Când m-am trezit de dimineaţă aproape am suferit un atac de cord, văzându-l pe Chris dormind lângă mine şi bineînţeles trecut de partea sa stabilită. Acum stau pe marginea patului, privind biletul de la concert şi întrebându-mă ce am făcut să merit asta. Îl privesc cum doarme, liniştit şi nu seamânâ deloc cu diavolul care preia controlul când este treaz. Privesc pe geam porţiunea de lumină reflectată pe aleea pavată de razele soarelui ce au pătruns printre brazii deşi ce înconjoară motelul. Dacă nu aş lua în considerare circumstanţele, locul ăsta este drăguţ şi liniştit şi ziua nu mai pare aşa horror. Linişea din cameră este întreruptă de un zgomot prelung produs de stomacul meu. Îi pun mâna pe umăr şi îl zgâlţâi uşor pentru că stomacul meu protestează din ce în ce mai tare.
-Chris, trezeşte-te odată! Îl mişc de zor până începe să deschidă ochii şi nu mă opresc până nu îl văd treaz pentru a nu mă fenta şi a se culca la loc.
Se uită la mine preţ de câteva secunde, după care analizează camera ca şi când nu îşi mai aduce aminte cum sau de ce a ajuns aici. Da, Chris nici eu nu sunt prea încântată de camera asta de motel.
-Am văzut un local aseară la vreo zece minute depărtare şi mă gândeam să mâncăm acolo.
Chris se ridică în coate, îşi ia telefonul şi sună pe cineva care aparent nu a răspuns ceea ce îl face să-şi dea ochii peste cap. Surprinzător, nu este prea vorbăreţ în dimineaţa asta. Sărind peste rutina de treizeci de minute de dimineaţă, se îmbrăcă în linişte, îşi ia portofelul care era aruncat pe un fotoliu ponosit şi plecăm amândoi fără să scoatem un cuvânt.
Când intrăm în ceea ce trebuia sa fie un restaurant, Chris alege o masă de două persoane de lângă geam, unde suntem urmaţi de o chelneriţă plictisită care ne întreabă dacă vrem cafea şi dacă ne-am decis ce vrem să comandăm.
-Având în vedere cum arată restaurantul ăsta mâncarea este chiar bună, îi zic savurând o clătită pufoasă scăldată în sirop de ciocolată. Şi acum ce urmează să facem? Vreau sa ajungem acasă, chiar dacă va trebui să îi explic lui Steve de ce nu am ajuns la festival deşi i-am promis.
- Facem autostopul şi ne rugăm ca unui tirist să i se facă milă de noi şi să ne ducă până în Beverly. Glumesc, îl aşteptăm pe Jake care va veni cu o rezervă de benzină şi vom pleca acasă, continuă observând teroarea ce mi se putea citi pe faţă şi furându-mi căpşuna ce trona pe muntele de clătite.
Sincer nu ştiu cum l-am convins pe Chris să mâncăm aici, deoarece el preferă restaurantele unde îţi laşi cam toţi banii din portofel odată pentru a achita nota. Localul nu ar fi urât dacă nu ar avea igrasie la colţurile pereţilor, găuri în scaunele tapiţate cu un material ce imită pielea , dacă ar mirosi cât de cât decent când te apropii de bucătărie sau dacă nu ar fi fost poziţionat într-un loc aproape pustiu .Şi să nu uit de chelneriţele care îţi aruncă o privire ascuţită când văd că te-ai aşezat la masă şi care se mişcă parcă în reluare în timp ce mestecă gumă într-un mod vizibil.
-Eşti bine? Îl întreb pe Chris care pare destul de debusolat şi depresiv că este obligat să-şi petreacă ziua cu mine. Dacă m-ai fi ascultat nu am mai fi fost acum aici, dar cred că am înrăutăţit mai rău lucrurile cu remarca mea aproape răutăcioasă.
Nici nu l-am lăsat să răspundă că i-am făcut semn spre cana lui de cafea. Tocmai atunci a realizat şi el că nu amesteca zahărul cu linguriţa, ci cu pixul pe care chelneriţa l-a uitat pe masa noastră. Şi-a ridicat ambele mâini de pe masa şi s-a strâmbat într-un mod amuzant, unele din puţinele momente în care Chris m-a făcut să râd. Şi-a scos portofelul şi a pus pe masă lângă suportul de şerveţele două bancnote mototolite şi m-a surprins faptul că a plătit şi pentru mine, lucru ce nu îl vezi la Chris prea des.
