Pierduta-n file

Doar doi copii și ploaia

- De ce am ajuns aici?

- Aici? întreabă ea și se așază mai confortabil pe biroul lui.

- Da, abia ne mai vorbim, rostește el cu teamă în glas.

- Nu înțeleg ce vrei să spui.

- Nu mai suntem cum eram înainte. Îmi doresc iar nopțile când adormeai la mine in brațe, când ne pierdeam vremea pe canapea giugiulindu-ne. Îmi e dor să alergăm prin ploaie, ca apoi când se întețește să ne oprim în mijloc și să te sărut în fața tuturor, să simt că lumea este a mea doar atunci când te țin de mână.

- Dar, nu mai suntem doi liceeni îndrăgostiți. Acum ești șeful și modelul a atâția oameni.

- Nu ai înțeles ceva, iubito, mă doare fix undeva de tot ce am aici, că sunt șef sau mai știu eu ce. Eu te vreau pe tine, să te iau în brațe, să te sărut în ploaie până vine soarele. Dacă asta înseamnă să fii licean accept și dau timpul înapoi doar pentru că alături de tine in acele momente m-am simțit stăpân, am condus lumea de mână cu tine și tot tu ai fost aceea care mi-a intors-o cu susul în jos în doar câteva minute.

- John, dragule...

- Te rog, Isabella, măcar de data asta, arata-mi că nu s-a dus nimic, că totul poate fi reparat, că putem avea din nou dragostea nebună de la început fără să ne pese ce cred ceilalți.

- John, ști că te iubesc mai mult decât orice, șoptește ea și se uită la bărbatul din fața ei, cu acei ochi de ciocolata de care a fost vrăjită din primele clipe.

Își trece ușor degetul mare peste firele micuțe de barbă și încearcă să citească în sufletul acestui om ce înseamnă atât de mult pentru ea. Din doar o mișcare îi prinde bărbia și își izbește buzele de ale lui intr-un sărut cărora amândoi i-au dus dorul. Nu își mai amintește când a fost ultima oară când a făcut asta, era convinsă că bărbatul de lângă ea vrea mai mult, vrea o persoană matură cu care să își împărtășească succesul. Dar mai mult că orice, acum s-a convins că ea este cea alături de care își dorește viața de acum încolo, așa că înainte de conștientiza ce se întâmplă un geamăt ieși din gura ei, așa cum o făceau în tinerețe, primii ani de relație, cei mai frumoși.

Iar acum, sunt doar doi adulți ce tânjesc după timpul trecut, după ce au trăit împreună. Dar, mai mult că niciodată își dau seama că povestea lor nu se sfârșește aici, mulți ani vor fi tot alături, vor împărți succesul lui și al ei, vor avea grijă unul de altul, și de fiecare dată când v-a incepe ploaia se vor săruta în mijlocul străzii și vor începe să sară în băltoace doar pentru a se stropi, așa cum făceau când erau doar doi copii. Iubirea lor ce a durat ceva timp s-a consolidat, și acum sunt doua suflete de copii în trupuri de adulți și cu un vis comun, ploaia.