Doar eu și cu mine...

Capitolul 39: ,, 17 ani"

    
     Vanesa Pov:

   În acea seară nu dormisem deloc. Mă plimbasem peste tot. Astăzi aveau s-o externeze pe Teresa așa că m-am dus să mai stau cu ea și am adormit acolo. Când m-am trezit, ea deja era gata să plece și m-a întrebat dacă vreau și eu să merg. Orgoliul meu i-a răspuns negativ așa că m-am dus la pistă, deși afara era foarte frig. Acolo se afla Darius singur, ceea ce mă făcuse confuză. A zis că nu pleacă.

   — Ce faci aici? întreb iar el se întoarce către mine.

  — Te așteptam pe tine.

  — Pe mine? Mă așteptai? Cum așa? De ce?

  — Hai acasă.
 
   — Eu n-am casă. De mică tot umblu din casă-n casă, spun amuzată de acest lucru dar el dă ochii peste cap.

  — Trebuie să vii. Teresei îi e rău, vrea să vorbească cu tine.

  — Ce s-a întâmplat de îi e rău?

  — Haide și nu mai pune atâtea întrebări, te-am căutat peste tot. Ai noroc că țin la soră-ta și nu m-am lăsat până nu te-am găsit. Unde mama naibi umbli?

   Eu încep să râd și pornesc înaintea lui. Râsul meu era fals, știam că ei mă chemau doar când au nevoie de mine sau voiau să-mi zică ceva. Dar asta nu mă deranja. Nu cum mă deranja înainte, învățasem să nu mai am atâta încredere în oameni, toți te trădează. Chiar dacă le oferu o parte din tine. Aici, Dede, ar fi trebui să te simți, idioato.

   Darius merga încet în spatele meu ceea ce mă enerva. Îi spusesem să-și miște acele scobitoate înfipte în fundul lui, dar băiatul se pare că a învățat să ridice și el degetul mijlociu. Al naibi de idiot. Deși eu aveam picioarele înghețate până în măduva oaselor, tot eu mergeam mai repede. Până cand am ajuns la casă, idiotul de Darius era cu ceva în urmă iar când voiam să intru strigase către mine să aștept la ușă.

   — Zici că ești moș în doliu.

   — Ce legătură are doliul cu mine și moșul?

   — Purtai doliu că ți-a murit.

   — Idioato.

   — Picioarele ți-au murit.

   El începe să râdă și intră în casă eu urmându-l. În casă era întuneric cu jaluzelele trase ceea ce mă irita parcă. În timp ce încercam să deslusesc ceva, lumina se aprinde dintr-odată iar de pe scările ce duceau către dormitoare, cobora o fată cu părul tuns scurt, nehru cu câteva șuvițe move atărnându-i pe păr. Era la ochi dată cu creion negru, cu tuș negru, ruj negru, având pentagrame la gât vreo trei, un tricou cu Metallica și o jacheta neagră peste acel tricou, purta o pereche de colanți negri cu cranii într-o parte de-a lungul piciorului, iar în picioare avea niste bocanci de rockeri feminini. La naiba, eram eu. Rămân înmărmurită.

    — Ce naiba ți-ai făcut, Teresa? Unde ți-e culoarea ta roz?

    — Azi am dat-o puțin uitării, spune ea râzând și aud dintr-odată niște voci care încep să cânte " La multi ani ".

   Abia atunci îmi picase fisa. Azi, eu și Teresa, împineam vârsta de 17 ani, cum naiba am putut uita așa ceva? Nu eram normală la cap? Nu, tu nu ești niciodată normală la cap. Ești nebuna.
Printre acele persoane îi recunoscusem pe Dede, Roby și doamna. Roby și Dede țineau amândoi tortul mare și se apropie de mine și de Teresa continuând să cânte. Priveam de parcă era pentru prima dafă când... De fapt, da. Nu mai îmi sărbătorisem ziua în acest fel, alături de prieteni, de mult timp. Chiar uitasem cum e acel sentiment.

   — La multi ani, Vanesa, Teresa, vine spre noi Dede cu doua pungi de cadouri.

   Îl iau privind-o încă pierdută și mă trezesc când ea mă ia în brațe și-mi șoptește un " La multi ani, și-mi pare rău pentru tot. " Eu dau din cap în semn de " Totul e ok", apoi venise doamna ce presupunea a-mi fi mamă, și ne dă la amândouă cadouri, pupandu-ne pe frunte. Voiamnsă mă retrag dar înghețasem, toată pumea era fericită și imi urau la mulți ani și alte urări scârboase.

    Eu încă stăteam acolo șocată, deși lumea începeau să danseze. Darius mă invitase să mă duc să fac o baie și să mă schimb. Spre surprinderea mea, camera unde stătusem eu înainte era neschimbată. Placa, chitara, toate erau la locurile lor. Aveam hainele în dulap frumos aranjate și erau toate curate. Patul era făcut, pe jos era șters, înseamnă că au avut grijă de camera mea. Nu voiam să ies la petrecere, era posibil ca cineva sã mă invite să dansez. Și dansul nu e punctul meu forte, nu vreau să-mi dezvălui talentele mele de dans, atunci când dansez arăt ca un pinguin schizofrenic constipat, și...mai bine-mi las talentele ascunse. Când mă îmbrac în sfârșit în haine curate aud două bătăi în ușa. Mă așteptam să fie femeia cu Teresa, dar când deschid ușa imi apăruse în față cea mai idioată moacă pe care o știam. Roby intră repede în cameră închizând ușa în urma lui:

   — Ce vrei, idiotule?

   — Vreau să-mi cer scuze în numele mamei. După ce ai plecat i-am explicat cine erai de fapt și i-a părut rău, mă jur.

   — Okay.

   — Okay? repeta el strâmbându-se. Cum adică okay?

   — Pleacă, Roby, spun arcuindu-mi o sprânceană și deschid ușa ca să iasã dar el o închide la loc cu putere. Eu iar o deschid, el iar o închide și-l împing.

   El rânjește ca un afurisit și-l împing din nou, iar începe să râdă și mă călca pe nervi și-l împing iar și începe să râdă și mai tare și-l lovesc cu pumnul în mutra aia de prost. Îl lovisem tare de mă durea pe mine pumnul. El nu mai râdea, se freacă în locul unde l-am lovit și spre surprinderea mea, acesta mă ia și mă trântește de perete imobilizându-mi mâinile pe lângă cap, apropiindu-se de mine cu buza spartă. Încercam să scap din strânsoarea lui dar mu puteam.

   — Hai, vrăjitoareo. Ești o vrăjitoarea plină de orgoliu. Trebuie să recunoaști că există oameni mai puternici decât tine.
 
   — Niciodată.