Mă îndrept precaută spre mulţimea de tineri care se bucurau din plin de cele 15 minute adorate de ei, adică pauza. Mă uit în stânga şi în dreapta ca nu cumva să mă întâlnesc cu el, şi ziua să mi se strice instant. Dar din fericire nu este prin preajmă. Răsuflu uşurată şi păşesc cu încredere pe aleea pavată de culoare portocalie. În jurul unei bănci este adunată gaşca, care este formată din Jake, Dennise, Anne,Mike, un tip drăguţ, care din păcate nu a fost înzestrat cu o minte prea strălucită, si câteodată mă întreb dacă are ceva în capul ăla . Profitând de absenţa lui, mă arunc veselă pe bancă între Anne şi Mike.
- Eşti cam veselă azi rază de soare, exclamă Anne împingându-mă uşor cu umărul.
- Să zicem că asta este ziua mea bună, îi răspund eu zâmbind. Doar e vineri nu-i aşa?
- Deci ce facem în seara asta? Întrebă Anne entuziasmată.
- Shopping? Doar suntem în Paris.
- Aş vrea dar în seara asta nu pot. Am ore suplimentare de balet, spuse Dennise dezamagită.
- Deci shopping-ul cade, zic eu gânditoare.
La noi este o regulă de aur: nu mergem la cumpărături dacă nu suntem toate trei. Ori împreună, ori deloc, asemenea celebrului citat: toţi pentru unu' şi unu 'pentru toţi.
Tresar speriată când două palme îmi acoperă ochii, astfel întrerupându-mi minunata privelişte care constă în grupul de băieţi din echipa de baschet. Sper să nu fie cine cred eu că este, te rog spune-mi că nu e Chris care a venit să-mi strice ziua intenţionat.
- Ţi-a fost dor de mine Alice? aud aceeaşi voce cunoscută, arogantă şi foarte enervantă.
Îi arunc un scurt şi tăios "nu" şi-i iau mâinile din dreptul ochilor mei. În timp ce Jake şi Mike se bucurau la maxim de apariţia lui, eu blestemam în gând ziua în care l-am cunoscut.
- Te bucuri că mă vezi? De fapt cine nu s-ar bucura? Sunt super hot să recunoaştem, îşi răspunde el la întrebare cu un narcisism ieşit din comun şi poziţionându-se în faţa mea.
- Mda...explodez de fericire să ştii. Să te văd pe tine în fiecare zi, asta e cea mai îngrozitoare tortură, îi răspund eu din cale afară de arogantă mutându-mi privirea în altă direcţie.
Şi asa vinerea mea frumoasă s-a transformat în una cât se poate de monotonă. Când în sfârşit clopoţelul ne-a anunţat că pauza s-a terminat, ne-am luat genţile şi am plecat fiecare la cursurile noastre.
- Ne mai vedem iubire, îmi spuse Chris făcându-mi cu ochiul.
L-am ignorat şi mi-am continuat drumul spre intrarea liceului. Singurele momente de libertate de care mă bucuram erau în timpul cursurilor. Slavă Domnului că n-avem cursuri comune. Primele două ore au trecut foarte greu, timp în care am crezut că-mi pierd minţile. În capul meu este un amalgam de formule fizice şi chmice de simt c-o să-mi explodeze din clipă în clipă. Singurele ore în care m-am mai relaxat au fost cele de pictură, şi din fericire am picat cu Anne în clasă.
În sfârşit a venit şi pauza de masă bine meritată, timp în care sper să nu-l văd, aşa că mă îndrept cu paşi repezi spre cantină. Le văd pe Dennise şi Anne la coadă, aşa că profit, îmi iau o tavă şi mă bag între ele.
- Vă rog spuneţi-mi că nu mai avem pasta aceea verde oribilă pentru a patra zi la rând. Doar suntem în Paris. De ce nu putem să savurăm delicatesele lor?
- Chiar vrei să ştii? mă întrebă Anne cu subînţeles.
Oftez uşor şi mă mulţumesc să-mi iau o brioşă şi un suc de portocale şi-mi arunc privirea prin cantină căutând o masă liberă.