Drumul înapoi la motel a fost puţin mai relaxant deoarece norul de tensiune ce plutea deasupra capului lui Chris şi care arunca cu fulgere s-a risipit. Tot drumul am vorbit despre scenarii mult mai rele care ni se puteau întâmpla, iar faptul că am fi putut fi ciopârţiţi de un ciudat din pădure cu o drujbă, mâncaţi de un urs sau să găsim victime ale recepţionerului ciudat ascunse sub saltea sau în dulap m-a făcut să mă mai liniştesc puţin şi să cred în acelaşi timp că amândoi ne uităm prea mult la filme de groază. Când eram în apropiere de motel, am auzit voci şi printre crengile brazilor am putut vedea câteva maşini, ceea ce m-a mai liniştit ştiind că nu suntem singurii cazaţi aici. Deşi nu mai erau maşini parcate aici şi ştiam că suntem singuri aseară mi s-a părut că vedeam umbre trecând prin faţa geamurilor noastre poate unde eram puţin neliniştită sau poate erau crengile copacilor ce arătau înfricoşător.
-Surprizăă! Ţipă Anne şi Dennise în cor în timp ce îşi lasă bagajele pe jos şi mă iau amândouă în braţe.M-am uitat printre ele şi i-am văzut şi pe Jake, Mike, încă doi băieţi pe care nu îi cunosc dar i-am văzut la bar cu Jake şi nu în ultimul rând Steve pe care nu aş fi vrut să îl văd azi sau prea curând.
-Doar tu să te distrezi? Am zis să profităm de ocazie şi să ieşim toţi pentru că nu am mai făcut-o de ceva vreme. Nu te superi că ţi-am invitat prietenul,nu? Mă întreabă Anne în timp ce face un semn din cap spre Steve ce îşi parca motocicleta.
I-am zâmbit în momentul în care privirea lui a intâlnit-o pe a mea, şi m-am îndreptat spre el pentru a îmi cere scuze pentru a mia oară. Cele aproximativ zece minute în care am vorbit retraşi de restul grupului au fost destul de stânjenitoare, dar în acelaşi timp m-am simţit uşurată deoarece i-am demonstrat că toată poveste asta este adevărată, ci nu o scuză penibilă. Cât timp am vorbit cu el nu am putut să nu-l remarc pe Chris care se uita urât la noi şi se strâmba în spatele lui Steve. Ce e în neregulă cu tine? îi mimez claunului meu de prieten când Steve e concentrat pe scrumul de ţigară ce i-a făcut o pată negricioasă pe blugii lui noi de la Levi's. Mă rezem de capota maşinii lui Jake şi îl privesc pe acesta şi prietenii lui cum cară în camera de motel tot felul de genţi frigorifice, bagaje sau ustensile de camping, întrebându-mă cum vom încăpea toţi într-o cămăruţă cu un pat dublu şi un fotoliu amărât. Nici nu vreau să mă gândesc la ultima excursie la munte când ne-am rătăcit şi am reuşit să capăt o răceala pe cinste.
-Vreau să ştii că nu sunt supărat pe tine. Toată lumea ştie că vărul meu este un dobitoc, şi când am auzit că vii cu el mă aşteptam că nimic bun nu se putea întâmpla. Mă bucur că eşti în siguranţă, îmi spune el apropiindu-se din ce în ce mai mult.
Ultimele cuvinte le-am auzit înăbuşit, deoarece toate simţurile mele parcă au luat-o razna în momentul în care Steve şi-a apropiat buzele de fruntea mea şi a sărutat-o delicat. Momentul ăsta putea să fie cel pe care îl tot aşteptam, în care Steve mă ia în braţe şi mă sărută pasional, dar universul nu a fost de partea mea:
-Imi pare rău să vă întrerup porumbeilor, dar plecăm în excursie, ne anunţă Chris nu foarte încântat aruncând un rucsac la picioarele noastre. Continui să îl sorb din priviri pe Steve când acesta merge în faţa mea, şi am simţit cum obrajii mei au căpătat o nuanţă de roz când s-a întors la mine şi mi-a zâmbit
