✓ Pact cu diavolul

Capitolul 22

În acel moment, ușa s-a deschis cu un scârțâit ușor.

"-Ăh, întrerup ceva?" James spune confuz și își ridică o sprânceană în surprindere. Cămașa lui neagră simplă îi îmbrățișa corpul bine, iar pantalonii de aceeași culoare erau băgați în ghetele maronii. Părul brunet îi stătea ciufulit și ochii străluceau cu viclenie. Avea o postură relaxată.

"-Chiar deloc, mulțumesc de călătorie, James." Alexander spune formal și se ridică de pe scaun.

"-Pfft, s-o crezi tu, mister Sunt-rege-dar-sunt-prea-idiot-ca-să-ajung-pe-tron-prin-propriile-puteri." Râde ironic, iar eu nu pot să mă abțin și îmi scapă un chicot printre buze. Vine spre mine și mă ridică blând, apoi își încrucișează brațul după talia mea."Am venit aici după Mikaela. Hai, la revedere!"

Pocnește din degete și în următorul moment ne aflăm în biblioteca castelului.

"-James, ce nai-?"

"-Am ceva să îți spun." Zice rapid și mă așează pe mica canapea din cameră."Poate sună nebunesc, dar am puteri supranaturale."

Rămân surprinsă și buzele mi se întredeschid. Clipesc de câteva ori și mă gândesc la modul lui similar cu cel al lui Alexander de a explica.

"-James..."

"-Nu, Mikaela. Trebuie să știi. Tata este diavolul, iar eu sunt moștenitorul puterilor sale. Cu cât eu cresc, puterile lui scad, iar ale mele se îmbunătățesc. Numai așa am putut să fac tot ce am făcut până acum. Nu mai pot să mă ascund." Îmi povestește și respir ușurată. Deci este o mare posibilitate ca Silas să-l fi controlat pe Alexander.

"-James, trebuie să mă ajuți!" Mă ridic și îmi plasez palmele peste brațele lui. "Vreau să știu dacă este o posibilitate ca Silas să controleze oamenii."

"-Normal, puterea aia este una din preferatele lui. Și dacă vrei să spui că Alexander este nevinovat îți pot da răspunsul."

"-De unde-"

"-Eu știu tot, Mikaela. Și da, Alexander este nevinovat. Ceea ce ai văzut tu în acea seară este doar o iluzie. Tata a făcut asta doar ca să scape cu mâinile curate. Lui Alexander i-au fost implantate amintiri false în minte. Tata adoră asta, adoră să se joace cu mințile oamenilor. Să le dea viața peste cap doar ca el să iasă în avantaj. Părinții tăi sunt morți, Mikaela. Asta nu e o iluzie, dar ascultă-mă. Stai departe de Alexander, mai ales în preajma lui Silas. Nu știi niciodată când poate fi sub controlul lui și nu cred că vrei să te rănească. Știu cât de mult îl iubești..." Tonul său a scăzut pentru ultimele cuvinte, iar eu mi-am lăsat privirea în jos.

"-Nu-mi știu propriile sentimente și nu cred că tu le știi mai bine." Îi reproșez.

"-Mikaela, serios acum. Văd cum îl privești. Încercai să te prefaci, dar cu mine nu merge."

Oftez și îmi pun mâinile peste față.

"-Ce să fac, James? Nu știu ce să fac...ajută-mă." Spun și îmi proptesc fruntea de pieptul lui. El doar își așează mâna pe capul meu și își trece degetele prin părul abanos, mângâindu-mă blând. Încep să chicotesc ușor.

"-De ce râzi?" Spune, încercând să fie serios, dar un zâmbet i se juca pe buze.

"-Cine credea că fiul diavolului poate avea o latură drăguță, nu numai cea nesimțită." Râd, iar el se preface rănit.

"-Hă?! Mă simt rănit, draga mea Mikaela, credeam că știi că sunt un romantic înăscut!" Își lovește pieptul ca să pară dur, dar tușește după din cauza puterii.

"-Oh? Vorbim de romantism acum? Arată-mi, romanticule, ce poți să faci." Îl provoc și mă rezem ușor de masa de lângă canapea.

"-Hm, vrei o demonstrație? Ar trebui să mă simt jignit pentru că nu mă crezi sau să mă las dus de val?"

