IUBITO ( Finalizată )🔞

Capitolul 34

Ajungem acasă,eu mai mult adormită decât trează, mă ia în brațe şi mă duce în camera mea unde mă pune în pat şi pleacă.

A doua zi mă trezesc, mă simțeam mai bine dar senzația de greață tot nu îmi dispăruse complet.

-  Ce faci încă dormi? Zice Laura intrând ca o vijelie în cameră. Am o noutate incredbilă să îți spun.  Azi de dimineață, am auzit pe Oma cum vorbea cu vecina despre ...cine crezi tu?
-  Habar nu am şi prea puțin mă interesează. Zic eu încă cu ochii încă închişi.
-  De Dana...am aflat că trebuie să nască în câteva săptămâni.
-  Şi presupun că tatăl e tot Andi...zic eu cu glas stins, nu voiam să cred, nu voiam să accept ideea că el ar mai putea avea un copil cu alta şi mai ales nu cu Dana.
-  Din câte ziceau babele da , tot al lui e.
-  Deci  nu pot să cred că de fiecare dată când crezi că totul începe să meargă perfect, atunci apare câte ceva şi se destramă tot.
Mă ridic din pat, o stare de amețală mă apucă, vreau să mă duc la baie dar nu reuşesc să fac doi paşi şi văd negru  simt cum mă lasă picioarele dar nu apuc să ating pământul că două mâini puternice mă prind şi mă lipesc de ceva tare.
-  Iubito eşti bine? Îl auzeam în surdină cum mi se adresa, apoi mă pune în pat şi vorbeşte cu Laura.
-  Ce a pățit? De ce a leşinat?
-  A auzit de copilul Danei şi de faptul că e al tău.
-  Al meu!!! Cine dracu a mai scos şi miciuna asta? Eu nu am nici un copil cu Dana.

Era extrem de nervos , îşi trecea mâinile nervos prin păr şi se plimba dintr-o parte în alta a camerei. Deschid ochii şi îl văd cum îşi freacă palmele de şolduri continuând să se plimbe prin cameră, ochii lui aruncau fulgere.
-  De ce nu mi-a zis şi mie cineva ceva? De ce sunt eu ultimul care află? Oricum nu are cum să fie copil meu, eu tot timpul m-am protejat şi să nu uităm că nici Dana nu e uşă de biserică.  Mergea dintr-o parte în alta a camerei căutând argumente cât mai plauzibile pentru a demonstra că Dana nu e însărcinată cu el. Nu cu siguranță nu e copilul meu , nu poate fii, şoptea el crezând că nu îl aude nimeni. Într-un final se apropie de mine, îmi ia mâna sărutându-mi dosul palmei.

-  Nu trebuie să îți faci griji în privința Danei, am să o rezolv eu , copilul nu e al meu şi asta ştiu sigur.
-  Şi dacă e al tău, spun eu cu frică în glas.
-  Nu are cum şi o umbră de îndoială îi apare pe față, o fracțiune de secundă, scutură capul în ideea de a o alunga. Dar eu i-am remarcat îndoiala.
-  Sunt mai mult ca sigur iubito, eu m-am protejat de fiecate dată.

Se aşează pe pat lângă mine şi mă sărută cast pe buze apoi se întoarce spre Laura .
-  Să ai grijă de ea, eu trebuie să plec.

Nu fac nimic toată ziua, stau în pat şi mă gândesc la câte sau schimbat în ultima vreme, Laura nu m-a părăsit nici o clipă, stătea intr-un balansuar şi citea, îmi arunca din când în când câte o privire să vadă dacă mă simt bine.
-  Bună fetelor, se aude o voce bărbătească care ne scoate pe amândouă din transă şi ne aduce cu picioarele pe pământ.  Ne uităm amândouă în direcția uşi, sprijinit de tocul uşi , cu brațele încrucișate la piept, emanând prin toți pori numai masculinitate stătea Hunter.
-  Hunter!!! Zic eu şocată. Era ultima persoană pe care mă aşteptam să o văd. Deşi trebuie să recunosc că prezența lui îmi dădea senzația de liniște.
-  Da, micuța mea, de ce te speri? Nu te bucuri să mă vezi?

Chiar mă bucuram că îl văd, mă făcea să mă simt protejată.  Nu pot să zic că îl iubesc, aş fii nedreaptă cu mine însumi, dar faptul că îl ştiu lângă mine mă bucura enorm.
-  Cum să nu mă bucur, ești aici lângă mine, acum știu sigur că totul va fi bine, ai venit pentru că sufletul meu te-a chemat. Am nevoie de tine.
-  Ce sunt vorbele astea, iubito, mă speri. Ce sa întâmplat? De ce esti în pat? Şi de ce îmi vorbești așa?
-  Doar vino lângă mine, am nevoie să mă ți în brațe.  Îi fac loc în pat lângă mine.

