Miraculous: Marele secret (Ladybug and Chat Noir) //Pause//

Capitolul 15

*Marinette pov.*

- Chatton, ce ne facem?
Ma privi cu ingrijorare.
- Pazim cartea si o scoatem pe biata fata de aici. Distrugem akuma-ul din medalion daca e akumatizata si returnam cartea. Simplu nu?
Pufnesc dispretuitor.
- Mult noroc.
Deodata camera a inceput sa se invarte si am fost azvarliti pe peretii acesteia, incercand sa nu fim vatamati de obiectele ascutite din atelier.
Dupa un timp invarteala se opri brusc, cazand pe jos. Ametiti bine de tot, ne ridicam in picioare clatinandu-ne si mergand catre iesire.
- Ne ne ne, vocea Volpinei se auzi de nicaieri, nici sa indrazniti. Daca o deschideti, veti fi aruncati si nu o sa o mai gasiti pe biata de Alya vreodata. Voi avea eu grija de asta. Singura optiune e usa din celalalt capat. Sa inceapa distractia!
Inca ametita de la invarteala, reusesc sa ma rasucesc si sa o iau in directia opusa. Il trag pe Noir de coada si pasim cu neincredere catre usa larg deschisa. Nu se vede nimic de dupa ea, doar un vid rece. Ne uitam unul la altul ca sa incuviintam. Ii dau un sarut scurt motanelului si intru in camera plina de surprize.
Pasesc incordata si sunt atenta la fiecare sunet. Chat ma urmeaza si ma ghideaza in intuneric, ocolind cateva capcane puse aiurea pentru a ne incetini.
Dam de o alta usa, putin mai mica ca cealalta dar care pare mai noua.
O deschid si dam de.....un carnaval?
Muzica vesela se auzea in difuzoare, luminitele colorate palpaiau peste tot, o roata gigantica se rotea fara oprire si mountain-rousse-ul fugea cu o viteza impresionanta.
M-am uitat inapoi dar usa prin care am venit a disparut fara urma. Era o iluzie. Toate astea sunt doar iluzii ca sa ne incurce. Trebuie sa ramanem concentrati.
Am pasit increzatoarea pe podeaua de lemn, uitandu-ma in stanga si in dreapta in caz de atac iar Chat inspecta inaltimile. Carnavalul semana tare mult cu cel in care imi placea sa merg cand eram mica. Vechiul aparat de vata de zahar, aceiasi ursuleti de plus pe care mi-am dat toti banii de buzunar ca sa castig unul, standul de hotdogi care nu mi-a placut niciodata....
Dintr-o data mi s-a facut greata. Nu e bine ceea ce fac.
- Chat, cred ca ar fi mai bine sa ne despartim. Asa avem mai multe sanse sa gasim ceva in balciul asta.
- Dar daca ne ataca? Daca asta asteapta? Sa ne despartim si sa ne captureze pe rand?
- Chat, stiu ca suna periculos dar altfel va fi mai greu sa le gasim. Asa putem acoperi zona mai usor.
- ....bine. Dar promite-mi ca vei avea grija de tine. Nu vreau sa patesti ceva.
- Promit.
Motanelul imi zambeste bland. Ma ia intr-o imbratisare brusca si ma strange cu toata dragostea de care am nevoie ca sa continui. Imi sopteste "Sa ai grija My Lady" si fuge in partea opusa.
Dau din cap afirmativ si o iau in pas lejer in mijlocul tarabelor.
Ma uit atenta la fiecare detaliu si ma feresc in ultima clipa cand o sageata cu varf in forma de inima ma voia ca tinta. Ridic ochii si il zaresc pe Heart Breaker.
- Kim? Ce cauti aici?
- Nu sunt Kim, sunt Heart Breaker si am fost trimis dupa tine sa iti frang inima! Volpina ma va rasplati cu varf si indesat.
- Inseamna ca esti o iluzie.
Arunc yo-yo-ul catre el si l-am apucat de o aripa. Nu s-a transformat in praf.
Heart s-a dezlegat, si-a pus mana pe arc si incerca sa ma nimereasca. Eu m-am ferit cu ajutorul yo-yo-ului meu si m-am ascuns dupa automatul de popcorn.
- Lucky Charm!
Un val orbitor de lumina si in maini imi pica....o oglinda?
Ma uit imprejur si gasesc modalitatea de al invinge. Asez oglinda astfel incat sa il orbeasca lumina soarelui. Ma duc si ii iau brosa pentru Chloe. O arunc pe jos o calc. Dar, in loc sa apara akuma-ul, Kim se transforma in nisip portocaliu. Cand atinge pamanul se evapora, neramanand nici o urma.
