✓ Pact cu diavolul

Capitolul 23

"-Sunteți frați, Mikaela, eu sunt tatăl tău adevărat." Roșcatul rostește după câteva momente bune de liniște.

Atunci, am simțit că mi s-a rupt inima, în mii de bucățele pe care le-aș aduna doar în secole de căutări.

"-Asta e imposibil. Nu pot fi fiica ta." Scuip cuvintele ironică. Silas își plasează pocalul auriu pe suprafața lucioasă a mesei maronii și mă privește serios.

Ochii săi albaștri îmi inspirau sinceritate, pentru prima dată în viață, puteam spune că are dreptate. Și deși adevărul durea mai mult decât o mie de săgeți în inimă, am așteptat puțin să îmi printez bine noile vorbe printre gânduri. Totuși ce puteam să fac? Părinții mei sunt morți, nu știu încă sigur dacă să cred ceea ce mi-a spus James despre Alexander, acum am aflat că bărbatul pentru care simt ceva este de fapt fratele meu. Sentimente interzise...
Viața mea nu putea fi mai rea de atât.

"-E imposibil!" Strig și mă întorc spre ușă ca să plec, dar oftatul lui tremurat m-a oprit.

"-Crezi că pentru mine a fost ușor?! Să privesc cum femeia pe care o iubesc este predestinată altuia?! Cum fiica mea este crescută de alt bărbat înafară de mine?! Spune-mi, Mikaela! Dacă tu crezi că o viață într-un palat imens, cu sute de servitori care vă cădeau la picioare pentru fiecare vorbă rostită, este grea, atunci n-ai văzut nimic încă. Ți-au murit părinții și acum nu îți mai găsești pamblica de la corset? Oh, maturizează-te odată, puștoaico." Vocea lui tună în camera mare, făcându-mi inima să bată mai tare din cauza cuvintelor direcționate spre mine. "Destin pe dracu', dacă știam că totul se baza pe soartă, atunci îi aduceam mamei tale un trandafir îmbibat în poțiunea dragostei și terminam treaba." Murmură cât timp își duce pocalul la buze, înghițind lichidul roșiatic care îmi aducea atâtea amintiri.

"-Doar...am nevoie de puțin timp singură. O să te caut după pentru răspunsuri. Și totuși, Silas. Să știi că eu niciodată nu uit. Deci asta nu înseamnă că te-am iertat. Părinții mei sau nu, ei m-au crescut și nu aș putea în veci să te văd ca pe un tată."

Am deschis ușile înalte și am ieșit fără ezitare, încercând să scap mai rapid de această situație dificilă. Îmi aud numele strigat de către James, dar nu mă întorc, nici măcar nu mă gândesc să fac asta. Cu pași repezi, dau buzna în camera care obișnuia să fie a mea înainte de acest incident și imi dau rapid rochia jos de pe mine, fugind in baie. Nu stiam de ce, dar simteam ca aveam nevoie de relaxare. Dupa cateva ore bune, ies din camera aburita si imi acopar trupul cu un halat fin. Deschid usa, privirea mea inca atintita in podea si imi dau o suvita rebela dupa ureche. Cand am vrut sa ma duc la dulap, am trecut prin fata oglinzii inalte si m-am oprit. Imi desprind micile clame care imi tineau parul negru si il las sa cada in valuri de onduleuri peste umerii mei palizi. Imi trec usor degetul peste obraz, apoi pe gat, iar privirea mea cade pe ochii mei verzi. Intradevar nu ma aseman cu nici unul dintre parintii mei acum decedati. Nici macar cu mama, iar eu ma simt intr-un fel dezgustata de faptul ca unul ca Silas poate fi tatal meu. Ca trasaturile mele sunt atat de similare intre mine si el, incat numai gandul imi face corpul sa se cutremure. Mi-am proptit palmele de masuta si mi-am aruncat privirea pe toate podoabele asezate frumos ici-colo. Apoi, cu mana tremuranda, am atins pielea gatului, simtind inca lantul delicat. Lacrimi si-au facut loc in ochii mei cand mi-am amintit complimentul mamei mele.

"-Pastreaza-l, iti sta bine."

Cuvintele ei imi rasuna in minte, ca un ecou pustiu al mintii mele, al sentimentelor mele nerostite. Am fost intrerupta cand am auzit usa camerei deschizandu-se incet. Nu m-am intors, ci am privit in oglinda persoana respectiva. Mi-am incruntat sprancenele si am lasat picioarele sa ma aseze pe scaunul confortabil.