuntru şi te-am văzut, atunci am realizat cât de prost sunt şi cât de mult te iubesc, da poți să râzi de mine dar aşa e. M-am dus la bar şi mi-am luat blonda asta, spune el şi scoate o sticla de Jack Daniel's din geacă, era pe jumătate goală.
- Şi după ce am băut cât să am curaj am venit la tine, m-am transformat în ceea ce sunt de fapt eu şi am venit să îți arăt cât de mult te iubesc.
- Andi dar nu e bine să bei şi cu atât mai puțin să îți bați joc de sentimentele Carinei. Nu că mă interesează ce simte ea dar voiam să văd dacă el simte ceva pentru ea.
- Şi tu ti-ai bătut joc de sentimentele mele şi nu am murit, nici ea nu are să moară din atâta. Oricum sunt sigur că ai să te întorci la mine cât de curând, am avut eu grijă să fi a mea pentru todeauna.
- De ce crezi că o să mă întorc la tine, eşti tu aşa sigur?
- Da iubito, o să vorbim în maxim o lună şi atunci am să te cer de nevastă.Dragi mei ne apropiem cu paşi grăbiți de finalul acestei cărți, o să mai fie un singur capitol apoi epilogul.
Vreau să aud părere voastră, să continuăm şi cu partea a doua?
În curând vă imvit să citiți următorul meu roman, pe care am să îl public în câteva zile . Se numește Aishad şi e vorba de o fată care a fost vândută de către părinți unei formațiuni teroriste.
Vă aştept în continuare cu păreri, sugestii.
Poate că după Aishad o sa continăm cu partea a doua din Iubito. Vreau să văd câți dintre voi vrea. Aștept comentarii aici pe site.
Vă mulțumesc enorm că citi şi că vă place cartea mea. Pupici dulci.
CITEȘTI
IUBITO ( Finalizată )🔞
RomanceUn roman de dragoste creat pentru a ne deştepta simțurile , pentru a ne face sa visăm cu ochii deschiși , e un amalgam de sentimente și trăiri intense . O poveste de dragoste adolescentină .