✓ Pact cu diavolul

Epilog

*Din perspectiva lui Alexander*

Dorul era un sentiment dureros. Nu imi era dor de o persoana, poate doar tanjeam sa o mai vad inca o data cum o faceam inainte.

"-Alexander?"

Vocea ei era angelica, imi mangaia auzul si m-am intors cu ajutorul bastonului spre ea. Inca nu eram obisnuit cu acest fapt. Nu puteam vedea, puteam simti. I-am auzit pasii facuti de tocuri pe podeaua de piatra, apropiindu-se de mine.

Caldura pe care corpul ei o radia m-a lovit din plin.

"-Bailey se joaca in gradina cu Beatrice." Imi spune simplu, dar ii puteam auzi zambetul. Am aprobat si am lasat bastonul sa cada pe scaunul pe care stateam, tragand-o spre mine. Mi-am unit fruntea cu a ei, nasurile noastre atingandu-se usor.

"-Asta inseamna putin timp singuri, nu?" O aud chicotind si ii simt bratele inconjurandu-mi gatul, apoi buzele ei moi peste ale mele. Am inspirat adanc; dupa atatia ani inca simteam aceleasi emotii cand eram cu ea. Acel sentiment de goliciune in stomac, bataile inimii accelerate si palme transpirate. Cand sarutul s-a rupt, am oftat prelung, cufundandu-mi capul in gatul ei descoperit de rochia pe care o purta." Imi e dor de tine, Mikaela. Mi-e dor de culorile tale calde..." I-am simtit corpul tremurand sub atingerea mea si am zambit. Aceleasi efecte ca de obicei. Buzele mele au trasat o linie de sarutari pe gat, pe barbie, pe obraz, mai apoi ajungand pe buze."Dar si fara sa te pot vedea, te cunosc atat de bine."

Tie de ce ti-e dor?

Aceste cuvinte imi invadau mintea, voiam sa o intreb, dar se pare ca simplul fapt ca era langa mine, ea stia deja ceea ce gandeam.

"-Mi-e dor de ochii tai albastri, Alexander. Dar cu sau fara culoarea din ochii tai, te iubesc la fel de mult cum o fac mereu."

Cuvintele ei erau tot ce aveam nevoie ca sa imi dau seama cat de egoist sunt. Nu o pot lasa sa plece, chiar daca stiam ca poate o voi rani la un moment dat. O simteam atat de intens, cuvintele pareau nepotrivite. Aveam nevoie sa o pictez, sa iau culori cu mana mea si sa le arunc pe o panza.

"Uite!" I-as fi aratat." Asta e iubirea mea pentru tine."

Dorul este un sentiment dureros, dar invatasem sa accept durerea asta si sa ma scufund in ea, pentru ca o meritam.

"-Mama! Bailey mi-a distrus coronita cu flori!" Aud o voce pitigaiata si pasi rapizi.

"-Ba nu-i adevarat! Minte!"

Ma indepartez de femeia pe care o iubesc si ma apropii usor de celelalte doua minunatii din viata mea care mi-au readus culorile in privire si caldura in inima.

*Din perspectiva lui James*

Priveam din departare, cum cei doi incercau sa-si impace copii, aproape chicotind la faptul ca nu se descurcau deloc. Eram fericit, dar melancolia ma acapara incet.

Modul cum ea vorbea despre lucrurile pe care le iubea, facea toata camera in care era sa straluceasca. Stiam ca era gresit sa am sentimentele astea pentru ea, inca. Dar nu ma puteam abtine. Era atat de frumoasa, zambind larg si ciufulindu-i parul lui Beatrice.

O priveam si mi-am dat seama ca nu e nimic mai frumos decat o fata care e indragostita, cu fiecare respiratie pe care o ia. Ea era haos, dar poate zambetul ei m-a facut sa ma indragostesc atat de mult.

Am privit cum semnul de pe piept imi ardea la gandurile astea despre ea. Atat de gresit. M-am ridicat de pe creanga de copac pe care stateam si am sarit pe pamant. Degetele mele tineau strans sticla de alcool, pe jumatate bauta, in care imi inecam toate problemele.

M-am indepartat de castel.

Ea mereu a iubit lucrurile pe care lumea le uita. Insecte, flori rupte, lucruri distruse in general.
Poate de-aia m-a iubit si pe mine odata; eram si eu un obiect distrus, pe care lumea l-a uitat.

Si probabil asa voi ramane, doar cu o sticla de alcool in mana, zambind ca un idiot pentru ca sufeream atat de mult.

Dar voiam doar sa ajung odata in iad; in intarziere, indragostit si putin mahmur.

Deja imi era dor de momentele cand nu stiam ca suntem frati. Sarutul nostru mi se tot derula in minte.

Dorul este un sentiment dureros.

Voiam sa ma gaseasca la un moment dat si sa vada singura particica de lumina care inca mai stralucea in inima mea. Pentru ca asta era magia ei, putea sa vada rasaritul si in cele mai intunecate zile.

Eram indragostit, nimeni nu ma mai putea ajuta cu asta. Ei erau fericiti, eu eram distrus, dar totul merge mai departe, iar eu trebuia sa gasesc alt bar in care sa gasesc, poate, o alta sticla de vin si, sper, o alta fata de care sa ma indragostesc.

Desi stiam ca este imposibil.

Asta pana cand sa ma trezesc chemat de cineva.

Am ajuns intr-o camera intunecata, in mijlocul unui ritual satanic. M-am ridicat privirea si am inghitit in sec.

In fata mea statea cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata. Ochii ei de un albastru prafuit straluceau in incaperea intunecata, iar pletele roscate ii cadeau pe obrajii palizi. Rochia ei era sfasiata si parea inspaimantata, dar curajoasa in acelasi timp. Determinarea pe care irisii ei o emanau era extraordinara.

"-Am nevoie de ajutorul tau." Vocea ei imi rasuna in urechi si am zambit, facandu-i semn sa continue."Am fost folosita de baiatul pe care il iubeam."

"-Si cererea ta este...?" Murmur, privind-o curios. Fata asta ma atragea in moduri in care nu le puteam explica.

"-Vreau sa fiu iubita de cineva, macar odata in viata."

Asta m-a surprins. Fata asta chiar facea un pact cu diavolul doar pentru un lucru asa marunt. Dar ceea ce ma socase era modul cum o spusese. Atat de dureros si plin de regret. Parea trista.

Nu voia iubire, voia sa fie iubita, iar acestea erau lucruri complet diferite.

Ii zambesc si ii ofer mana sa se ridice.

Si atunci cand m-a atins si am simtit-o tremurand, mi-am dat seama ca ma voi indragosti nebuneste de fata asta.

Cand l-a atins, ea a observat ca el a facut-o sa simta ceva ce nimeni nu a putut sa o faca, fiori pe sira spinarii.

Si el a privit-o, exact cum ea avea nevoie sa fie privita, ca si cand lumea s-ar prabusi, dar el nu ar clipi nici un pic.

Intr-o lume unde demonii exista, se pare ca totul are un final fericit, iar stelele au privit geloase cum ei straluceau atat de frumos, chiar daca inimile lor erau pictate in negru. Stiau ca doar iubirea poate aduce culoare in viata cuiva.

Dorul este un sentiment dureros, dar iubirea este mortala si totusi atat de dulce, incat dependenta apare si nu mai poate fi departata.

-Sfarsit-