yes but no

Capitolul 12

27 Septembrie

"Încă puțin și ajung acasă. Doamne, jur că o să-mi fie dor de locul ăla. Am zis eu că n-o să mă acomodez, dar în ultimele zile deja mă simțeam ok și nu mai voiam să plec. Și doamne, bătrânelul ăla, e așa sufletist și am vorbit despre toată viața lui. A trecut prin multe și totuși a trecut peste toate. Sper să fiu și eu la fel de puternică.Iau telefonul și citesc ultimul mesaj de la el. Mă întreabă dacă sunt bine. Hm, da, sunt.Nu ești.  Tu taci. De atunci n-am mai vorbit. A obținut ce a vrut de la mine, l-am ajutat cu sfaturi, acum ce mai vrea?  Oh, da, și mai multe sfaturi și să vin acasă ca să îl ajut iar. Ajung la locul meu și mă așez pe bancă. Cei doi copii, Katea și băiatul pe care habar n-am cum îl cheamă, stau pe banca din față și îmi fac cu mâna. Mă bucur că măcar ei sunt ok. Le fac cu mâna înapoi și le zâmbesc."

-Aaaaa!

"Sar în sus. M-am speriat îngrozitor la auzul strigătului din spatele meu.M-am întors nervoasă."

-Du-te dracu'!

-Poți să nu mai ţipi așa și să vorbești frumos? Sunt copii pe aici.

-Tu poți în pana mea să nu mă mai sperii așa?

-Pana ei, auzi. De ce nu mi-ai mai răspuns la mesaje?

"Ok, ce răspuns pot eu să-i dau acum? Știi, mi-am pierdut telefonul. Nu. Știi, nu mai am minute. Nu, pentru că sunt pe abonament. M-a pedepsit și mi-a luat telefonul. Nu,cu siguranță bunica nu ar face asta. Am avut treabă cu vecinul sexy. Aș putea spune asta, dar nu. "

-Nu le-am primit.

-Oh, serios, pe toate 35 de mesaje pe care ţi le-am trimis, nu ai primit niciunul?

-Niciunul.

-Ce mincinoasă.

-Idiotule,pe mine nu mă faci mincinoasă. Acum spune repede ce sfaturi mai vrei să-ţi dau și lasă-mă.

-Stai, ce? Deci asta era?

-Ce să fie?

-Te-ai supărat că ți-am zis să-mi dai sfaturi cu ea?

-Ce? Nu. Deci, ce sfaturi mai vrei în legătură cu aia?

-Cu aia.

-Nu mă mai imita și bine, cu fata aia. E mult mai ok așa?

-Minunat.

"S-a așezat lângă mine și începe să râdă. De ce râdea? Se vedea destul de clar că încearcă să se abțină să nu râdă, dar totuși o făcea. Ok, oare am ceva pe faţă? E ok? De ce râde? Încerc să-l evit și să-mi mut privirea. Aș fi putut să-l întreb ce s-a întâmplat, dar nu. De ce? Pentru că așa sunt de când mă știu.Cu un orgoliu cât mine de mare...și cât mine de idiot. "

-Ai de gând să stai aici și să mă eviți?

"La ce nervi aveam, nu aveam de gând să stau acolo, îmi venea să-i dau și o palmă în momentul ăla. Și nu știu lucrul care mă îngrozea mai tare. Faptul că râdea fără motiv sau faptul că eram într-un fel sau altul.... geloasă. "

-Ai dreptate, trebuie să plec. Ne mai vedem.

"Îmi cuprinde mâna și se oprește din râs. Mă uit la el, apoi la mâinile noastre. Nu voiam să mai stau acolo. Deja simțeam cum o să bufnesc și nu voiam să ajung să ţip în tot parcul. Până la urmă, nici nu știu de ce reacționam așa. Eu eram aia 'nepăsătoare',nu? "

-Dă-mi drumul.

"Îi spun printre dinţi apoi mă uit nedumerită la el. "

-Tu chiar nu ai aruncat asta...

"Nu înțelegeam ce voia să spună. Îmi retrag mâna când în sfârșit mi-am dat seama. Îmi duc cealaltă mână la încheietură și încerc să ascund micuţa brățară pe care o primisem.... acum ceva timp. "

-Nu aveam cum s-o arunc.

"Și l-am lăsat iar cu ochii în soare. Uneori fac chestii atât de ciudate încât mă surprind și pe mine. Și e logic, nu puteam să arunc un lucru atâta timp cât îmi promisesem ceva. Și deși știu că eram și eu vinovată, a fost acolo pentru mine în ciuda tuturor lucrurilor oribile pe care i le-am făcut, într-un fel  în care nimeni altcineva nu a făcut-o. Nu puteam să renunț la o persoană atât de ușor cum renunța ei la mine. "