Dangerous Play

Capitolul Șaptesprezece

   Astăzi este Crăciunul și desigur programul meu tine pana mâine asa ca nu îmi voi putea petrece timpul cu familia.
   Ieri seara l-am anunțat pe Mark ca poate sa plece acasă. Ceea ce m-a întristat și pe mine fiindcă nu îl voi mai avea lângă mine. Cu toate astea l-am sunat pe Ethan și l-am rugat sa vina după el. Înainte sa urce amândoi în mașină m-au luat în brate și mi-au urat, Crăciun fericit Lucrul acesta mi-a readus zâmbetul pe buze și mi-a făcut ca ziua aceasta sa para mult mai frumoasă.
   Aria și cu mine mergem la salonul cu numărul douăzeci și doi, unde un pacient nou a sosit în urma cu mai puțin de ora cu palpitații la inimă. În lift o analizez pe Aria. Pielea ei alba, bronzata pe alocuri de la razele soarelui. Ochii ei emană o inocenta pe care nu multi dintre noi o avem. Parul ei brunet prins într-un coc lejer și îmbrăcată în hainele de lucru. La fel ca și ochi, poziția emana aceeași inocentă. Ma prinde studiind-o și ii zâmbesc chiar înainte sa ies pe ușile liftului care s-au deschis. Micșorez pasul pana ma ajunge și Aria și apoi înaintăm pe holul alb imaculat pana dăm de ușa la care trebuia sa venim. Bat în ușă, urmând sa aud un "Intră" slab. După ce intru și observ cine e pe pat, merg lângă el și ma așez pe scaun.

-Bunicule ce s-a întâmplat? ii prind mana și o strâng ușor speriata.

-Nimic de care trebuie sa ta îngrijorezi scumpo. își întinde mana și îmi mângâie obrazul.

   Rad vizibil îngrijorată, ceea ce-l face sa se uite ciudat la mine. Aria încă sta lângă ușă ținând destul de strâns dosarul. Merg spre ea îmi da dosarul și ma duc în fața patului. Îl deschid iar în dosar mare și îngroșat scria:

Cauza: Prea mult efort depus.

   Închid dosarul și-l pun pe măsuță din spatele meu. Îmi reîndrept privirea spre el și îmi încrucișez mâinile la piept menținând poziția rigida.

-Tu domnule, sa nu îmi spui de ce trebuie și de ce nu trebuie sa ma îngrijorez. Ce ai mai făcut de data asta? Tot prin grădină?

   Chicoteste la încercarea mea de a părea serioasa cu toate ca fața mea nu ar trăda nimic. Încuviințează din cap după ce se mai potolește din râs apoi își șterge lacrimile și-n coltul ochilor.
   Zâmbesc văzându-l fericit, cu toate ca acum o ora era sa moară. Zâmbesc și la faptul ca el este bine și nimic rău nu s-a întâmplat în frumoasa zi de Crăciun. Dintre toți bunici cu el ma înțeleg cel mai bine. Mare parte din copilărie mi-o petreceam cu el și bunica, dar când aveam șapte ani ea a murit în urma ei rămânând doar bunicul. Merg și-l îmbrățișez spunându-i că-l iubesc mult.

-Deci, Cameron mi-a spus ca ai un iubit. E adevărat?

   Gură spartă!

-Da bunicule, chiar aseară a ieșit din spital din cauza unor probleme minore.

-E frumos? scot telefonul din  buzunarul halatului și-l deblochez.

   Intru la poze și deschid poza mea favorita cu el. Îi dau telefonul și trebuie sa își pună pe ochi ochelari, vârsta spunându-și cuvântul.