yes but no

Capitolul 8

10 Septembrie

"Nu l-am mai văzut de 3 zile. Oare l-au ajutat sfaturile pe care i le-am dat? Oare e cu ea acum? Mă rog, sper ca măcar la el să meargă și să le pună în aplicare,dacă la mine n-au mers niciodată. "

12 Septembrie

-Hei.

"Acel hei. El era. "

-Hei.

-Ce faci?

-Eram pe Facebook..

-Vorbeai cu el?

-Oh, nu.. De fapt, așteptăm să intre mai mult..

-Și a intrat?

"Și a venit. "

-Nu, încă nu.

"Se așează lângă mine și îmi zâmbește. Probabil nu-și dă seama că este vorba de el..."

-Tu ce ai făcut cu ea? Aţi vorbit?

-Nu.. De fapt, aveam de gând să fac asta.

-De ce nu o faci?

-Nu găsesc momentul potrivit. În plus de asta, mi-e teamă de reacția ei. Cum am zis, nu știu dacă simte ceva sau nu pentru mine.

-Dă-ţi și tu seama din comportamentul ei când e cu tine.

-Păi tocmai.. Nu pot să-mi dau seama. Presupun că nici ea nu știe ce vrea.

"Mă bucur că nu sunt singura care nu știe ce vrea. "

-Dar totuși poți să încerci, încercarea moarte n-are.

-Știu, dar..

"Și uite așa iar îl încurajez să o facă. Da, dar poate așa el era fericit. Și asta era tot ce conta."

-Ia uite..

"Era o scrisoare. Era o scrisoare pe jos pe care scria :
Poate nu mă pricep la chestiile astea, nu mă pricep să exprim ce simt, să iau decizii ,să știu ce vreau, să privesc pe cineva în ochii sau să fiu atentă la cei din jurul meu, dar sper să fie bine și să ne împăcăm și de data asta. Cu drag, fata care te iubește enorm. "

-O, Doamne...

-Scrisoarea asta trebuie sa ajungă la băiatul respectiv.

-Sigur este scrisă de Katea.

-Cine e Katea?

-Fata căreia i-am dat trandafirul înapoi.

-Atunci sigur pot să găsesc eu băiatul. Am plecat.

"A luat scrisoarea cu el și a plecat. Sper să îl găsească, sper să se împace iar. Ea chiar îl iubește, și din câte am văzut și el o iubește pe ea. Nu vreau să treacă prin aceiași istorie ca și a noastră a mea și a enervantului care tocmai a plecat cu scrisoarea și care, se pare că, tocmai o să aibă o relație cu acea fată. "

13 Septembrie

-Hei! Unde te duci?

-Tocmai voiam să mă duc acasă. Ce ai făcut? L-ai găsit? I-ai dat scrisoarea?

-Da, da, da. Și ghici ce. S-au împăcat.

-Serios?Doamne,n-ai idee cât de mult mă bucur pentru ei.

-A întrebat de tine.

-Da? Ce a zis?

-"Unde este fata aceea șatenă?"

-Oh, ok.

"Nu puteam să mă abțin și râdeam de felul în care îl imita pe cel mic. "

-Și după m-a întrebat dacă.. suntem împreună.

-Poftim? Ce i-ai zis?

-Adevărul.

-M-am liniștit. După mă bătea fata aia dacă afla.

-E da.

-Da. Mă vedeai cu un ochii vânat sau ceva.

-Nu-mi pasă ce crede lumea. Dacă suntem sau nu.

-Serios? Dacă eram în locul ei și ziceai asta unei fete oarecare practic cu care n-ai nicio legătură, îți zburam capul.

-Dar ce dură ești tu.

-Mereu am fost. Acum.. Trebuie să plec.

"Și am plecat... Nu îi pasă ce zice lumea? Adică poate să fie cu mine ca și cum ar fii cu ea? Adică pe mine mă compară cu ea? Nu, eu nu pot să fiu comparată cu cineva. Nu pentru că sunt eu specială sau ceva, doar pentru că nu vreau ca nimeni să fie în pielea mea, mai ales că sunt genul care mereu nu știe ce vrea și pică mereu la mijloc și confuză.În orice situație, nu doar în domeniul dragoste la care oricum eram bâtă și nu mă descurcam, oricât de mult aș fi vrut să fac asta. Poate nu sunt întocmai perfectă, dar totuși mă accept așa cum sunt. "