Doar eu și cu mine...

Capitolul 26: ,, Eșecuri"

 
     Ce suntem noi oamenii? Niște monștrii... Care vor pentru ei totul, niște egoiști fără scrupule, venerează doar banii și averea, dar pe ei când?

      Umblam pe străzile orașului toată ziua. Se înserase, dar eu nu aveam de gând să mă duc acasă. De fapt, am avut eu vreodată acest lucru?

     Acasă...

     Niciodată nu am avut un cămin unde pot să mă întorc veselă când vreau, niciodată nu am avut o familie care mai târziu să nu se destrame.

    — Vanesa! Aici erai! țipă Darius ce-l cunoscusem după salopeta lui orange.
     Nici nu am obervat că plouă. Ajunsesem până la urmă la locul meu preferat, la pistă. Normal că m-a gasit papagalul ăsta ce face numai ce îi cântă idioata care spune că-i maică-mea. Căcat!

    — Ai 6 secunde să pleci de aici, spun încet când el se apropie de mine cu pași mici.

     — Vreau doar să vorbim.

     — Eu nu!

     — De ce n-ai ascultat-o?

    — Pleacă. Acum!

    Darius se așează lângă mine și renunț la ideea de a-l goni, nervii mei erau deja întinși la maxim iar inima pe care, la naiba, nu o aveam, mi-a dispărut de tot.

    E posibil așa ceva...?

    — Doamna Vallente mai are si altele să-ți zică.

   — Nu o mai numi așa. Acea femeie nenorocită nu e mama, idiotule. Clar? Așa că, dacă nu vrei să-mi vărs nervii pe tine, mai bine pleacă și nu te mai uita în urmă, eu nu mă mai întorc acolo. Niciodată! Clar?!

 
     Roby pov:

    Mă bucuram și eu ca orice elev de săptămâna de vacanță, dar mama îmi distruge planurile mele de a lenevi toată săptămâna în pat, deoarece vrea ca eu să mă duc cu mătușa, mama lui Dede, înapoi în fostul meu oraș pentru a-mi lua restul lucrurilor și...iubirea mea, chitara.

    Când vine vorba de chitara, bineînțeles că sunt dispus să merg. Imediat cum am ajuns acolo, mătusa s-a dus să salute vecinii pe care nu i-a mai văzut de mult timp, iar eu, intru în cameră. Camera mirosea a aer închis, posterele mele cu Iron Maiden și alte trupe erau nemișcate, iar iubirea mea, chitara, stătea într-un colț. După ce analizez bine camera, iau chitara și-o analizez și pe aceasta. Îi ating delicat câteva corzi după care încep să cânt.

    Acel cantec... Pe care îl cântam cu tine, Lia. Doamne, dor nebun m-a pălit. Ce dor îmi era de ea... De buzele ei, de părul ei, de corpul ei, de vocea, de ochii, de EA.

   Mă întind în pat putin deoarece amețisem. Îmi doream s-o văd, s-o simt... Dar știu că părinții ei nu mă vor lăsa în veci să mă apropii de ea...din nou.

    — Roby! Roby! aud vocea mătușei disperate care urca scările spre camera mea iar eu mă ridic repede încercând să nu par ca și cum aș fi lăcrimat.

    Era roșie la față și răsufla foarte rapid, aproape se îneca. Eu mă apropii de ea și o privesc îngrijorat, și aștept să-și recapete vocea.

    — Ești bine?

    — Trebuie să ne întoarcem, repede. Am fugit din partea cealaltă a orașului până aici. Hai acasă!

    — Bine, dar explică-mi! Ce s-a întâmplat? intreb și abia atunci ii observ lacrimile.

    — Hai la mașina, spune și coboară imediat scările, iar eu după ce-mi iau chitara și mai îmi privesc încă o dată camera, o urmez.

     Urcăm în mașina iar mătușa acceleră imediat. Nu vorbea încă deși parcusesem jumătate din drum. Deși așteptam sa-mi zică ceva, aceasta nu încetinea iar eu imi spuneam că se întâmplase ceva grav. Deoarece nu încetinea, hotarasc s-o intreb:

    — Mătușo?  Ce s-a întâmplat? S-a întâmplat ceva acasă? Sau cu Dede?

    — Nu, spune ea și în acel timp acceleră și mai mult.

    Vocea îi era stinsă și chiar nu stiam ce sã fac. Nu voiam s-o stresez, dar începeam sa-mi fac griji. O fi pățit ceva mama? Oricum e singură acasă.

    — S-a întâmplat ceva cu mama?

   Aceasta strânge din ochi și abia reușește să ocoleasca un biciclist. Nu voiam să insist. Însă ea a fost cea care a spart liniștea dintre noi, când mai încetini puțin:

    — Roby...

  O priveam și așteptam să-și găsească vocea.

    — Știu că...mama ta mă va strânge de gât că-ți voi spune, dar e dreptul tău. Trebuie să-ți zic, simt că explodez!

    — Mătușă... Mă sperii. Acum chiar n-am idee despre ce s-a întâmplat.

    — Uite, puiule... Am fost prin sat să.mai văd lumea de acolo și...am dat de doamna Rina, mama Liei.

    Inima mi se strânge iar stomacum mi se strânge și trupul mi se răsucește în loc. Aproape nu mai aveam aer, știam că ceea ce-mi va spune avea să mă distrugă.

   — Continuă.

   — Lia nu s-a mai trezit până ieri... Au deconectat-o de la aparate. A trecut prea mult timp, puiule.

    Ochii mi se umplu de lacrimi și simt cum inima mi se sparge în mii de bucățele. Viața mea e distrusă.

    — Ah!

   Țipătul meu lung și ascuțit o făcu pe mătușa să tresare și oprise. Îmi pun fața în palme și simt cum îmi venea să sparg tot ce aveam în jurul meu.

   — I-am distrus viața... La dracu'! Sunt un căcat! Eu trebuia să mor, nu ea! La dracu'! Ești sigură de ceea ce zici?

   — Mama ei...

    — S-o ia naiba pe mă-sa e numai vina ei!

   După o pauză, mă dau jos din mașină.

   — E vina mea, nu e a nimănui.

   — Roby! Vino înapoi în mașina! E gata să ploaie și e aproape miezul nopții! Mai sunt 3 kilometri până acasă!

    N-o mai ascultam, încep să alerg spre oraș prin ploaie, voiam să mă duc la mama, care se pare că știa si nu mi-a zis. Nu mai am de gând să stau cu ea în aceeași casă, voi sta de acum la acea garsonieră unde voia să stăm la început. Sunt un eșec... La dracu', consum oxigenul degeaba.