Dangerous Play

Capitolul Treizeci și Patru

EMILY

   Am crezut ca odată ce mă voi trezi următoarea zi totul o sa fie în regula.

Ma înșelasem.

   Înainte să intru în baie pentru a-mi face un duș, intra peste mine o servitoare de a casei sa ma informeze ca nu am voie sa ies din camera. Sau cum a spus ea, "Acesta este un ordin!"

   Dacă ea crede ca o sa rămân în camera se înşeală amarnic. De aceea acum stau ascunsa după scări privindu-i pe restul celor aflați în casa înconjurând masa unde Michael sta și bate sâcâitor de tare în masă.

-Ceea ce o sa va spun este foarte grav, pentru voi.

   Privirea lui se plimba la fiecare în parte, unii având capetele aplecare alții uitându-se mai mult pe lângă el.

-Vreau sa stiu care din voi a fost ultima dată la subsol!?

   Ochii mi se măresc când ma gândesc la ce ar putea sa urmeze. Singurul lucru care ar putea să-l îngrijoreze este lipsa lui Robert. Și sunt cat se poate de sigura ca nu o sa se termine bine pentru vreunul din acea încăpere.

-Eu, domnule.

   Privirea îmi fuge de pe Michael pe servitoarea care venise cu câteva minute în camera sa îmi transmită informația. 
   Privirea ei încă de la început nu i-a întâlnit ochi lui Michael. În schimb furia din privirea lui spune mai multe decât o mie de cuvinte.

-Cât de sigura ai fost ca ai închis ușile?

-Foarte sigură.

   Vocea ii tremură. Michael aproba ușor și rade cu dezgust.

-Înainte sa plec l-am verificat și pe el, era inconștient și fără prea multa forță .

-Am vrut să-l verific de dimineață și când am intrat în subsol ușă era deschisă. Poți să-mi explici cum de s-a întâmplat asta.

   Negarea ei îl aprinde și ma mult. Se ridica de le scaun și da cu palma în masa făcând-o pe aceasta sa tresară. Îmi mușc obrazul pentru a nu reacționa cumva. Aveam dreptate când am spus ca ma dezgusta persoana asta. Mare dreptate.

-Esti concediata ieși afara din casa mea pana nu te omor cu mâna mea.

   Începând sa plângă iese din bucătărie și vine spre scări. Ma ridic în graba și ma ascund pe un hol întunecat. Trece pe lângă mine și intra într-o camera. Câteva minute mai târziu iese cu o valiza și se opreste chiar înainte sa coboare. Trage aer in piept și își șterge lacrimile de pe obraji cu dosul palmei.

-Marley ești o femeie puternica, nu trebuie sa plângi pentru niște amărâți de bani!

   Inima mi se frânge după ce o aud cum încearcă sa se îmbărbăteze singură. Închid pentru un moment ochi și când ii deschid privirea lui Marley era îndreptată spre mine.
   Degetul ei se duce la gură insemnand sa tac. Aprob și ea coboară. Ma reasez pe scări și o privesc cum iese din casa ținându-și capul sus.

-Domnule, am văzut-o azi de dimineață pe domnisoara Katrina. Pe la ora patru.

-Şi ce a cautat trează la ora asta?

-Tot ce mi-a spus a fost că avea nevoie de putin aer curat.

   În momentul acesta e posibil ca inima mea să se fi făcut un ghem care îmi împiedică bătăile inimi.
   Michael se apleacă peste masa și vocea lui ajunge șoptită..

-Fata asta este oaspetele nostru și nu vreau sa afle nimic din ce se petrece aici, înțeles?

   Ma ridic de pe podea fiind sigura ca auzisem destul și nevrând sa fiu prinsa chiar acum. Cu pași mici ma îndrept spre camera mea.
   Odată intrata ma sprijin de ușă și expir tot aerul pe care-l ținusem în piept. Înaintez prin camera întunecată și dau sa ma așez pe scaunul de lângă șifonier când spatele meu face contact cu un corp rigid. Înainte să țip mână acestei persoane ajunge la gură mea.