Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 5.

-Ce este? l-a întrebat fata trecându-și mâna subțire, acoperită de un material roșu peste păr.
-Iar ai toane? a întrebat-o aprizându-și o țigară lungă și albă.

A luat-o de talia sa mică. Ea i-a îndreptat mâna groasă, fâcând un gest ciudat. Părea dezgustată.

-Vrei bătaie, din nou? a mârâit bărbatul.
-Scuză-mă, tată! a spus fata înroșindu-se instant la față.

Fata a plecat împreună cu bărbatul către intrarea principală, pe care au ieșit rapid. I-am privit până siluetele lor, ce erau legate prin mânile împreunate s-au pierdut în negrul nopții.

Se pare că nu am cea mai rea viață de pe planetă.

Am înghițit în sec, comandând un pahar cu Tequila. L-am dat pe gât, mai comandând unul.

*

Peste două ore, eram beată mangă. Nu știam dacă merg în stânga sau în dreapta. Nu știam dacă plâng sau râd. Corpul meu este controlat de alcoolul nărăvaș.

-Băjatu, m-am adresat eu unui bărbat.

Nu mi-a răspuns continuând să vorbească cu tânara ce îl privea curioasă.

-Suni tu, te rog, la un Taxi? am întrebat.
-Dar tu ce ai? a întrebat întorcându-se cu spatele la acea fată.
-Nu știu, am spus râzând.

Și-a dat ochii peste cap, întorcându-se pe călcâie la fata ce-l aștepta cu mâinile sale micuțe în șolduri.

-Ce vrea asta? s-a plâns fata, pe un ton pițigăiat.
-Să-i chem un Taxi. Este beată mangă, i-a explicat bărbatul pe un ton calm.

Fata și-a trecut mâinile prin păr, apoi s-a așezat pe o băncuță de lemn.

*

A doua zi m-am trezit târziu, după ora 15:00. Când am coborât în living, pe canapeua de piele, stătea tata citind ziarul. Ochelarii de pe nasul lui erau aburiți, și după față nu părea prea calm.

Am încercat să-l evit, punându-mă în patru labe, și încercând să merg cât mai încet pentru a nu mă auzi. Și în plus, am o durere imensă de cap.

-Unde crezi că pleci, domnișoaro? a întrebat tata aruncând ziarul lângă el.
-În bucătărie să mănânc, i-am răspuns sarcastică.
-Rămâi aici, a spus arătând cu degetul spre fotoliul din fața lui.

M-am așezat, așteptând morala lui, ce probabil îmi va fii nefolositoare în viitor, căci eu nu-l voi asculta.

-Ai idee cum este să-ți aduni fata beată criță de la poliție? m-a întrebat sarcastic.
-Nu am idee, am spus rânjind. Cum e? l-am întrebat în bătjocură.

El și-a dat ochii peste cap, trecându-și o mână prin părul mătăsos și șaten.

-Este groaznic. Dar ce naiba, am o fiică tâmpită? Sau ce draqu? Ai ajuns o tâmpită? Ai început să te dai la băieți, care sunt căsătoriți? Ce ai ajuns? a urlat tata la mine ridicându-se de pe canapea.

O lacrimă și-a făcut apariția în colțul ochiului, dar eu n-am lăsat-o să alunece pe obrajii mei roșii.

-Îmi pare rău..., am încercat să bâjbâi.
-Ești pedepsită, să-ți fie clar, a spus autoritar tata.

Am înclinat din cap în semn că da, apoi am fugit în bucătărie.

Are dreptate, tata. Ce am ajuns? O nebună? O tâmpită care profită de soții altor fete?

Când am intrat în bucătărie, am încercat să o evit pe mama, dar lemnul a trosnit la greutatea mea, și așa m-a auzit.

M-a ignorat, însă. Nu mi-a zis un Bună dimineața! ca de obicei, ci a continuat să spargă ouă și albușul împreună cu gălbenușul să le arunce într-un castron mare și roz.

-Mamă, am început dar am fost întreruptă de ea.
-Nu am ce să vorbesc cu tine. Ești o profitoare. Nu am crezut că am crescut un astfel de om. Ți-am dat o educație aleasă și te-am dus la o școală specială. Te-am ajutat mereu cu banii, și nu ți-am luat camera ta de filmat, mi-a spus întorcându-se spre mine.
-Îmi pare rău, am spus sincer.
-Dar niciodată nu am crezut că îmi voi aduna fata de la poliție. Nici Max nu a făcut așa ceva. Emma, ce este cu tine? Tu nu erai cu iubiții, prietenii și mai rău polițiștii, a completat.
-De ce îl bagi în discuție pe Max? El este și a fost și va fii mereu un huligan. Un tâlhar și un nesimțit, i-am întors-o.
-Dar este fratele tău, dragă, mi-a zis.
-Știu asta, am spus ironică.

M-am întors pe călcâie, pentru a ajunge la frigider. Am scos de acolo o cutie de carton, de lapte. Am luat și un bol din dulap, împreună cu cerealele de ciocolată.

Am plecat rapid spre camera mea, ignorând strigătele mamei.

Nu am omorât pe nimeni. Știu că am greșit. Sunt conștientă de tot, însă sper că nu o să-mi scoată ochii la infinit cu asta.

***********************************

Încă un capitol. Al cincilea. Vă mulțumesc că-mi citiți cartea, că o votați și că îmi lăsați comentarii frumoase și sincere.

Acest capitol îl dedic tutoror.

Lectură plăcută, cititori!💜