Doar eu și cu mine...

Capitolul 1: " Rolul meu e să-i fac pe ceilalți să sufere. "

   

        E vineri. Ultima zi din săptămână. Nu că îmi dau foarte mult interes față de școală, însă tot trebuie să mă deplasez către acea instituție inutilă.

        La școală mi-am "câștigat" rolul de fata ciudată, satanistă, fata rea, diabolică și multe altele. Deşi nu e ceva de bine, mie îmi place acest rol. Surprinzător, nu?

       Iubesc ca lumea să mă urască. De fapt, chiar mă urăşte toată lumea. Dar nu mă deranjează.

       Stau în cameră, la cămin, cu nişte fete complet... diferite, să zic așa.  Prea "barbie" pentru mine. Ceea ce-mi convine e că toată lumea îmi ştie de frică.

        Iubesc asta!

      Mereu îmi spun că sunt înfricoșătoare, dar ador asta. Știți cum se zice: " Cu cât mai rea, cu atât mai respectată. " Oricum, nu-mi pasă absolut deloc de ce cred alții despre mine, îmi pasă mai mult de respectul pe care mi-l oferă atunci când suntem față în față. 

     Ne trezim și suntem gata de școală, din păcare. Eu mă duc singură, nu am nevoie de companie, nu am nevoie de prieteni. Singură stau şi în bancă, în spatele clasei. Nu-mi place să fiu acompaniată de nimeni. Singurătatea ne e cea mai bună prietenă, în fazele grele din viața noastră, ea, culmea, nu ne părăsește. Am simțit asta pe pielea mea. Dar e în regulă, m-am obișnuit.

      Înainte nu eram în aceeaşi școală cu soră-mea, dar am fost exmatriculată din școala anterioară,  deoarece voiam să dau foc la clasă după ce toți profesorii au sărit în capul meu, din cauza unor tipi ce îmi comentau și le-am cam tăbăcit moaca. 
      Era chiar distractiv, însă a trebuit să vin la o altă școală în urmă cu câteva luni. Insa am știut cum sã mă fac impusã. Vanesa Vallente să nu știe?

       Ador să fiu privită altfel, precum: eu să fiu personajul negativ, nu e pe lumea asta ceva care să-mi placă mai mult.

        Bine, doar pizza.
 
       Sunt de o lună la școala soră-mii. Ea este cea mai populară din școală, era miss " barbie" din școală – un lucru ce mă dezgustă total. Ce mă amuză foarte tare, a fost atunci  când au văzut acești colegi ce soră geamănă are Teresa, nu le veneau a crede.Când le-am văzut fețele, îmi venea sã râd de ei, dar stai. Vanesa nu râde.

     Dar în fine, chiar ignoram, uneori, comentariile negative. Dar bineînțeles, nu le ignoram ca să nu-mi pese de ele, ci să mă răzbun pe ei mai târziu.

       Ajung la școală și mă pun în bancă. Colegii erau obişnuiţi cu fumul meu de țigară de dimineață. Mă pun în bancă și-mi fumez liniştită ţigara. Colegii vin în clasă pe rând și mai observam unele "dive" că se înecau, săracele, în fumul de ţigară. Dar nimeni nu avea curaj să-mi spună ceva.

     Aveam matematică, o materie la care obișnuiam să reușesc să am medii peste 9, de obicei. Nu învățam, doar prindeam din clasă dacă eram atentă. Dar doar la matematică, la celelalte materii...văd eu cum voi trece.

    Profu' era obişnuit cu mine, cu comportamentul și manifestările mele. Intră și profu' în clasă:

     — Bună dimineața, copii! ne salută el cu zâmbetul până-n urechi.

     — Bună dimineața, domnule profesor! spun și  colegii mei în cor.

       Eu stăteam liniştită în banca. Încă nu-mi terminasem ţigara și telefonul meu bipuia de la unele notificări pe care le primisem.