yes but no

Capitolul 13

2 Octombrie

"În sfârșit mai am puţin și ajung la locul meu. Zilele trecute am fost super ocupată pentru că da, teme, învățat și oricât aș fi vrut să vin aici n-am putut. Acum sunt cea mai fericită persoană, în sfârșit pot să vin liniștită aici și să mă relaxez. "

-Hei.

"Sau poate m-am înșelat. "

-Hei.

-Îmi dai voie?

"Aprob dând din cap și îi zâmbesc. Mă bucuram că era aici. Te bucuri că e aici? Oh, evoluezi . Mă simt mândră. Știu, zilele astea n-am avut timp nici de mine, dar serios acum, chiar voiam să vorbesc cu cineva. "

-Știi, îmi pare rău că am reacționat așa zilele trecute. Nu știu ce naiba s-a întâmplat. Probabil aveam o stare mai proastă și...

-Nu contează. E ok, stai liniștită.

"Îi zâmbesc iar și îmi dau părul după ureche. Și chiar așa, eu m-am enervat, nu trebuia să reacționez așa, nu știu ce mi s-a întâmplat. Oricum, trebuie să mă revanșez și totuși, sunt curioasă dacă în ultimele zile a mai făcut ceva. Și nu neapărat dacă a făcut ceva în legătură cu ea, ci pur și simplu dacă e ok. "

-Uite, deja niciunul din noi nu mai avem niciun subiect de discuție, deci ce zici să ne jucăm ceva?

-Și zici de mine că sunt copilăroasă. Ce să ne jucăm?

"Acum nu știu care din noi era mai copilăros. Eu sau el? Care mereu venea cu "minunatele" lui idei. "

-Adevăr sau provocare.

"Ridic din sprâncene și încep să râd. Nu m-am mai jucat demult timp, ce-i drept, chiar dacă era jocul meu preferat din copilărie. Nu că acum aș fi mare, dar timpul a trecut și generația noastră s-a schimbat. Acum nu mai știm care e adevărata distracție și mi-e dor de momentele alea când nu știam multe lucruri, dar totuși știam să fiu fericită mereu. "

-Bine.

-Uite cum facem. Schimbăm regulile jocului.

-Poftim?

-Atunci când alegi adevăr eu îți dau o întrebare. În caz că nu vrei să-mi răspunzi la ea, după, obligatoriu, trebuie să faci provocarea dată de mine. Dacă o refuzi și pe aia, am câștigat. Și cel care adună cele mai multe puncte la final, câștigă.

-Pf, ok. Începi tu.

-De ce vii la același loc mereu?

-Ţi-am mai răspuns la întrebarea asta. Trebuie s-o fac iar?

-Dacă nu răspunzi, urmează provocarea.

-Pentru că m-am obișnuit să vin aici, bine? Acum urmez eu.

-Mă așteptam să răspunzi așa.

-Așa cum?

-Scurt și la obiect.

-Nu am ce să dezvolt.

-Ok. Hai, întreabă-mă.

"Nu prea am ce să-l întreb, să fiu sinceră. Sau bine, nu-mi vine nimic acum în minte din ce aș putea să-l întreb.Ba da,ai ceva ce vrei să-l întrebi. Presupun că dacă tot ne jucăm adevăr sau provocare cu regulile inventate de el, am ocazia să-l întreb și eu chestia asta, nu? "

-Ai mai făcut-o?

-Ce să fac?

-Nu face pe prostul.

-Dacă te referi la ceea ce mă gândesc, nu. N-am mai făcut-o.

-Minţi?

-Ne jucăm "adevăr sau provocare" nu "minciună sau provocare" .

-Ce glumeţ. Dacă îmi spuneai că da, jur că îți dădeam una în momentul ăsta. Și nu-mi păsa ce aveai de gând să faci, chiar îți dădeam una.

-Ce dură, nu creeeed. M-a luat frica deja.

-Nu mai râde , eu chiar sunt o dură.

-Am trăit să o aud și pe asta. Aștept să mă bați... cum o făceai înainte.

""Cum o făceai înainte"? Nu cred că era nevoie să zică asta. Înainte când ne spuneam asta, de fapt, ca prin minune ajungeam unul în brațele altuia și aia era bătaia noastră. Bine, deși mă tachina el într-una și mă enerva enorm de tare. Dacă aș face asta acum, ar însemna să fim ca înainte ,deci nu e o idee bună. "

-Știi foarte bine că înainte îmi era milă să dau în tine.

-Acum nu-ţi e milă?

-Nu.

-Nu?

-Ţi-aș dovedi acum că nu, dar n-am niciun motiv ca să te bat, așa că nu văd de ce aș face asta.

-Atunci trecem la provocări.

-Parcă era altfel regulamentul.

-Regulamentul e făcut de mine, deci jucăm așa cum vreau eu.

-Asta e o provocare? Să te bat?

-Să-mi dovedești că nu ţi-e milă.

"Nu. Nu mi-e milă. Nu-mi pasă. Iar te minți singură, fato. Dar cu siguranță n-aș da în el. Niciodată.Se ridică în picioare și îmi zâmbește. "

-Prinde-mă.

"Nici nu apucă bine să spună, că îl văd cum pleacă alergând de lângă mine, uitându-se în urmă. Doamne, aleagă prea repede. Cum aș putea eu să-l prind? Abia dacă pot să alerg de aici până la mine acasă fără să obosesc. Și ţin să precizez că e un drum oarecum scurt. "

-Așteaptă-mă! Oprește-te, te rog!  Nu. Mai. Pot. Să. Alerg.

"Tot continua să alerge, așa că eu renunț. Nu mai alerg după el. De ce vrea să alerg după el? Să nu-mi zică faza că și asta face parte din provocare. Eu renunț. Mă așez pe jos. Bine, reformulez, mă întind pe jos. "

-Ce dracu'... Malia!

"Îl aud cum strigă din depărtare. Acum urmează să mă joc și eu puțin cu el, nu doar el cu mine. Dacă el a făcut regulamentul, asta nu înseamnă că eu nu pot trișa, nu? Închid repede ochii până să ajungă aproape de mine și încerc să-mi ţin respiraţia. "