O dimineaţă liniştită de toamnă, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Toţi elevii şi studenţii din cămin se bucură de libertatea dinaintea începerii şcolii, relaxându-se, citind o carte sau savurând o cană fierbinte de cafea, în timp ce urmăresc de la fereastră trecătorii grăbiţi de pe bulevad. Doar în apartamentul cu numărul 28 haosul este la el acasă, vocea mea auzindu-se până la turnul Eiffel.
- Chris, îţi zic pentru ultima oară, că dacă nu ieşi din baie în momentul ăsta sparg uşa, ţip eu nervoasă bătând cu pumnii în uşă.
Spre dezamăgirea mea, trebuie să împart baia cu Chris, ceea ce este o mare problemă. Petrece mai mult timp în faţa oglinzii decât o fată, sau poate a murit? Nu cred. N-am eu norocul ăsta.
- Încetează să-ţi mai aranjezi părul ăla că oricum îţi stă groaznic. Şi de ce mama dracu ţi-ai adus oglinda de acasă dacă ştiai că te vei muta în baie?
- Alice, vrei să taci? Sau mai bine şterge-o de aici, se auzi vocea lui plictisită, semn că încă mai trăieşte.
- Ce nu înţelegi? Am şi eu nevoile mele. Sunt fată pentru numele lui Dumnezeu!
- Puţin îmi pasă de crizele tale adolescentine. Acum dispari!
- Sper să aluneci şi să-ţi spargi capul lipitoare! strig eu şi mai tare lovind uşa cu piciorul.
Dintr-o dată mi-a venit o idee cum aş putea să-l scot pe idiot din baie.
- Dacă tot nu pot să-mi iau spuma de păr din baie aş putea folosi unul din produsele tale pentru păr? Să vedem ce avem aici...
- Nuuu! Începe el să ţipe ieşind ca o tornadă din baie, alergând către comoara lui preţioasă. Nici măcar să nu te atingi de ele.
Profitând de ocazia asta am intrat în baie, şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să încui uşa.
Stau în pat răsfoind plictisită o revistă, gândul meu fiind pe meleaguri îndepărtate. Numai gândul că parvenitul ăla este în camera alăturată, mă înnebuneşte. Acum ar fi trebuit să-mi trăiesc visul. După o mulţime de rugăminţi şi promisiuni de abia mi-am convins părinţii să mă lase să-mi urmez cursurile aici, alături de prietenele mele. Uite-mă în Paris, trăind cel mai oribil coşmar, cu diavolul în persoană drept coleg de apartament.
Dintr-o dată simt cum doi colţişori mă muşcă de deget. Când mă uit, văd un şobolan gri cum mă urmăreşte cu doi ochi mici negri, asemenea unor mărgele. Scot un ţipăt de spaimă, după care sar ca arsă din pat, fugind afară din cameră cu viteza luminii. Prima oprire, pe măsuţa de lemn din living, unde chestia aia nu poate urca. Micuţa rozătoare tâşni pe canapeaua din piele neagră, începând să roadă de zor la ea. Cu lacrimi în ochi, încep să ţip pentru a o speria, sperând că va ieşi din cameră. Urăsc hamsterii, şoarecii, şobolanii şi toate aceste creaturi cu ochii mici şi diabolici şi colţişorii lor ascuţiţi. Întrebarea e ce pana mea caută creatura asta aici? Pe unde o fi intrat? În cele din urmă, speriat de ţipetele mele Chris apăru în cadrul uşii, sprijinindu-se de tocul acesteia.
- Ce cauţi tu cocoţată acolo? Te crezi Tarzan? Mă întreabă el uitându-se chiorâş la mine.
- Ia dracu şobolanul ăsta de aici şi nu te mai uita la mine ca prostu', strig eu arătând cu degetul spre creatura care încă rodea la canapea.
Chris începuse să râdă ţinându-se cu mâinile de burtă, în timp ce eu îl priveam cu ură.
- În primul rând este o Chincilla, nu un şobolan. În al doilea rând l-ai speriat pe micuţul Timmy cu strigătele tale disperate, spuse acesta după ce se opri din râs.
