Doar eu și cu mine...

Capitolul 20: ,, Greșeli naive"

  Diriginta:
  

   O zi nouă mă așteaptă și încă mă gândesc de ce Vanesa nu vine la mine să mă bombardeze cu întrebări despre subiectul pe care eu și sora ei, Teresa, l-am abordat. Frica îmi pulsa în vene de câte ori o vedeam că se apropie de mine. A trecut ceva timp de atunci, totuși. Vine Crăciunul. Suntem în luna decembrie, zăpada s-a depus într-un strat nu foarte mare. Ceea ce mă făcea să zâmbesc... Crăciunul ce urma să vină. Un singur cuvânt. Vanesa. Și-a recuperat zâmbetul. O voi avea aproape de mine după atatia ani de singurătate.

   E dimineața. Vacanța de sărbătorile de iarnă sosise, iar Vanesa încă nu se trezise. Mă pun să-i pregătesc bolul cu cereale, iar tocmai la ora 13:30 se trezește și ea:

    — Cam târziu, spun iar ea dă ochii peste cap, ceea ce mi se părea extrem de drăguț la ea.

  —  Pentru mine e devreme, spune ea punandu-se morocănoasă la masă cu cearcăne la ochi, părând cam obosită.

— Te-ai culcat târziu?

— Nu, devreme, răspunde și îmi ridic sprâncenele mirata.

— Hm, serios, pe la ce oră?

— 7 dimineața. Se putea mai devreme de atât? Voiam să mai stau, dar am adormit cu telefonul in mână.

— Ți-ai dat programul peste cap, îi spun iar ea râde.

  Era atât de frumoasa.. Deși era un zâmbet răutăcios, tot îmi plăcea.

    Vanesa:

  Aveam întâlnire cu Dede, așa că la ora două, după ce am mâncat " micul dejun" deși cred că era deja prânzul, că ora 12 trecu de mult, mă îndrept spre locul cu pista, unde Dede trebuia să mă aștepte. Însă o surpriză mă aștepta pe mine la locul respectiv. Era Raimond, Emilia și cele două cățele ce stăteau mereu după coada ei, iar una dintre cele două proaste o țineau pe Dede cu mâinile la spate, iar Emilia o lovea și țipa la ea. Nervoasă, simt cum sângele începe să-mi fiarbă în vene și mă îndrept către ei cu pași mari și rapizi. De cum ajung, o împing pe idioata ce o ținea pe Dede de mâini și cade pe jos. Dede îmi sare în brațe, dar eu o dau laoparte. Indiferent de situație, nu-mi plac îmbrățișările.

    — Ce dracu' se întâmplă aici? întreb punandu-mi placa lângă mine.

    Raimond mă analizează din cap până în picioare și ridică din sprâncene. Eu o priveam doar pe Emilia în ochi și o fixam cu privirea, iar ea mă privea batjocoritor cu un zâmbet victorios pe față.

      — De ce-mi zâmbești ca proasta când știi că o să-ți sparg fața?

    Raimond începe să râdă împreună cu cele trei, iar eu schițez un zâmbet pe chip din colțul gurii. Ce fraieri sunt unii oameni.

     — De Emilia nu te atingi, păpușo, aud vocea subțire de fată a tipului iar eu mă uit în spate indiferentă, apoi mă uit iar la el.

     —  A, cu mine vorbeai, păpușel? întreb iar se încruntă din ce în ce mai mult. Ia, ziceți-mi voi, de ce v-ați luat de Dede?

   — De proastă ce e, tu ce crezi? spune Emilia iar eu îmi ridic impulsiv placa de jos și i-o arunc în față, ea ferindu-se, deși o atinse la ureche.

   — Dede, ce s-a întâmplat? o întreb pe Geronimo.

   — Te căutau pe tine, voiau sa-ti aplice o " lecție " , iar eu le-am zis că de tine nu se atinge nimeni... Și au început să te jignească. Și m-am enervat și am lovit-o pe blondă, apoi au început ei să mă loveasca.