Imi bipaie cerceii. 4 minute.
Fug printre chioscuri pentru a gasi ceva asemanator cu biscuitii. 3 minute. Gasesc niste biscuiti simplii lasati de vanzator probabil la o taraba cu impuscat rate. 2 minute. Caut disperata un loc sa ma detransform in secret. 1 minut. Gasesc un mic cort pe care scrie "Cortul trecutului" si intru repede acolo.
Imediat ce am intrat cerceii mi-au bipait pentru ultima oara. Tikki imi apare aproape imediat, cazandu-mi in mana.
- Marinette, imi este foame.
- Poftim biscuiti. Altceva nu am gasit mai bun.
O pun in poseta impreuna cu biscuitii, imi asez mai bine rucsacul in spate si analizez locul. Este luminat de cateva lumanari puse in colturi, dand un aer misterios locului.
Erau 3 usi. Presupun ca scria ceva deasupra lor dar lumina era asa slaba incat nu puteam citi nimic. Dupa ceva timp de gandire am decis sa aleg prima usa. O deschis usor si ceea ce gasesc ma uimeste peste masura. Erau diferite tablouri inramate, doar ca nu erau chiar tablouri, erau momente din viata mea care se derulau la nesfarsit. Cum m-am nascut, cum am zis primul cuvant, cum am facut primul pas. Pe coridorul acesta sunt inregistrate primii mei ani de viata. Le privesc fascinata si incep sa chicotesc cand ma vad la aniversarea de 2 ani, cu un scutec pe cap si cu lumanarea aprinsa in fata. Zambesc cand ma vad la 5 ani si mergeam pentru prima zi la gradinita.
Intr-un final, cand observ ca coridorul nu se mai termina ma intorc catre iesire.
Intru si in cea de-a doua usa, care incepe de la prima mea zi de scoala. Merg putin si ma reuit la mine, cat de inpiedicata eram. Daca mi-ai fi spus atunci ca voi deveni o super eroina neinfricata nu te-as fi crezut nici o secunda. Poate o super inpiedicata.
Inainte de a pleca, observ niste amintiri mai sterse de care nu aveam habar. Eram in clasa a doua cred, si invatatoatea ne-a prezentat o colega noua. Avea un par lung castaniu, pielea maslinie si purta un tricou alb cu fluturasi si o salopeta portocalie. E fetita care ne-a condus pana la atelier.
Se aseaza timid langa mine si se prezinta. Eu fac la fel si incepem sa vorbim vrute si nevrute pana ne atentioneaza doamna ca avem pauze pentru vorbit.
Merg in pas alert si o observ pe micuta tot mai des in tablouri: cu mine in parc, la film, la mine acasa, la ea acasa, la scoala, in pauze, la biblioteca, parca nu mai era nici un loc in care sa nu fie si ea.
Dar unul mi-a atras atentia: eram eu cu ea in parc, cred ca eram in clasa a opta si ne plimbam linistite. Eram imbracate in uniforma si duceam in spate ghiozdanele.
" - Scoala e super plictisitoare. Mi-as fi dorit totusi sa nu fi existat.
- Nu vorbi prostii L! Scoala ne invata chestii de care nu aveam habar.
- Mda, poate ai dreptate, dar tot plictisitoare ramane. Daca ar fi facut-o mai distractiva..."
Si am vorbit despre metode de a da distractie scolii pana in fata brutariei parintilor mei.
" - Maine daca tot e weekend, vrei sa mergem la film? Tocmai a aparut "Tournee du Chat Noir" (alt nume nu mi-a venit de film 😂😂).
- Imi pare rau dar merg cu Alya maine."
L se intrista.
" - Ah sigur, pai duminica?
- Sunt avem de facut proiectul acela la istorie. Il faceam cu Alya, daca vrei sa vii..."
- Nu nu nu, e ok, nu vreau sa va deranjez...
- Nu e nici un deranj, zic si incep sa rad. Ne-ar prinde bine un creier in plus."
L zambeste timid si isi scoate telefonul.
" - Trebuie sa plec, e destul de tarziu. Pa M!"
L fuge si imi face cu mana din mers.

In urmatoarele tablouri am inceput sa o ignor din ce in ce mai mult pe L si stand mai mult cu Alya. De ce nu imi amintesc nimic de L?
Imi simteam creierul incins. Trebuie sa ies de aici. Am pierdut destul timp.
Nu am mai stat sa aflu finalul si am iesit din cort. M-am transformat si am plecat in cautarea Volpinei.