Dangerous Play

Capitalul Treizeci și Șase

LISA

-Am nevoie de o pauză. Sunt epuizat.

-Am mai avut o pauză acum cinci minute..

Il privesc cum se așează pe podea si își strânge genunchi la piept, sprijinindu-și bărbia de ei.

-Mă bucur ca vrei sa te antreneze dar nu poti sa o faci cu Mark. De ce mereu eu sunt cel care trebuie să încaseze bătaie de la tine?

Chicotesc la aluziile lui Cole si il bat ușor peste umăr. Am vrut să-l duc pe Mark cu mine sa ne antrenam dar ca de fiecare dată el lucrează si eu nu am de ales decât pe brunetul asta ofticat.

-Nu te mai plânge atât. Și oricum nu aveai ce face, Cindy e la muncă.

Muncă. Ceva incredibil de ciudat pentru Cindy. Bani erau o nimica toata cand ii primea de la părinți, dar se pare ca cei doi s-au gândit să oprească orice transfer pe cardul lui Cindy si au avut o lungă discuție cu aceasta cum ca ar trebui să își găsească o slujbă si sa se întrețină pentru o lună singură.
Cindy fiind Cindy a facut o criză încât vecini erai cat pe ce sa sune poliția din cauza ca aceasta deranja liniștea.
Pana la urma, si-a gasit de munca ca si chelnerita la un restaurant chiar in mijlocul orașului.

Alarma telefonului meu incepe sa sune. Ma apropii de el si il opresc.

-Se pare ca e ziua ta norocoasă, scapi de mine mai repede. Trebuie să merg la spital.

Gesticulează ca si cum ar castiga un premiu ceea ce imi stârnește si mai mult amuzamentul. Il salut si ies din sală.

-Ce face pacientul meu favorit?

Intru zâmbitoare in salonul lui Robert si zâmbetul mi se lărgește și mai tare cand primesc din partea lui un scurt chicot. Nu l-am auzit niciodată râzând sau chicotind si ceea ce tocmai am auzit a sunat frumos si sper sa o faca mai des.

-Inca astept sa vad cand o sa imi dati drumul.

-Inainte hai sa vedem cum stai cu rănile..

Ma apropii de patul lui si el își dă bluza jos ca să-și descopere rănile parțial vindecate de pe brațe dar cea de pe abdomen inca vizibilă. Aplic pe putina vată un unguent si il întind cu grija pe rana de pe abdomen. O acopăr cu un pansament si ii fac semn ca poate sa își pună bluza la loc.

-Cum stai cu durerea de cap?

-Cand fac mișcări bruște ametesc rapid.

-Da, ai avut cateva lovituri si la cap dar minore deci in urmatoarele saptamani o sa te simti foarte obosit si ușor amețit cand pășești. De aceea inca nu te putem lasă acasă.

Oftează si se lasă pe spate si își sprijină capul de perna. Ma asez pe scaunul de pe cealaltă parte a patului si privesc pe geam.

-Ce fac băieți?

Vocea lui sună ca un ecou în camera minusculă de spital. Imi întorc privirea spre el, dar a lui este fixata pe tavan. Imi îndrept privirea spre usa si ma gandesc ce sa ii răspund.
În ultima vreme totul a fost complicat. Au avut loc certuri si iar conflicte. Și nu vreau sa-l ingrijorez mai mult decât e chiar acum.

-Totul decurge foarte bine. Pe lângă faptul că Mark planuieste sa-l atacăm pe Michael, totul pare ok.

Ținând ultima parte pentru mine ii spun ceea ce cred ca ar bine sa audă in clipa asta. Încuviințarea ușor și își intoarce privirea spre mine ușor zâmbind.