Am ieşit din spital si mi-am frecat mâinile fiind lovită de frigul de afară. Aveam pe mine doar rochia si afară incă persista ploaia.
Am oftat silentios , nevrând să atrag atentia , si am continuat să înaintez. Aveam nevoie de o gură de aer , si nu vroiam compania nimanui in acest moment. Totul e atat de ciudat. Alice se comporta de parca ar fi innebunit . Adică , inteleg că suferă din cauza faptului că si-a pierdut copilul , dar de la suferință pana la negare e un drum lung.
Şi ce a vrut sa spună prin " tu nu ai fost in stare sa ii faci un copil lui Adam ? " . Ce naiba a fost intre mine si Adam ?
Trebuie să ajung acasă si sa am o discutie cu parintii mei. Nu pot sa cred ca m-au mintit. Nu inteleg de ce mi-au ascuns existenta lui Alice , Ty , Mike si Adam. Si daca nu il cunosc pe Cam dinaintea accidentului , el de unde a aparut ?
Mă aflam in spatele unui bloc când durerea de cap a început din nou , mult mai puternica decat dățile trecute. Simteam parca cum cineva mă lovea cu o piatra in cap.
Am strigat in agonie si m-am lasat jos , lipită cu spatele de duritatea peretelui.
- Pentru ca te iubesc ! Adam striga cu putere facandu-ma sa inghet.
- Si eu te iubesc , idiotule ! Strig si eu la fel de tare si ma arunc in bratele sale , si el ma cuprinde strangandu-ma cu putere.
- Sa nu ma parasesti ! Ma roaga cu o voce disperata.
- Nu te-as parasii niciodata !
Am suspinat deschizandu-mi brusc ochii. Asta e o amintire sau e rodul imaginatiei mele ? Cine e cu adevarat Adam ?
- Stai asa , de Adam nu iti amintesti ? Ma intreaba si mi-am intors privirea spre a patra persoana din camera , de care uitasem.
Statea in acelasi loc , fara tigara de data asta , privind rece toata scena.
- Nu. El e o persoana importanta din trecutul meu ?
- Nu ! Nu sunt ! Rosteste cu un ton rece si imi arunca o ultima privire plina de dezgust si dezamagire , apoi parasii camera .
Am auzit un foşnet în dreapta mea si l-am vazut pe Adam , in aceasi postura sobra si impunătoare , apropiindu-se de mine. Mă privea ..nu mă privea cu ură precum mă privea in ultimul timp...mă privea simplu.
Se aseaza langa mine fara sa imi acorde vre-un cuvant , insa îşi pastra privirea pe corpul meu. Nu mă Intraba daca imi este frig , desii e evident din tremuratul meu si din faptul ca sunt uda .
- Ce stii tu despre dragoste ?
...- Si eu te iubesc , idiotule !
Cuvintele lui , respectiv ale mele imi tulbura mintea , si il intreb fara sa realizez.
- Dar tu ce stii despre dragoste.
Se incrunta , orientandu-si privirea in față. Trecuse ceva timp de cand intrebarea iesise pe gura mea , asa ca m-am resemnat cu gandul ca nu imi va raspunde.
- Cu siguranta mai multe decat tine , vocea sa rupe tacerea .
Am inghitit in sec , privindu-l . Părul ii era ud , la fel ca hainele , şi fara sa imi dau seama am zambit. Nu am zambit pentru ca am inceput sa imi amintesc lucruri din trecutul meu , nu am zambit pentru ca mi-am recapatat vechii prieteni , am zambit pur si simplu pentru că ma aflam aici , alaturi de el.
- Ce e dragostea? , am soptit fara sa imi dau seama , încă privindu-l.
- Stii...dragostea e atunci când un băiat întâlneste o fată, incepe inca privind pierdut in zare. Băiatul ala simte ca nu poate traii fara acea fata. Vrea mereu , prin orice mijloace sa o aiba langa el. Vrea sa o protejeze si sa o stie in siguranță. Este gelos , nu suporta ca alt cineva sa ii priveasca fata. Asta e ...sau cel putin asta crede băiatul că e dragostea.
- Şi fata ..fata ce crede că e dragostea ?