Vine lângă mine în pat, se întinde la spatele meu şi mă ia în brațe. Apropierea de el era aşa de dulce, simțeam că plutesc, nimic nu mă mai putea atinge. Lacrimile încep să îmi curgă pe obraji prelingându-se la el pe mână, mă strânge şi mai aproape de el, căldura cu care mă ținea în brațe îmi făcea aşa de bine.
-  Totul o să fie bine, îmi zice el în timp ce îmi săruta părul. Mă uit în jur dar nu o mai văd pe Laura, sigur a plecat.Stăm aşa înbrățişați până adormim.

Mă trezesc dimineața tare şi realizez că nu pot să mă ridic din pat, mă uit şi văd brațele lui Hunter cum mă țineau aproape de el.  Doamne cât e de frumos, nu mă satur să îl privesc. Îmi simte privirea şi deschide ochii, se întinde ca un motan, apoi mă sărută dulce pe buze.
-  Bună dimineața micuța mea.
-  Bună. Hunter noi doi trebuie să vorbim.
-  Ştiu iubito. Abea aştept să îmi povesteşti ce ți sa întâmplat.  Te-am lăsat o fată veselă şi cu multă poftă de viață şi te găsesc aproape leşinată în pat şi cu cearcăne adânci, am vrut să vin mai devreme dar m-am gândit să te las să te distrezi cu Laura.
-  Dacă ai ştii tu căte s-au întâmplat de când ai plecat. Mă aşez turceşte în pat cu fața către el care stătea întins şi cu mâinile sub cap. Nici nu stiu de unde să încep.
-  Ce ar fii să începi cu începutul, zice el relaxat.
-  Poate că după ce am să îți povestesc tot ai să mă urăști şi nu ai să vrei să mă mai vezi niciodată.
-  Te iubesc prea mult să te pot urâ, orice ai fii făcut.
-  Ți minte noaptea în care m-ai lăsat la cabană pentru că a trebuit să pleci. Încep eu , deşi îmi era foarte frică de cum va reacționa, trebuie să îi spun adevărul.
-  Da. Zice el făcându-mi semn cu capul să continui.
-  Atunci în seara aia m-am culcat cu Andi, contactul a fost unul neprotejat. Aştept reacția lui, pe fața lui nu se citea nimic, avea aceeaşi expresie degajată ca mai înainte.
-  Ştiu iubito.
Acum eram eu şocată.
-  Nu de mult am aflat că sunt însărcinată. Pun privirea în pământ şi mă aştept la o reacție urâtă din partea lui. Ridic încet privirea, cu frică şi mă uit la el. El zâmbea, avea un zâmbet larg pe față. De ce zâmbeşti?
-  Iubito şi eu trebuie să îți mărturisesc ceva. Copilul s-ar putea să fie al meu.
-  Nu cred, noi am folosit prezervative de fiecare data.
-  Nu şi în seara înainte de a veni de la Timișoara şi a merge la cheful de la cabană.
-  Tu...tu ce zici acolo? Se poate să nu fie copilul lui Andi?
-  Da iubito, aş fii cel mai fericit bărbat dacă ar fi copiul meu.
-  Dar Andi e convins că e al lui, el zice că a pus la cale toată şarada asta ca să nu mă piardă, el a fost cel care a plănuit totul din start.
-  Poate, nu pot să îl contrazic, doar că eu am fost mai rapid.

Doamne în ce situație critică am ajuns, unul zice că el a plănuit tot, altul zice că e sigur că e al lui. Ce mă fac? Pe care să îl cred?

-  Tu îți imaginezi în ce situație sunt eu acum, iar colac peste pupăză am aflat că şi Dana trebuie să nască, iar copilul se pare că şi acela e tot a lui Andi. Ce dracu mă fac.
-  Copilul Danei e cu siguranță şi copilul lui Andi, dar copilul tău eu sunt sigur că e al meu.
-  Ce să fac eu acum?
-  Ceea ce tu alegi, dar să şti că eu am să fiu de partea ta şi am să te sprijin, oricare ar fii alegerea ta.
-  Şi dacă îl aleg pe Andi? Zic eu cu glasul stins, apoi imediat îmi vine să mă pocnesc de proastă ce sunt.
-  Iubito tu alegi pe care vrei din noi doi, eu am să îți respect decizia, doar până la naștere apoi facem test de paternitate.
-  Eu am ales deja, cred că am să rămân cu Andi, iar după naștere o să facem testul şi dacă iese pozitiv şi e copilul tău am să mă căsătoresc cu tine.
-  Eu sunt complet de acord. Sper doar să nu uiți promisiunea făcută, eu am să te aştept doar dacă îmi promiți că nu te măriți cu Andi până nu vedem rezultatul testului.
-  De acord. Mă ia în brațe şi mă sărută dulce.
-  Dacă ai ştii tu cât de mult te iubesc, mă doare sufletul că trebuie să te împart cu nenorocitul ala, dar din atâta dragoste pentru tine accept şi asta, chiar dacă mă doare maxim.
-  Şi eu te iubesc Hunter, poate nu la fel de mult cum mă iubeşti tu, dar în adâncul sufletului meu să ştii că te iubesc şi am să îmi respect promisiunea.