"-Lasă-te purtat de inimă, James. Sunt într-o situație confuză, ajută-mă să aflu care sunt sentimentele mele defapt." Zâmbesc și mă ridic pe masă, mișcându-mi picioarele ca un copil. Rochia neagră flutura pe lângă gleznele mele acoperite de materialul gros al cizmelor și în momentul ăsta mă bucuram că era o rochie fără corset, pentru că mă simțeam confortabil.

"-Purtat de inimă, huh. Bine." Își recapătă seriozitatea și se apropie de mine, plasându-și mâinile pe suprafața mesei, de o parte și de alta a corpului meu. Se apleacă spre mine, buzele lui dansând fantomatic peste ale mele pentru câteva secunde. Irișii lui mă priveau intens, cu atâta emoție încât picioarele mi s-au înmuiat. Și-a trecut degetele peste obrazul meu și atunci și-a lipit buzele de ale mele.

Sărutul era unul profund, mâinile lui trecând prin părul meu lent și trăgându-mă și mai aproape de corpul lui. Mi-am împreunat mâinile în spatele gâtului său și i-am răspuns la gest cu o putere aparte. Acum știam care îmi erau sentimentele.
Cu fiecare mișcare a buzelor, cu fiecare respirație caldă și rapidă, cu fiecare bătaie a inimii, sentimentele pe care le simțeam pentru el creșteau în intensitate.

Acei mici fluturași care îmi dansau în stomac mi-au aprobat gândurile. Dar problema aici este că încă simt ceva și pentru Alexander. Acum că am aflat că nu este vinovat, ușurarea pe care am simțit-o în suflet nu o pot explica.
Suntem bolnavi, intoxicați de sentimente. Nimeni nu știe asta, decât noi.

Sunt confuză.

Nu știu ce să fac.

Cum se poate să îl sărut pe fiul diavolului în persoană și să simt atâtea lucruri. Să iubesc pe cineva și totuși să nu simt că ceea ce fac în momentul ăsta e greșit.

'-E corect.' Îmi strigă inima care bătea plăpând în piept. Pe când mintea îmi spunea opusul.

Ne-am despărțit rapid când mi-am simțit dosul palmei arzând puternic.

"-Agh, ce-i asta?!" Strig cât timp privesc mâna, cum ceva se inscripționa pe dosul ei. Dar se simțea ca și mii de ace înțepându-mi pielea.

"-Nu-mi vine să cred..." Murmură James și își desface primii nasturi de la cămașă ca să lase la iveală semnul de pe piept.

Am oftat ușurată când durerea s-a oprit, dar de data asta era altfel. O semilună era prezentă, desenată frumos și perfect pe mâna stângă. Arunc o privire spre James, care privea cu frică soarele imprimat.

"-James, ce se întâmplă? Ce sunt astea?" Îl întreb, iar el doar iese deodată din transă și mârâie nervos.

"-La dracu'!" Țipă și merge cu pași mari spre ușă.

"-James, așteaptă!" Strig, fugind după el. Până să ajung totuși în același pas cu el, a intrat deja înapoi în biroul tatei, în care se afla Silas, care bea o ceașcă cu ceai liniștit și Alexander care încă scria pe acea hârtie.

"-Fiule, Mikaela. Bine v-am regăsit, porumbeilor." Ne zâmbește, iar blondul abia acum ne-a observat.

"-Oh, mai taci și explică asta!" Îmi ia mâna în a sa și o apropie de pieptul lui, ca cele doua tatuaje să fie vizibile.

Silas a luat o postură extrem de serioasă și a oftat lung, lăsându-și ceașca pe masă.

"-Cum ai putut face asta?! De ce nu ne-ai spus și ne-ai lăsat să..." Nu mai poate să continue pentru că își lasă privirea la podea.

"-Știam că va veni momentul în care trebuie să vă explic semnificația acelor semne."

"-Silas, termină cu suspansul și spune-ne ce se întâmplă!" Spun, deja saturându-mă de această situație.

"-Sunteți frați, Mikaela, eu sunt tatăl tău adevărat." Roșcatul rostește după câteva momente bune de liniște.

Atunci, am simțit că mi s-a rupt inima, în mii de bucățele pe care le-aș aduna doar în secole de căutări.