- Fata ce crede ca e dragostea ? Imi repeta intrebarea , rotindu-si in sfarsit privirea spre mine. Contactul cu ochii lui de jad a fost aproape dureros , si nu mi-am dat seama ca plang pana ce nu mi-am simtit lacrimile cazand fierbinti pe fata mea.
- Stii..fata e confuză. Fata nu isi amintea nimic legat de băiat. Ea trăia intr-o iubire falsă. Dar..am suspinat oprindu-ma.
- Dar ? Insista nerupand contactul vizual.
- Dar fata si-a amintit. Şi amintit de băiat si acum...acum simte cum inima ii bate atat de tare incat ii e frica. Ii e frica ca baiatul ar putea sa ii auda bataile feroce ale inimii.
Apa se scurgea peste fata lui Adam ca niste raurii si am tresarit la gandul ca ar plange. Desii sunt destul de sigura ca el si-a dat seama ca plang.
- Si in momentul asta ce ar vrea fata ?
- Fata ar vrea sa stie ce simte baiatul.
- Cine sunteti ? Le-am intrebat ridicandu-ma de pe jos si facand cativa pasi in directia lor , insa fara sa vreau.
- Eu sunt Marie , imi spune femeia cu o voce suava , iar ea e fiica mea Aurbey .
Numele imi sunau foarte cunoscute..dar de unde ?
- Suntem familia lui Adam , draga mea , imi explica vazandu-mi probabil confuzia.
Le-am privit cu ochii mari.
- Adam unde e ? Am intrebat rotindu-mi privirea prin jur dar tot ce vedeam era bezna .
- Adam nu e aici cu noi. Nu a venit inca pe lumea asta.
Lumea asta ?
- A- Am murit ? Am intrebat cu vocea tremuranda.
- Nu stim , imi raspunse de data asta Aurbey . Probabil inca ai o alegere de facut .
- O alegere ?
- Da , trebuie sa alegi daca ramai aici sau te intorci .
- Pot sa aleg ? Am repetat uimită. Asta cu siguranța nu era specificat in biblie.
- Poti !
- Dar Adam..el e bine ?
- El e bine ? Imi repeta Marie intrebarea.
- Tu il iubesti pe fratele meu , nu ? Intreaba Aurbey.
Il iubeam ?
- Intrebarea asta ma macina de ceva timp , am recunoscut.
- Nu il iubesti ? Tristetea se putea sesiza in vocea ei si mi-am intors privirea spre Marie incercand sa ii cer ajutorul , dar si ea ma privea la fel ca Aurbey.
- Țin la el , dar nu il iubesc ! Parca o voce imi dicta ceea ce urma sa spun. Țin la el precum la un frate mai mare , gura mea vorbi din nou fara mine.
- Promite-ne ca daca te reîntorci vei avea grija de el , imi ceru Marie.
- Dar voi de ce nu v-ati reîntors ? Am intrebat revoltata ca vorbesc de reîntoarcerea mea dar ele nu au facut nimic pentru a fi alaturi de Adam.
- Noi nu am avut de ales Ayda. Promite-ne ! Insista Aurbey.
- Va promit ! Va promit ca voi fi alaturi de el , dar nu va pot promite ca il voi iubii.
- Iubirea e ceva ce necesita timp , spuse Marie.
Eu ..mai am timp ?
- Si daca baiatul nu stie ce simte ? Vocea sa ma trezeste din nou dintr-o alta amintire.
- Adam , baiatul are tot timpul din lumea sa isi dea seama ce simte , am zambit. Are tot timpul din lume.
- Şi fata la fel , zambi raspunzandu-mi la ganduri. Ayda , rosti dezmeticindu-se si ridicandu-se in picioare. Hai sa te duc acasa , e frig si probabil parintii tai isi fac griji.
- Nu vreau sa merg acasa !
- Ayda , rezolva-ti problemele cu parintii tai. Ei sunt cele mai importane persoane din viata ta !
- Vreau sa merg inapoi la spital. Vreau sa vad cum se simte Alice.
- Rau , raspunde fara ezitare. Acum hai !
M-am incruntat dar I-am acceptat mana si m-am ridicat. Are dreptate , chiar trebuie sa port o discutie cu parintii mei.
