✓ Pact cu diavolul

Capitolul 26

*Din perspectiva Mikaelei*

A cincea saptamana deja. A cincea saptamana in care ma vand unor barbati necunoscuti pentru Alexander. Nici macar nu mai simt nimic acum. Nici o emotie, nici o durere, nimic. Era ciudat. Nici macar nu mai stiam daca Alexander e inca viu sau fac asta degeaba. Nu am plans de cand sunt aici, am ramas puternica. Cu ce ma ajuta simplele lacrimi intr-un loc ca acesta?

Stateam in fata oglinzii, privindu-ma. Rochia subtire de noapte de culoare roșie abia îmi acoperea pielea albă, iar părul meu negru era frumos aranjat, puțin ciufulit, dar arăta bine. Îmi scot rujul roșu și îl aplic ușor pe buzele purpurii, așteptându-l pe cel căruia mă voi vinde în seara asta. Urasc persoana pe care o vad in oglinda, asta nu sunt eu...

Regulile dupa care mergea bordelul acesta nu erau grele. O saptamana pentru un client, acelasi in fiecare seara a acelei saptamani. Ce pot spune, castigau destul de bine cei care conduceau aceasta afacere. M-am ridicat de pe scaunul alb de matase si m-am indreptat spre fereastra acoperita de perdelele colorate cald, care zburau din cauza adierii usoare. Auzeam pasi departati si cateva voci cunoscute.

"-Este pregatita, domnule. Sper sa aveti o seara placuta." Ii aud vocea lui Gregor si ma incrunt involuntar.

Numai pregatita nu sunt. Imi miscam greutatea corpului pe un picior, apoi pe celalalt, asteptand nerabdatoare sa vad cu cine imi voi petrece noaptea. Era un sentiment ciudat. Sa stii ca faci toate astea pentru o persoana pe care o iubesti. Ironia sortii, persoana careia nu i te-ai daruit niciodata si totusi, te daruiesti altora, ca ea sa fie bine. Mandria mi-a fost patata de mult, demnitatea mea a fost stearsa cu buretele complet, iar durerea mea a acaparat sufletul ranit. Desi nu ma mai deranjeaza.
Singurul lucru care chiar o face este ca nu voi mai putea sa privesc viata cu aceiasi ochi si clar nu voi mai putea domni acum, pe tronul unde tata a stat, stiind ca am trecut prin aceste intamplari jignitoare.

Sunt un suflet ratacit, o persoana exilata din propria casa, unde insusi diavolul locuieste acum. Ma intreb oare, ce mai face James? De ce ma gandesc la el si acum, cand stiu ca drumurile noastre nu se vor mai intalni vreodata? Frati, lucru la care nu ma asteptam. Sa aflu ca barbatul pe care il iubesc este fratele meu, m-a mai doborat inca odata.

E ciudat. Nu stiu daca sa zambesc sau sa cedez si sa incep sa plang pana toata durerea dispare. Imi este asa dor de el; parca imi si imaginez cum mergeau lucrurile daca el inca traia. Desi stiu ca multi nobili il urau din cauza bunatatii sale, tot speram ca el sa aduca imperiul asta la potentialul lui maxim.
Fata tatalui meu imi tot apare in minte. Il visez noapte de noapte.

Parea ca surade neputand clatina din cap ca totdeauna in fata atator fete malitioase. Nobili nenorociti. Macar eu nu sufar de trista infirmitate a vanitatii.

Lumea asta e corupta de rautate, ingamfare si ura pura, dar ce putem face? Doar cei care chiar isi doresc pot schimba lumea asta, iar eu nu sunt una dintre acei visatori. Sunt prea prinsa in propriile probleme ca sa dau importanta si altora. Poate pana si inima mea a fost umputa de egoism si poate sunt rea, dar nu pot spune ca am avut o viata foarte placuta. Chiar daca am fost printesa si toata lumea a crezut ca sa ai mii de servitori la picioare si oameni care si-ar lua viata la cuvantul tau este bine, s-a inselat amarnic.

Gandurile mele au fost intrerupte de usa care s-a deschis cu un scartait asurzitor. Nu m-am intors, ci am ramas cu spatele la persoana respectiva, inca privind stelele care se adunau pe cer si luna care stralucea mai frumos ca niciodata. Ii simt prezenta mai aproape si, intr-un moment, isi pune mainile pe soldurile mele si ma intoarce cu fata spre el. Raman surprinsa cand il vad si, pentru prima data in aceste cinci saptamani, las lacrimile sa curga in voia lor, incolacindu-mi bratele in jurul gatului sau intr-o imbratisare stransa, pe care el mi-o intoarce cu la fel de multa profunzime.