-Ei bine, se pare ca pana la urma trebuie sa iti spun. Esti aici pentru a incheia o alianta si pentru a nu porni un razboi. Imi spune si zambeste inocent.
Ce sa fac?
Am oftat invinsa, deja suparata din cauza situatiei dificile. Mi-am pus o mana pe frunte si mi-am intors privirea spre el.
-Si in ce consta aceasta alianta? Il intreb, lasand furculita pe farfurie.
Surade incet.
-Draga mea Mikaela, alianta consta in casatoria ta cu James! imi spune incep si apasat, fiecare cuvant de-al lui rasunandu-mi in minte ca un ecou.
Am ras batjocoritor.
-Tu chiar crezi ca eu, printesa Angliei, ma voi casatori cu unul ca James? un zambet palid fiind printat pe fata mea.
-Care e problema in a te casatori cu printul Scotiei, Inaltimea ta? Scuipa ultimele cuvinte in batjocura.
-Oh, nu-i nici o problema! dau din cap negativ, zambind fals.
-Deci?
Imi pun coatele pe masa, sprijinindu-mi barbia in maini. Zambesc usor si ma uit la barbatul din fata mea care ma privea intens, asteptand raspunsul meu.
-Refuz. Spun simplu si ma ridic de la masa indreptandu-ma spre usa.
-Cum adica refuzi? stii ca pot declara razboi contra Angliei? se ridica nervos, lovind masa cu pumnul.
Toate paharele au cazut de pe masa, colorand podeaua de piatra in rosu. Ma privea demonic, parca voind sa imi smulga inima din piept si sa o arunce pe fereastra. L-am privit calma.
-Nu ai decat, numai un nebun ar incepe un razboi contra celui mai puternic regat.
-Pleaca din fata mea, ma dezgusti! pregatiti-va pentru cel mai mare razboi din istorie. Tipa si imi face semn sa ies din camera, intorcandu-se cu spatele la mine.
-Te voi astepta cu prajituri! ii zambesc inocent si ies din incapere.
Intru in camera mea, dupa ce garzile m-au condus aici, si aud cum sunt incuiata din nou in camera. Dar de data asta nu voi mai astepta. Am cautat prin dulapuri si prin sertare dupa paturi si cearsafuri. Dupa ce am gasit aproximativ zece, le-am legat intre ele si apoi le-am aruncat pe fereastra. Am cautat cu privirea dupa ceva pe care sa il folosesc ca suport, iar dupa ce am legat cearsafurile de piciorul patului, am verificat daca rezista. Apoi fara alte ganduri, am iesit pe fereastra si am alunecat pe toate cearsafurile, pana cand am atins pamantul.
Am luat-o la fuga oriunde am apucat, de parca aveam si multe optiuni avand in vedere ca sunt pe ditamai campul, si am observat ca nu mai e mult pana se insereaza. Trebuie sa ma grabesc.
*Dupa o ora*
Am gafait si m-am rezemat de un stejar urias. Nu stiu unde sunt, dar alerg de o ora si sunt extenuata. Sunt intr-o padure care parca nu se mai termina. M-am ridicat si am inceput sa merg normal, cautand...ceva, orice. Dupa cateva minute de mers am dat peste un conac. Ciudat, ce cauta un conac atat de mare si frumos in mijlocul padurii?
Am pasit incet spre el si am batut la usa. Sa speram ca cineva ma poate ajuta. Aud cativa pasi apasati si ma dau un pas in spate, asteptand cuminte. Usa este deschisa , iar pe ea apare un barbat inalt. Nu parea sa aiba mai mult de douazeci si cinci de ani, par saten, ochi verzi ca smaraldul. Si-a incruntat sprancenele si m-a analizat din cap pana in picioare. Nu spuneam nimic si am realizat ca ma holbam la el.
-Buna ziua, va pot ajuta cu ceva? ma scoate din gandurile mele vocea lui ragusita.
-Uhm, ma scuzati de deranj! M-am ratacit si nu stiu unde sunt. Spun timida.
Privirea lui intensa ma intimida si ma simteam intr-un fel inconfortabil. Da din cap afirmativ si se da la o parte din usa.
-Intra.
Ii zambesc usor si intru in incaperea luminata. Ar trebui sa am incredere in persoana aceasta?
Pana la urma, are ditamai conacul in mijlocul padurii. Suspicios.
Inspectez rapid camera si il urmaresc pe barbatul al carui nume nu il stiu inca. Urcam cateva scari si intram in alta incapere, presupun ca biroul lui. Se aseaza pe fotoliu si imi face semn sa ma asez pe celalalt, eu facand cum spune.
-Domnule-
-Harry. Ma intrerupe, iar eu raman confuza.
-Poftim?
-Numele meu este Harry.
-Incantata de cunostinta, eu sunt Mikaela! spun si intind mana.
-Placerea e de partea mea. Imi prinde mana si plaseaza un sarut pe aceasta. Deci, cu ce te pot ajuta? ma intreaba zambind cald.
-Daca nu e prea mare deranjul, as avea nevoie de un cal.
Da din cap afirmativ si imi face semn sa astept putin. Fac cum spune si ma asez mai bine pe fotoliul confortabil. A revenit si mi-a spus ca ar trebui sa stau peste noapte si sa plec maine, deoarece afara e deja intuneric. Am acceptat si m-am gandit ca mi-ar prinde bine cateva ore de somn.
*peste o zi*
M-a ajutat sa ma urc pe cal si am prins bine hamul.
-Esti sigura ca te descurci de una singura? As putea sa vin cu tine. Imi spune cu o urma de ingrijorare.
-Voi fi bine, multumesc din nou pentru ajutor! il linistesc.
-Ia asta, iti va prinde bine in caz ca se lasa frigul. Spune si pune o pelerina peste umerii mei.
-Multumesc mult, la revedere! ii zambesc.
Da din cap afirmativ si imi face cu mana, zambind. In sfarsit, ma intorc acasa.
Imi pare rau, nu ma omorati. Si eu va iubesc!
*scuzati greselile*
CITEȘTI
✓ Pact cu diavolul
Fiksi Remaja❝Te-am înecat și pe tine odată cu mine, în nebunia mea, în gândurile mele psihopate, acum întunecate de intențiile mele diavolești. N-am regretat nici o clipă totuși, pentru că știam că este singurul mod prin care te puteam avea aproape de mine. Sin...
