✓ Pact cu diavolul

Capitolul 1

"- Prințesă!"

Simt cum cineva îmi întrerupe visul frumos pe care îl aveam.

"- Prințesă!"

Oftez și mă întorc pe partea cealalta a patului încercând să adorm la loc. Sunt așa obosită.

"- PRINȚESĂ!" țipă Ava.

Îmi deschid ochii dându-i Avei o privire rece și somnoroasă. M-am ridicat rapid, ea tresărind. Încep să râd când îi văd privirea înfricoșată.

"- Știi că nu îmi place să fiu trezită de dimineață, Ava!" îi spun, râsul meu domolindu-se.

Expresia ei s-a transformat dintr-una înfricoșată într-una amuzată.

"- Știu, prințesă, dar astăzi aveți cursurile de bune maniere.''

"- Ugh!" spun și mă arunc în pat, fața mea făcând contact cu așternuturile albe."De ce mă urăști?"

Râde de reacția mea și dă negativ din cap. Ava era servitoare mea, dar eu nu o vedeam așa ci ca pe cea mai bună prietenă. Ea are părul șaten deschis, lung, pe care îl ține mai mereu prins în două cozi, iar ochii ei sunt de un căprui intens. E foarte frumoasă. Nu e prea înaltă având aceeași înălțime ca și a mea. Are șaisprezece ani. Lucrează ca servitoare deoarece familia ei nu stă foarte bine financiar.

M-a ajutat să îmi aleg rochia și după ce m-a sufocat cu corsetul, mi-a împletit părul negru. Am ieșit amândouă din cameră, salutându-l respectuos pe gardianul care își petrecea zi și noapte păzindu-ma, apoi ne-am dus în sala de mese unde tata și mama mă așteptau.

"-Bună dimineața, tată, mamă!"

"-Bună dimineața, scumpo!" îmi spune mama zâmbind.

"-Bună dimineața!" mă salută și tata la fel.

M-am așezat la masă așteptând să ni se serveasca micul dejun. După ce am mâncat, m-am ridicat salutându-i pe părinții mei și am iesit pe usa. Ava m-a condus până în sala de dans unde se ținea cursul de bune maniere. Acolo mă aștepta madam Grace cu o expresie serioasă. Sper să ies în viața din această cameră. Am salutat-o repectuos, ea făcând la fel începând să îmi explice toate acele lucruri super plictisitoare.

*După trei ore*

Mi-am luat la revedere și am ieșit din cameră cu un zâmbet forțat. Am mers normal pe holurile mari ale castelului fiind salutată de toți gardienii, eu răspunzându-le cu o mișcare a capului și un zâmbet mic. Când am ajuns în camera mea, m-am îndreptat spre pat dând din greșeală cu piciorul în colțul acestuia. Am scos câteva cuvinte pe gura nu tocmai potrivite pentru o prințesă, apoi m-am așezat pe scaunul din față oglinzii. Este ciudat cum eu nu semăn cu niciunul dintre părinții mei. Eu am parul negru abanos, lung, și ochii verzi. Mama are părul blond scurt și ochii căprui, iar tata are părul șaten cu ochii albaștri. Mereu m-am gândit la asta. Am ieșit din trandafiri auzind niște pași grăbiți pe hol. Ușa a fost trântită de perete, iar Ava și-a făcut apariția îmbrățișând podeaua. Și-a întors capul spre mine gâfâind.

"- P-prințesă! Sunteți chemată în grădina castelului."

Mă uit la ea amuzată, ajutând-o să se ridice, apoi mă indrept spre grădină. Când am deschis ușa mi-am închis ochii involuntar din cauza soarelui. Când m-am obișnuit am traversat micuțul drum până cand am ajuns unde voiam.

Acolo mă aștepta un băiat, stând cu spatele la mine. Nu mă observase, dar eu mi-am dat seama imediat cine este. Mi-am luat avânt, fugind rapid spre el și sărindu-i în spate cuprinzându-l într-o îmbrățișare. A chicotit, iar eu i-am dat drumul. S-a intors spre mine, cu un zâmbet luminos. În fața mea stătea nimeni altul decât prietenul meu cel mai bun din copilărie, Alexander Belmont. Are părul blond, ochii albaștri și cel mai dulce zâmbet pe care l-am vazut vreodată. M-am uitat la el și am zâmbit. Eram fericită. Mi-a fost dor de el. L-am mai luat încă odată în brațe, el raspunzându-mi.

