Doar eu și cu mine...

Capitolul 4: ,, Totul duce către ceva!"

    
      Una dintre ele dă să mă apuce de păr, dar eu sunt mai rapidă și într-o fracțiune de secundă îi sucesc mâna la spate. O văd cum scrâșnește din dinți privindu-mă nervoasă și cu ochii mici.

    — Nu-i voie, scumpete! spun și mă răsucesc pe călcâie și i-o răsucesc și mai tare.

    Se scrâșnea de durere, adoram acest lucru. Ador la nebunie să fac pe cineva să sufere. Nu știu dacă sunt bolnavă mental sau doar am niște gânduri negative ce stau ascunse deocamdată în mine. Dar dacă sunt gânduri negative, vreau să le las să iasă la suprafată cât mai mult...! Ador să văd lumea cum suferă.

   Îi țineam mâna sucită la spate iar celelalte priveau fix ca două proaste. Mă amuzam foarte mult în sinea mea de temperamentul celor două, erau atât de jalnice, nici nu se mișcau s-o ajute pe " mica " prințesă.

     — Dă-mi drumul, mucoaso! zice ea încercând să scape din strânsoarea mea. O să plătești! Proastelor! Ajutați-mă! Nu stați ca mămâile acolo! își mută privirea către cele două păpuși.

    Celelalte fete vin spre mine. Una dă să-mi apuce mâna dar eu o lovesc cu piciorul. Cealaltă vrea să mă tină să nu o mai lovesc pe prietena ei cu piciorul, dar o lovesc cu capul în gură și se îndepărtează amândouă de mine.

   Da știu. Sunt sălbatică
Dar vedeți voi? Până să mă ia căminul eu am crescut pe stradă. Acolo am învățat să mă apăr singură. Pe stradă am învățat că nu trebuie să ai încredere în mine. Că tu, ești cel mai sigur om!

      Îi dau drumul divei din strânsoare si le las și pe celelalte două. Privirile lor erau atât de neinteresante, încât în capul meu mă prăpădeam de râs. Unele fete sunt atât de proaste, încât, aș crede că nu au raționament.
 
   — Ce fel de fată mai ești și tu? spuse blonda tupeistă iar eu îmi arcuiesc o sprânceană imediat, iar ea face ochii mici pentru a-mi aștepta un răspuns într-un mod ciudat, pentru a mă intimida - însă nu a nimerit persoana potrivită.

   Eu o privesc ironic, și văzând că ele nu mai fac nimic, mă apropii de ele și le scuip pe toate trei în ochi. Fete ca ele am mai văzut pe unde am fost. Dive pe dinafară, iar pe dinăuntru...niște proaste și panarame de doi lei.  Ele se alarmează imediat și țipă disperate și le închid gura pentru a mai spune ceva:

   — Data viitoare aș aprecia dacă m-ați ocoli! le spun eu și dau să plec dar vocea uneia dintre ele trei mă oprește și nervii îmi cresc și mai mult.

    Le voi umfla moaca  în curând!

    — Nu te crede importantă! De mine nimeni nu se ia! O să te zic lui Raimond! zice blonda cu un zâmbet victorios și fața i se face palidă, și acum arăta și mai proastă.

    —  Vai. Ăsta cine mai e? Făt-Frumos din lacrimă? Ar trebui să-i iau un covor roșu să-l întâmpin cum se cuvine, prințeso?

    — De fapt e zmeul din căcatul ăsta, mă corectă blonda cu un zâmbet și mai prostesc de parcă zise ceva interesant. O să ai de a face cu el, ciudato, nu știu dacă vei mai deschide gura la el.
  
     — Cum te cheamă, draga mea? O întreb cu o voce caldă și calmă pentru prima dată în ziua aia.

     — Emilia! Și? spune blonda cu sprâncenele încruntate.

    — Hm, nu, doar că îmi aduci aminte perfect de o actriță.

     — Normal! Eu sunt o stea! zice ea fluturându-și părul blond și îmi venea să o scuip iar.
 
     —  Da, da! Semeni cu iapa lui Zoro! spun eu ironică. Aveți multe asenănări, într-adevăr. Doar că gramul de cunoștințe ale tale sunt mai minime decât iapa.

    Celelalte fete chicotiră, iar blonda se rosi la față. O privesc indiferentă și îi fac cu ochiul și ea începe să scoată flăcări pe gură parcă. Se agită destul de mult și începe să fluture mâinile în aer nervoasă.

    — Dispari! țipă ea enervată încordându-si muschii și punandu-si pumnii pe lângă corp.

    — Iepile nechează, nu țipă în halul ăsta. Dar în fine, v-am pupat! Spun și plec futurându-mi mâna în spate spre cele trei prințese.

   Era a 3-a oră. Deși ora începuse, mai mă plimbasem puțin cu placa. Intru la oră la și 30.
Avem oră se pare cu noua dirigintă, și când intru pe ușă ridic sprâncenele în loc de " Bună ziua " și ridic o mână ironică când aceasta începe să-mi zâmbeasca.

   — Vanesa! zice ea zâmbind la fel de prietenește ca și prima dată, privindu-mă cald.

   O persoană care nu mă urăște? Care nu-mi reproșează nimic? Care nu țipă la mine nervoasă? Care se poartă cât de cât frumos cu mine. Hm, nu-mi place.

    — Eu sunt! Nimeni altcineva! În carne și oase, spun ducându-mă la locul meu lângă tipul acela urât și slab.

   E roșcat, o culoare tipică idioților.  Are și haine strâmte pe el, părul tuns ca un cocalar.. Generația asta se duce de râpă! Încep să urăsc din ce în ce mai mult generația asta. Copii ce-și distrug viitorul numai din cauza celor djn jur. Din cauza părinților, din cauza prietenilor... Se distrug. Devin niște nimicuri. Niște nimicuri care sunt folosite, până la urmă, de alte nimicuri. Oameni tâmpiți... Oameni naivi... Cică viața nu e un joc. Dar când noi devenim niște piese de teatru, ce se întâmplă atunci? Ce rost mai are acea zicală până la urmă? Nimic. Ăsta e singurul cuvânt ce definește adevărata revelație. Nimic... La fel și această generație, se duce de râpă pe zi ce trece.

" Modelul nou de băiat-băiat pare fată.
Modelul nou de fată s-ar putea să-l bată. " - Cheloo