"- Mi-a fost dor de tine!" spun cu o voce tremurândă. Îmi venea să plâng.

"- Și mie mi-a fost dor de tine," spune și îmi plasează un sărut pe obraz.

Am roșit și mi-am ascuns fața în pieptul lui. S-a schimbat atât de mult. Arăta mult mai matur... normal, nu l-am mai văzut de opt ani.

Noi doi eram cei mai buni prieteni, ne petreceam tot timpul împreună. Doar că într-o zi...

*Secvență retrospectivă*

"- Mika, trebuie sa îți spun ceva important..."

M-am uitat confuză la el. Astăzi era aniversarea mea, făceam opt ani. Mă plimbam prin padurea, nu prea departe de castel, împreună cu Alexander.

"- Te ascult!" îi spun oprindu-mă și întorcându-mi toată atenția spre el.

A oftat lung și s-a uitat trist la mine.

"- Ce s-a intamplat, Alex?" întreb.

A oftat din nou.

"- Tata mă trimite la o școală militară."

Am zâmbit.

"- Foarte bine, mă bucur pentru tine!" spun și merg spre el, luându-i mâna micuță în a mea." Când pleci?"

"- Astăzi." Îmi răspunde și zâmbetul îmi dispare de pe chip. Mâinile încep să îmi tremure.

"- Pleci?"

"- Îmi pare rau."

Îl iau în brațe, începând să plâng. Nu-mi vine să cred că prietenul meu cel mai bun mă părăsește, dar știu că e pentru binele lui, pentru viitorul lui. A șa că îi dau drumul, ștergându-mi lacrimile cu dosul palmei.

"- Chiar mă bucur pentru tine, Alexander! doar..ai grijă de tine, și te rog nu mă uita...'spun uitându-ma în ochii lui mari și albaștri care emanau doar tristețe.

''- Niciodată, promit!"

Se depărtează de mine, făcându-mi cu mâna. Îl privesc cum pleacă, până când trupul lui se pierde printre cele ale copacilor. Îmi ridic privirea spre cer, văzând cum norii se adunau. Sper să își țină promisiunea.

*Sfârșitul secvenței retrospective*

Ne-am despărțit din îmbrățișare și ne-am uitat unul la altul.

"- Esti foarte frumoasa, Mikaela." Îmi spune și roșesc.

"- HAHAHA, ce glumă bună!" încep să râd.

"- Vorbesc serios, te-ai schimbat. Ce s-a întâmplat cu fetița aceea care nu voia să poarte nici o rochie, fetița aceea încăpățânată care creea mereu probleme?"

"- A luat cursuri de bune maniere." Spun chicotind.

Râde, dând negativ din cap. Mă uit la el zâmbind. Îi admir trăsăturile frumoase ale feței în timp ce zâmbea. Și-a trecut o mana prin par, răvășindu-l și făcându-l să pară mai atrăgător decât este deja. Am roșit din cauza gândurilor mele despre vechiul meu prieten. Cum mă pot gândi la așa ceva, Mikaela, revino-ți!

Îmi dau o palmă mintal.

Alexander a propus să ne plimbăm , iar eu am acceptat imediat. Am vorbit despre viețile noastre și ce s-a întâmplat de cand nu ne-am văzut. Am intrat în mica pădure de lângă castel, unde noi ne petreceam timpul mai mereu. Plimbându-ne așa am dat peste un lac micuț, iar noi ne-am uitat sus, văzând vechea noastră căsuță din copac. Am zâmbit uitându-mă la el. Mi-am amintit momentele frumoase petrecute cu el aici, iar acesta cred că facea același lucru, când deodată mi-a venit o idee. M-am întors spre el plesnindu-l peste umăr.

"- Leapșa, e la tine!' spun și încep sa fug.

"- Hey, nu-i corect, nu eram atent." Se uită la mine supărat, dar începe să mă urmărească.

Am început să rad, alergând mai repede printre copacii înalți.